Răspunsul unei comete

Autor : Tudor Arghezi

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ţi dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Cînd astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică… nu era de loc !
El de-abia azi cînd scrie proză
Se află în metamorfoză
Şi se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă şi profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Şi diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfăşor spectrala coadă
Pe cerul nopţii la zenit…
Planetele cu sateliţii,
Purtîndu-si mîndre paraziţii,
Mi-au dat portretul prin gazete
Şi m-au fixat mii de lunete…
Dar, gata să-mi găsesc mormîntul
În vreun sistem de constelaţii,
Am revenit zburînd prin spaţii,
Căci nu dispreţuiam Pămîntul.
(De-aţi fi în cer ca mine voi
V-aţi minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna…)
Şi-aveam de gînd – ca un simbol
De milenară simpatie –
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin veşnicie
Într-un fantastic carambol.
Si măritîndu-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vîrtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.

Dar cînd văzui ce… porcărie
(Să-mi ierţi cuvîntul) aţi făcut,
Cît sînge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, –
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Şi nimbul clar şi trena lungă
Ca o eşarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.

De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare si ruşine
Să fug… cu coada-ntre picioare
Prin spaţii interplanetare
Şi să mă mistui în neant.
Mă duc… Adio ! Salutare !
Să-mi scrii: Uranus, post restant.

Opera Apartinand Tudor Arghezi | | Nici un Comentariu »

Duhovnicească

Autor : Tudor Arghezi

Ce noapte groasă, ce noapte grea!
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Răspunde!
De unde vii şi ai intrat pe unde?
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică!
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.

Opera Apartinand Tudor Arghezi | | Nici un Comentariu »

Spre toamnă

Autor : George Bacovia

Pe drumuri delirînd,
Pe vreme de toamnă
Mă urmăreşte-un gînd
Ce mă îndeamnă :
– Dispari mai curînd !

La casa iubitei de-ajung,
Eu zgudui fereastra nervos,
Şi-o chem ca să vadă cum plouă
Frunzişul, în tîrgul ploios.

Dar, iată, şi-un mort evreiesc…
Şi plouă, e moină, noroi –
În murmure stranii semite
M-adaug şi eu în convoi.

Şi nimeni nu ştie ce-i asta –
M-afund într-o crîşmă să scriu,
Sau rîd şi pornesc înspre casă,
Şi-acolo mă-nchid ca-n sicriu.

Şi mereu delirînd,
Pe vreme de toamnă,
M-adoarme un gînd
Ce mă îndeamnă :
– Dispari mai curînd !…

Opera Apartinand George Bacovia | | Nici un Comentariu »


Hosting oferit de CifTech