În muzeu

Autor : George Coşbuc

Iar ulciorul mi-a vorbit,
Vrând, se vede, să mă mustre:
În colibile lacustre,
Stând pe scaunul cioplit

De-un druid, eu fui podoaba
Tribului întreg; şi-mi fu
Drag pe-atunci. O vezi şi tu:
Eu şi cu Dalvine roaba,

Fost-am de-un etrusc isteţ
Peste lac în luntre-aduse.
El sub laviţe-avea puse
Multe altele de preţ,

Cari pe-acele vremi senine
Artă şi minuni erau!
Astăzi hârburi poate stau,
Bietele, pe-un raft cu mine!

Şi din toate şi-a ales
Capul cetelor ilire
Un ulcior să nu te mire
Că suspin aşa de des

Un ulcior, şi-o roabă, biata!
Văd trecând pe-aici femei,
Şi-mi evoc mândreţea ei,
Şi-n etern slăvi-voi fata

Cea de-acum opt mii de ani!
Poate, albele ei oase,
Din nămolul apei scoase,
Poţi şi tu cu doi-trei bani

Să le vezi aici, străine,
Ori altunde-n vrun muzeu.
Am pierit, şi ea şi eu,
Când din văile vecine

Au venit arcaşii goi,
Mulţi şi tari, zvârlind tăciunii.
Au scăpat pe luntre unii
Dintre-ai noştri, cei vro doi,

Însă cei mai mulţi pieriră.
Şi de-atunci, pe fund de lac
Şi-astăzi părţi din mine zac.
Iar pe câte le găsiră

Le-au adus aici, punând
Ciob la ciob ca să mă-nchege.
Ah, dar ce pot înţelege
Câţi îi văd pe-aici trecând?

Văd şi ei o oală spartă
Dintr-un lut sărac şi prost:
Eu, ce-ntr-alte vremi am fost
Ultima putinţă-n artă.

Şi desenul meu! Uşor
C-un cărbune de pe vatră
Mult mai bine-l fac pe-o piatră
Azi copiii-n jocul lor!

Tu ai sufletul mai larg,
Scapă-mă! Ce chin ai stinge,
Dacă-n lături m-ai împinge
Ca să cad şi să mă sparg!

Cât m-a-nduioşat ulciorul!
Şi-aş fi vrut să-i fiu pe plac,
Însă ce puteam să fac?
Să mă vază păzitorul,

Iar a doua zi, fatal,
Să m-arăte prin ziare:
Un nebun, pe cât se pare,
În muzeu, şi-un criminal!

Şi-am întors fără speranţă
Ochii şi-ncepui s-admir
Cum stăteau pe raft în şir
Acele de siguranţă.

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Fraga

Autor : Magda Isanos

Fragedă, inima ni s-a frânt.
Prielnici de-acum ne fie
zeii cei blanzi din pământ
şi-ai cerului zei o mie.

Creanga belşugului, necontenit
scuturată de noi, rodească.
O, ce poveste copilărească:
cum ne-am văzut, ne-am iubit.

Opera Apartinand Magda Isanos | | Nici un Comentariu »

Justiţie

Autor : I. L. Caragiale
Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase…
Leanca: La Hanu Dracului…
Jud.: Ştiu… Lasă-mă să-ntreb.
Leanca: Plătim licenţa, domn’ judecător…
Prevenitul: Oleo!
Jud.: Tăcere!
Leanca: …E păcat pentru mine, domn’ judecător…
Jud.: Lasă-mă să te-ntreb…
Leanca: Te las…
Jud.: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase, ce reclami de la prevenitul Iancu Zugravu?
Leanca (cu emoţiune treptată): Eu, să trăiţi, saru’ mâna, domn’ judecător, eu sunt o fomeie sârmană, Dumnezeu mă ştie cum mă chinuiesc pentru o pâine… De-aia şi pusesem de gând de la sfântu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale pentru ca să mai mănânce o bucăţică de pâine, şi nu ne mai dă mâna să plătim licenţa.
Prevenitul: Licenţa o plăteşte domn’ Mitică.
Leanca: Domn’ Mitică?… să fie al dracului care minte?
Jud.: Tăcere! Nimini n-are voie să vorbească până nu-l întreb eu.
Leanca: Dacă zice dumnealui că domn’ Mitică!… Eu, domn’ judecător, săru’mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu!
Jud.: Nu e vorba de asta!… Spune cum s-au petrecut lucrurile şi ce reclami de la prevenit?
Leanca: Eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, şi clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn’ Marinescu Bragadiru din piaţă, încă chiar domn’ Tomiţa zicea să-l iau în birje…
Jud.: Pe cine să iei în birje?
Leanca: Clondirul… că zicea…
Jud.: Cine zicea?
Leanca: Domn’ Toma… se sparge…
Jud.: Cine se sparge?
Leanca: Clondirul, domn’ judecător!
Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bârâi?… Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit?
Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domn’ judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ţi şi dregu-ţi, şi mi-a spart clondirul, că nu vrea să-mi plătească… (Cu obidă.) Că eu sunt o fomeie sârmană, şi e păcat! vine dumnealui gol puşcă şi bea până se face tun, şi pe urmă, dacă am vrut să chem vardistul, dumnealui zice că mă sulemeneşte cu chinoroz şi vrea s-o tulească, s-a căzut peste tarabă şi s-a făcut praf.
Jud.: Ce s-a făcut praf?
Leanca: Clondirul cu mastică; şi pe urmă vrea să fugă.
Jud.: Cine?
Leanca: Dumnealui.
Jud.: Ei, ce pretinzi?
Leanca: Onoarea mea şi trei chile de mastică prima…
Jud.: Bine; şezi şi taci.
Leanca: Care vine dumnealui…
Jud.: Taci!
Leanca: Tac, da…
Jud.: Taci odată!
Leanca: Am tăcut.
Jud.: Iancu Zugravu! Ce ai d-ta să răspunzi la pretenţiile reclamantei?
Prevenitul (e afumat şi pronuntă foarte îngălat): Eu, domnule judecător, dumneaei zice, pardon, iar ai venit, mă porcule? că dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de musterii. Eu zic… daca domn’ Mitică…
Jud.: Cine-i domn’ Mitică?
Leanca: Domn’ judecător, uite, săru’mâna, ş-acuma e beat…
Jud.: Taci! nu te-ntreb pe d-ta. (Către prevenit:) Cine-i domn’ Mitică?
Prev.: Domn’ Mitică?… nu-l cunoşti pe domn’ Mitică? (Râzând ironic.) Al dracului domn’ Mitică!
Jud.: Vorbeşte serios! Cine-i domn’ Mitică?
Prev.: Care va să zică, domn’ Mitică de la pricepţie. (Cu un zâmbet de fină intenţie.) Pricepi dumneatale acuşica cum vine vorba noastră. (Face cu ochiul.)
Jud.: Ce-are-a face domn’ Mitică?
Prev.: Dacă i-a plătit licenţa.
Leanca: Să fie-al drac…
Jud.: Taci! (Prevenitului:) Nu e vorba de licenţă, e vorba de clondirul cu mastică.
Prev.: A căzut de pe tejghea, domn’ judecător; era pe margine.
Jud.: Cine l-a-mpins?
Prev.: Piaza rea, fincă zicea că cheamă vardistul… Eu nu vream, că sunt comersant…
Leanca (dându-i cu tifla): Comersant de piei de cloşcă.
Jud.: Te invit să fii cuviincioasă aici! aici nu-i permis să dai cu tifla!
Prev. (vesel): Bravos, domn’ judecător! ai văzut şi dumneatale acuşica ce pramatie e dumneei?
Jud.: Nu-ţi permit să fii necuviincios aici!… (aspru) M-ai înţeles?
Leanca (veselă): Hahaha! bravos, domn’ judecător!… să spuie ce comert învârteşte…
Jud. (mai aspru): Taci, că te dau afară!
Prev.: Hahahaha! Brav…
Jud. (foarte aspru): Răspunde! ce comerţ faci d-ta?
Prev.: Am fost zugrav de case român, domn’ judecător… Dac-am văzut că mă omoară concurenţa străinilor, am deschis tombolă cu obiecte la Moşi.
Jud.: Da’ de chinoroz cum a venit vorba?
Prev.: Am vrut numai s-o speriu c-o stric (face cu ochiul) pardon, la ficsonomia obrazului…
Leanca: Să mă sperii? N-ai venit odată cu căciula umplută cu chinoroz…?
Prev.: Las-o p-aia! aia-i altă căciulă! (Judelui:) Aia a fost la politică… nu-nţelege dumneei… fomeie…
Jud.: Bine, toate bune, dar de ce vii beat la judecătorie?
Prev.: (obidit): Dacă n-am aminteri coraj, domn’ judecător!…
Jud.: Destul.
(Condamnă pe prevenitul Iancu Zugravu la sapte lei despăgubire civilă şi doi lei cheltuieli de judecată.)
Leanca: Da, domn’ judecător, onoarea mea, săru’ mâna, nereperată, cum remâne?
Prev. (maliţios): Las’ că ţi-o reperează domn’ Mitică!

„Moftul român”, 1893, 21 februarie; vol. Momente (1901), Momente, schiţe, amintiri (1908)

Opera Apartinand I. L. Caragiale | | Nici un Comentariu »

Increat

Autor : Ion Barbu

Cu Treptele supui văditei gale
Sfânt jocul în speranţă, de pe sund,
Treci pietrele apunerii egale
Supt văile respinse, ce nu sunt.

Ţi-e inima la vârste viitoare
Ca şarpele pe muzici înnodat,
Rotit de două ori la mărul-soare,
În minutare-aprins – şi încrestat.

Opera Apartinand Ion Barbu | | Nici un Comentariu »

Voinicul

Autor : Poezii pentru Copii

Cică un măgar, odată,
Fu-‘ncărcat de un cioban,
Cu de toate.
Asta e,
De vreo două ori pe an,
Cum dau zorii, plini de sârg,
Se duceau cu de-ale oii,
Împreună,
Şi la târg.

Însă-acuma se-arătă
Şi un purice-ordinar,
Ce sări de pe cioban
Pe bătrânul lui
Măgar.

Rămânând ascuns o vreme
Sub bagajul uriaş,
Într-o cută, undeva,
Puricele, prin oraş,
Căscă ochii, mulţumit,
Sub umbrarul unei piei,
Peste care aşezaţi
Fură…
Şi doi băieţei.

Şi ce mai trăgea măgarul,
De să cadă în drum, lat,
Chiar când se-ntorceau cu toţii,
Fără grabă,
Către sat.
Căci era căldură mare,
Ce-l ardea…
Tot pe spinare.

Seara,
Pe când descărcară,
Puricele-şi luă avânt…

Să încremenească-n clipa
Revenirii
Pe pământ !

“Care va să zică, el,
Cât era de mititel,
Duse ăst bagaj, pe tot?

Păi, atunci,
Acest netot
Ce se lasă din picioare,
Cu genunchii îndoiţi
Şi urechile pleoştite,
Ce vrea?

Să-l compătimiţi?”

“Moale-i ca o mămăligă”,
Mai zise în gândul său
Puricele…voinicuţ,
Apoi,
Ca un titirez,
“Stai că ţi-l înviorez!”

Da’-l pişcă aşa de bine,
Că, la-ntâia smucitură,
Scoase-un răget,
“Dobitocul”,
Luând una peste gură
Şi, pe spate,
Alte şapte:

“Na, ca să te înveţi minte,
Să-mi mai verşi oala
Cu lapte!”

(inspirată de povestirea cu acelaşi nume, de Emil Gârleanu)

În jurul unui divorţ

Autor : George Topârceanu

Misu St. Popescu vrea sa divorteze.
Lung prilej de vorbe si de ipoteze!
Unii spun ca Misu singur e de vina,
Ca la ei in casa n-a fost zi senina.
Ca nu poate nimeni sa-i mai intre-n voie
Si-a avut norocul de-a gasit pe Zoe,
Care-i rabda toate de cand l-a luat.
Ca desigur alta nu l-ar fi rabdat
Nici macar o luna, insa biata fata
Este bunatatea personificata!
Ca-nainte Zoe pana nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cind era flacau…
Goldman de la Credit… Guta Popandau,
Angrosist de vinuri, o partida rara
Si cu care Misu nici nu se compara
Toti cu situatii si destul de „bine“,
Refuzati de dansa, ca sa ia… pe cine!
Ca saraca Zoe cand l-a cunoscut
Era fara slujba si dator vandut.
Ca de-atunci incoace ea zadarnic spera,
Ca el n-are-n casa nici o maniera,
Nu respecta seara orele de masa,
Rareori cu leafa nimereste-acasa,
Frecventeaza cele mai de jos localuri
Si se tine noaptea numai de scandaluri…
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Misu St. Popescu este imoral!
Parca ea nu stie ca, de-acum un an,
Dumnealui se tine cu madam Varlan?

O caricatura… un chibrit… o aia
Cu piciorul mare si c-un par cat claia,
O mahalagioaica… Afectata… rea,
De se mira lumea: ce-a gasit la ea?
Altii spun ca totusi nu-i de vina el,
Ca din contra, Misu e un sot model,
Insa ea, Popeasca, este o ingrata.
C-ar fi stat si-acuma tot nemaritata,
Daca din pacate nu s-ar fi gasit
Un neghiob ca Misu, un imbrobodit…
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un var de-al lui
Care-avea la dansii casa cu chirie.
Ca vorbeau adesea la bucatarie,
Mai cu seama ziua cand trecea la masa.
Ca duduca Zoe scutura prin casa
Si nu zice nimeni ca era bigota
Insa frantuzeste nu stia o iota!
Ca gasind odata niste carti franceze,
A rugat pe Misu „s-o initieze“…
(Promitea fetita!) Tot asa mereu,
Azi o sarutare, maine… mai stiu eu?
Ba cu frantuzeasca, ba cu scuturatul,
Pana cand la urma a-ncurcat baiatul!…
Toate astea insa la un loc denota
C-a luat-o goala, fara nici o dota.
Trei perechi de case? Stie Dumnezeu…
Trei perechi de mofturi! N-o spun numai eu.
Intrebati pe Lambru, pe madam Palade
(O persoana-n varsta, foarte cumsecade)
Si pe toata lumea care-o cunostea,

C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea…
El putea desigur altfel sa se-nsoare,
Dar in loc sa-i fie recunoscatoare,
Sa-l respecte-n casa si sa-l menajeze,
Dumneaei, din contra, tine sa dicteze!
Misu nu e liber nici macar un pas,
Toata lumea vede ca l-a dus de nas.
Dar in schimb, fireste, ea, de la-nceput
Fara nici o jena a facut ce-a vrut,
Seara, cand o cauti, pleaca la cucoane.
Ziua se ocupa numai cu romane,
Iar bucatareasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mana, pana cand si cheia
De la magazie si de la dulap,
Care va sa zica si-a facut de cap.
Altii spun ca Zoe, la madam Lipan,
A-ntalnit pe unu, Iorgu Damian,
Flutur de saloane, mare puslama.
Ca-ntre ei desigur exista ceva,
Fi’ndca ea-ntr-o clipa de sinceritate
A scapat o vorba la madam Stamate:
„Ah, ma chere, ce nobil si distins baiet!…“
Iar madam Stamate n-a tinut secret,
Si-i destul sa afle cateva persoane…
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a facut pesemne lui o anonima
Unde iscalise doar atat: „Cu stima…“
Si-i scria acolo spun din auzite
Ca „madam Popescu prea se compromite…“
Dar el n-a citit-o, nefiind francata.
Si-a trecut si asta.

In sfarsit, odata
Trebuind sa plece Misu la Vaslui
Pentru niste case, un amic de-al lui,
Unul de la Banca, l-a pornit cu sila
Sa ia trenul numai pana la Chitila
Si sa stea acolo tocmai timpul strict,
Ca sa-i poata prinde in flagrant delict…
Ca venind Popescu si vazand lumina,
A intrat in curte tocmai prin gradina
Si batand la usa care da-n salon,
Cineva din casa i-a stigat: „Pardon!“
Zoe sta de vorba, nici nu s-astepta
(Ca era devreme… zece si ceva)
Si crezand ca-i mata sau vrun alt ecou,
Cand vazu ca-i Misu, a ramas tablou,
El paru deodata foarte incantat.
Ma iertati le zise ca v-am deranjat!…
Puse-apoi paltonul peste geamantan
Si venind cu-ncetul catre Damian
Care sta sa plece, zise: Buna seara.
(Damian atuncea s-a facut ca ceara.)
Nu mai stati de vorba? Poate ca ti-e somn…
Te grabesti prea tare, mult stimate domn!
Si zicand acestea cu o voce calma,
Vru sa-l ia de guler si sa-i dea o palma.
Domnule Popescu… nene! stai un pic…
Pe parola noastra ca n-a fost nimic!…
Damian, saracul, nu stia ce zice,
Dar gasind la urma un moment propice,
Cand vazu ca treaba tot mai rau se-ncurca,
A fugit…

Iar sotii se certara furca.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din „draga“,
Socotind ca astfel va putea s-o dreaga,
Dar la urma urmei, ca sa-l deie gata,
A-nceput sa faca, ea, pe suparata.
Ca odinioara l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar asa mojic…
Si-ntorcand o clipa capul indarat,
I-a strigat din usa: Te-ai prostit di tat!…
*
Toate astea insa n-au nici un temei,
Ca nu stie nimeni ce-a fost intre ei.
Vineri toata lumea a putut sa-i vada
Amandoi alaturi, brat la brat, pe strada…
Ei, si stiti, aseara, dupa ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tantica de la Procopoaia
Cand s-a dus sa-i ceara un model de sort?…
Ca madam Popescu nu mai da divort.

Tu, inima cuminte, bland miel prior in soare – Stancu

Autor : Zaharia Stancu

Tu, inima cuminte, bland miel prior in soare,
Pe pajiste, sprintar, in primavara noua
Nu cauta sa sorbi lumina din izvoare,
Ci potoleste-ti setea cu boabe mici, de roua.

Tu, gand, hulub rotund cu aripile albe,
Nu bizui sa sfasii inaltul cu vultanii,
Ci zborul jucaus ti-l despleteste-n salbe
Prin preajma casei unde te petrecura anii.

Tu, glas, nu mai cerca sa plangi in limbi de clopot,
Ci, gures ca paraul cand serpui printre flori,
Culege-le mireasma si spune-le in sopot
Povesti cu stele care s-aprind si mor in zori …

Opera Apartinand Zaharia Stancu | | Nici un Comentariu »

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Autor : Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

(1919)

Opera Apartinand Lucian Blaga | | Nici un Comentariu »

Greşirea cerului

Autor : Nichita Stănescu

Zburau vulturii întorşi pe spate
şi cu gheara întoasră în sus
ca pe nişte miei să fure,
steaua cu lumină ondulată;

Ca pe nişte miei să fure de sus
lumina ochilor mei.

Zburau vulturii întorşi
şi pe spate prin cer
spinările lor coborâseră jos
şi se ştergeau de şternul meu.

Cel le era trupul meu de carne,
pământul le era lumina aceea
de sus a ochilor mei

Metamorfoze

Autor : Alexandru Andriţoiu

Sa numeri arbori, ani sa numeri
prin parcu-n care, inspirat,
eu, cand te-am sarutat pe umeri,
sarutu-n aripi s-a schimbat.

Cimilitura nici nu preget
s-o luminez : Cinel, cinel,
eu, cand te-am sarutat pe deget,
sarutul s-a facut inel.

Menit e chipul tau sa-nfrunte
al vremii val, neabatut.
Eu, cand te-am sarutat pe frunte,
sarutul lauri s-a facut.

Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech