Casa cuvântului

Autor : Gheorghe Tomozei

Până să termini discursul
dedicat inaugurării templului,
templul
e o
ruină…
Cuvântul începe
cu propria lui ruină,
se continuă cu acoperişul semeţ
şi-l încheie
talpa-ngropată în lut,
temelia.
Casa cuvântului
o porneşti
construind
şarpele casei.
Casa cuvântului se-ncepe
de la ruină
în sus…

Confesiune

Autor : Mihai Eminescu

(Arătând un cran.)Aciea este lumea… de-o sfarăm ­ e sfărmată.
De sfărăm pe vecie acest idol de lut
Eterna pace-ntinde imperiul ei mut
Şi soarele pe ceruri se-nchide ca o rană
Ce arde-n universul bolnav de viaţă vană.
Şi marea tace-nceată; cântau strigoi; mişcare;
O noapte condensată, în veci nepieritoare,
Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne ­
Povestea liniştită a morţii cei eterne…
Nu vezi că deşi chipu-mi arat-a fi de gheaţă,
Un vis al meu căldura-i, lumina şi viaţa?
V-am înşelat, nemernici, v-am închegat în vreme,
V-am aruncat în viaţă plecaţi sub anateme
Să vă urâţi din leagăn, să v-omorâţi în vain,
V-am semănat în spaţiu pe voi sămânţa Cain,
Să curăţ am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat
Şi pentru voi anume creai al vieţii iad.
Şi să vă-nşele vecinic l-am îmbrăcat frumos
Cu nopţi senine-n stele, cu soare auros.
În sâmburii durerii eu pus-am fericire,
În vicii am pus miere şi în păcat zâmbire.
Tot ce-aspiraţi în lume, toate-au acelaşi fine.
În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine
Şi de vă-ntindeţi mâna dup-a mea umbra-avară,
Las mantia să-mi cadă şi mă revedeţi iară.
Coroană, aur, glorii, cântare şi comori,
Istorie şi nume, iubire şi onori
Sunt basmele ce-nconjur, râzânde, chipul meu:
Atingeţi-le numai şi veţi vedea că-s… eu.
Din frazele istoriei mirosul meu v-atinge…
Am zugrăvit în ochii-ţi semănături de stele.
Moarte şi nemurire sunt numai umbre a mele.

Ca să vă-nşel privirea am născocit eu timpul.
El vă arată iadul, imperiul, Olimpul
Şi cu mândrie poartă a veciniciei mască
Când mama lui e-o clipă, care când stă să-l nască
Îl şi ucide. Totuşi, în clipa suspendată,
Dacă din noapte-eternă o fiinţă se arată,
El vede cer şi stele, oceanul, universul;

El nu-mi zăreşte ochii, el nu-mi aude mersul
Ce-l sperie ­ trecutul ­ gigant cu visuri sumbre.
Viitorul gol, nimica şi umbra unei umbre.
A clipelor cadavre din cărţi el stă s-adune,
În petice de vreme cătând înţelepciune.
Ce înţeles au ele… ce este a lor fire?
Nimicnicie, umbră, mizerie, pieire.

Nu vrei s-asculţi de mine. ­ Nu ştii s-asculţi. ­ Mi-e milă.
Nu este dat ca omul cel muritor, în silă
Să poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplită,
Să ducă-n piept durerea ­ aceea ce menită
A fost ca să o poarte o omenire toată,
Prea grea pentru un om e… ea trebuie sfărmată
În mii bucăţi, ca astfel să o puteţi purta.
Nefericite iată confesiunea mea.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Ca nisipul femeile sunt

Autor : Alexandru Andrieş

Bărbaţii-s făcuţi din carne,
Femeile – din oţel,
Ar fi trebuit să fie invers,
Dar Dumnezeu mai greşeşte şi el…

Femeile zic că-s din carne,
Bărbaţii că-s din oţel,
Şi de-aia e noaptea-ntuneric
Şi viaţa e un hotel…

Ca nisipul femeile sunt,
Le ia pe sus orice boare de vânt
Şi-napoi nu mai vin nicicând…
Ca nisipul femeile sunt!

Au camere mari, cu multe oglinzi,
Ca-ntr-o plasă în ele te prinzi…
Când sub pătura moale te-ntinzi
Nici nu ştii cât de adânc te prinzi!

Au ochi să te-oprească,
Şi-aceiaşi ochi să te gonească
Curând…
Ca nisipul femeile sunt…

Mistreţul cu colţi de argint – Doinaş

Autor : Ştefan Augustin Doinaş

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

– Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos…

– Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici …

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
– Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!…

– Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
– Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!…

– Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
– Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!…

– Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: – Taci…
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

– Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?…

– Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l…
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. – Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin…
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Mihai Eminescu – Fr – Lista Opere

Autor : Mihai Eminescu - Fr


Cîntec popular

Autor : Grigore Vieru

Cînd pe lume-am apărut
La o margine de Prut,
Lîngă rîul pătimit,
O străină m-a răpit
Şi astfel mă legăna:
„Nani, nani, nani-na,
Peste Prut trăiesc jandarmi,
Să creşti mare, să îi sfarmi!
Peste Prut trăiesc potăi,
Iar nu frăţiorii tăi!
De-or striga: „române drag“,
Pune mîna pe ciomag,
De-ai să-i vezi cîntînd de dor,
Pune mîna pe topor!
De ţi-or spune că ţi-s fraţi
Să nu-i laşi nespintecaţi!“
Copil prost, copil furat,
Frate, rău te-am supărat!
Dar eu nici o vină n-am,
Fost-am despărţit de neam
Şi chiar Domnul Cel de Sus
A tăcut şi nu mi-a spus
Care e măicuţa mea
Şi nici maica spusu-mi-a.

Opera Apartinand Grigore Vieru | | Nici un Comentariu »

Femeia înecată

Autor : Bogdan Petriceicu Hasdeu

Pe mal şezând
Plin de-ntristare,
Eu petreceam prin gând
Pe rând
Necazurile vieţei solitare.

“Ce trai
De rai
A fi căsătorit!
Ce dulce armonie
Să tot iubeşti necontenit.
Fiind mereu iubit
Cu duioşie!
Mai în sfârşit
Şi mie
Îmi trebui o soţie,
Să mor—de bucurie!”

Deodată
Iată
Aleargă oarecine,
Dând busta peste mine.
— Bre, ce-ai păţit, vecine?
— Rău şi bine!
Nevasta-mi a căzut în râu:
S-a dus
Pe apă-n sus,
Şi-i caut trupul eu!

— Cu voia dumitale,
Ţi-a fi, prietene, cam greu,
Căci trebuia s-apuci la vale…

— Învaţă, măi,
Doar pe flăcăi
Ca tine!
Eu îmi cunosc nevasta foarte bine!
Ea toate le făcea pe dos,
Şi prin urmare bietul val
A fost silit s-o ducă nu în jos,
Ci drept în deal:
Pe placul ei
Să-noate,
Căci altfeli nu se poate!

Destule sunt asemenea femei,
Dar nu se-neacă toate!

Lampa

Autor : Magda Isanos

S-aprinde-n oglindă lampa bătrână
cu picior şi bonetă de-atlas –
şi nu ştiu, eu povestesc, sau ea, fără glas,
amândouă cuprinse-n lumină.

Noaptea uneori se desface uşor,
c-un sunet de mătase lovită sau zbor,
trece-albăstrind toate zările,
până unde stau singure mările…

Dreaptă luci tinereţea mea, ca o sabie,
şi fiece vis păzit de dânsa- nflori;
buzele mele spuneau uneori: ” voi muri… ”
însă pe toate mările aveam o corabie.

Opera Apartinand Magda Isanos | | Nici un Comentariu »

E totul randuit sa se intample

Autor : George Tarnea

Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi,saumbli,ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?

Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?

E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,

Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.

Opera Apartinand George Tarnea | | Nici un Comentariu »

Plictiseala

Autor : Emilian Robert Vicol

Singur ma simt
Si nu pot sa mint,
Ca nu am pe cine
In afara de mine,
Ca sa-l vad cumva
Sau sa-i spun ceva.

Asa ca-mi ramane,
Ca ziua de maine
S-astept mai tacut,
Sa-ncerc sa ascult,
Sa stau sa privesc…
– Off, tot singur vorbesc !

Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech