Profeţie

Autor : George Coşbuc

Caligenes sfârşeşte moşia de arat;
O seamănă. Pe urmă roman adevărat
Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toţi augurii
Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii?
În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil,
E om cărunt, serveşte de când era copil,
Şi poate să-mblânzească şi viforul cu ruga.
La dânsul vine dară Caligenes în fuga,
Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi
An bun şi toamnă lungă, de pot nădăjdui,
Să secer grâne coapte şi pline-n spic? Păşeşte
La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduieşte
Vrăjind; apoi mai face cu băţul său figuri;
Îşi încruntează fruntea cu-atâtea-ncreţituri,
Dă roată prin odaie şi numără întruna
Pe unghii, roagă cerul cu stelele şi luna;
Mai face-un hocus-pocus şi-odată stă pe loc;
Se-ntoarce şi grăieşte cu tonul de proroc:
De cumva e sămânţa destul de roditoare
Şi bine semănată, la caz dacă e soare
Şi cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta,
Pe loc ce ploi mănoase şi calde vor uda
Câmpiile, îţi iese sămânţa toată plină;
Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină
Şi alte ierbi, grâul va creşte ca un râu
La caz că n-o să bată furtuna peste grâu,
Rupându-i paiul; însă de vei avea norocul
În orice fel să-ţi aperi de cerbi şi vite locul,
Ca nu cumva să-ţi pască din grâu presupunând
Că piatra nu te-o bate, nici bruma, şi scăpând
De paseri să nu-ţi fure din boabe semănate
Oricum, orice… În fine, spun zeii că tu poate
Avea-vei grâu, căci anul va fi dintre cei buni;
Dar ţine minte bine: necopt să nu-l aduni!
Atunci ţi-or fi desigur grânarele înguste
De-or vrea din ceruri zeii să scapi fără lăcuste!

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Primăvara

Autor : Lucian Blaga

A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate.

Înc-odată, iar şi iară
a iubi e primăvară.

(Vol. Poezii, Bucureşti, 1962, 161-162)

Opera Apartinand Lucian Blaga | | Nici un Comentariu »

Trei lacrimi reci de călătoare

Autor : Ion Minulescu

Şi-ai să mă uiţi –
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit –
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

(1908)

Opera Apartinand Ion Minulescu | | Nici un Comentariu »

Din noaptea…

Autor : Mihai Eminescu

Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus –
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Ceapa

Autor : Poezii pentru Copii

Toţi copiii din cămin
La un loc s-au adunat.
De seminţe pumnu-i plin;
Azi e zi de-nsămânţat.

În pământ scobim culcuşul-
Cald seminţelor să ţină,
Până vom vedea urcuşul
Plantei noastre spre lumină.

Oana ţine-n mâna ei
Bulbi rotunzi şi mititei.
Îi sădeşte-apoi cu rândul,
Udă harnică pământul,
Până va zări cu ochii
Ceapa grea cu şapte rochii.

Odaia bunicului

Autor : Ion Pillat

Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,
Şi ceasul lui pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul.

Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,
Văd uniforma veche de „ofiţer” la modă
Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă
Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.

Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scârţâit o uşă… un pas… şi-aştept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.

Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi?
Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii…
Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.

(„Pe Argeş în sus”, 1918-1923)

Opera Apartinand Ion Pillat | | Nici un Comentariu »

Şoarecele şi pisica

Autor : Grigore Alexandrescu

Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum că domnul Raton îndată s-a gândit
Să o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?

Binele şoricesc cât de mult îl doresc
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.

Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.”
La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,
Văzând că Dumnezeu de martor e luat,
Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni.

Îi duse pe la toţi, şi îl înfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fizionomii,
Ş-a acestui străin atâta de cinstit
Nu le înfăţişa nimic de bănuit.

Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,
După ce refuză şi limbi şi caşcaval,
Zicând că e în post şi nu poate mânca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe câţi gura punea,
Îndată îi jertfea;
Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.

Rugul

Autor : George Lesnea

Mi-i tot mai greu de mine.Îmi ascund
Subt reci avânturi inima deşartă.
Tristeţa mă pătrunde până’n fund
Şi sufletul cu trupul meu se ceartă.

Nu ştiu ce am pe lume de făcut,
Mă uit în toate părţile cu silă,
Zvârl viitorul repede’n trecut
Şi râd, aşa, ca să nu-mi plâng de milă.

Întreb de mine iarba de pe dâmb
Şi frunzele ce-mi freamătă străbunii.
Destinul meu, pipernicit şi strâmb,
Cu mâni de spini adună pleava lunii.

Iau dimineaţă proaspătă din crâng
Să-mi spăl cu ea pustietatea frunţii.
Întreb de mine doinele ce plâng
Scoţând din fluier, într’o crâşmă, munţii.

Vâr mâna’n apă să apuc o stea,
Dar mâna goală iese şi mai goală.
Întreb de mine despre noima mea,
Cu ochii’n balta nopţilor de smoală.

Sunt osândit la viaţă? Sunt vis rău?
Mă voi trezi din somnul meu vreodată?
În brazii putrezi răsturnaţi ăn tău,
Citesc menirea mea adevărată.

Ca să nu fug mi-i nesfârşirea gard;
De asta gem în toate cele scrise
Şi pentru rugul unde am să ard,
Strâng vreascurile zilelor ucise.

Opera Apartinand George Lesnea | | Nici un Comentariu »

Ar trebui

Autor : Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

(1966)

Opera Apartinand Ana Blandiana | | Nici un Comentariu »

Epigraf final

Autor : Alexandru Macedonski

De-aş fi ori încă nu pe ducă,
Mă simt la fel cu orişicine
Clipire-nchisă-ntre suspine,
Şi-ntre năluci ce pier — nălucă.

Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech