Zi întâi aprili

Autor : Alecu Donici

Nu ştiu, zău, pe ce temeiuri
Zi întâi a lui Aprili
S-au menit din obiceiuri
A fi zi de amăgiri.
O zi numai în trei sute,
Fără praznici, sărbători,
Pentru nişte şăgi plăcute,
N-ar fi rău însămnători.
Dar a lumii amăgire
Nu are nici un hotar,
Toate trec prin chibzuire
Vicleşugului amar.
Omul cel întâi căzură
Prin amăgire din rai,
Când nu era în natură
Altă vreme decât Mai.
Politica se-nvârteşte
Pe aceştii zile legi:
Sfarmă, drege, hotărăşte
Soarta ţărilor întregi.
Diplomaticii înşeală
La Septemvrii, la Ghenari,
Caută, pândesc greşeală
Şi răstoarnă planuri mari.
Toţi supuşii în tot locul
Pe şefii lor amăgesc,
Prin aceasta-şi fac norocul,
Cariera îşi lăţesc.
Femeile au prea multe
Zile-ntâi a lui Aprili,
Chiar deviza lor pe frunte
Pare scris: întâi Aprili.
Şi bărbaţii iar pe ele
Purure le viclenesc,
Jură lor pe cer şi stele,
Dar credinţă nu păzesc.
Cel ce cumpără sau vinde,
Gândeşte la înşelat,
În rar om nu se aprinde
Cugetul acest de iad.
Omul în sfârşit cutează
A-nşela pre Dumnezeu
Când prin apă se botează,
Iar în faptă stă tot rău.
Până când întâi Aprilii
Va-mpărăţi pre pământ?
Când va luci raza zilei
Numai cinstei luminând?

Opera Apartinand Alecu Donici | | Nici un Comentariu »

Rugăciune

Autor : Octavian Goga

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

(1905)

Opera Apartinand Octavian Goga | | Nici un Comentariu »

Stelele

Autor : Iulia Hasdeu

Sunt stele pe bolta înaltă
Ce semănă cu diamante
Care în noaptea învoalată
Se oglindesc fascinate

Stele ca acestea şi pe pămînt
Noapte şi zi mereu strălucesc
Încărcate de mister ziua sunt
Iar noaptea – de iubiri povestesc.

Şi stelele fermecătoare
Luminează în seninul pur
Cu îndrăzneală în culoare
Ca şi-n imensul cer de-azur…

Opera Apartinand Iulia Hasdeu | | Nici un Comentariu »

Învăţătură

Autor : Gheorghe Tomozei

Să beai un ceainic plin cu galbeni fluturi,
înhamă casa la bătrâna salcă
şi aminteşte-ţi vechile săruturi
care, desculţe, carnea gurii-ţi calcă.
Cu litere ce curg din cărţi te spală
şi mâna-n iarba moale ţi-o răstoarnă
cât arde-n zări statuia verii, goală
şi cât respiri, nepodidit de iarnă

Joacă de nori

Autor : Poezii pentru Copii

Gâdil un nor pe burtică
iar el se rostogoleşte de plăcere
pe cearşaful cerului
stropi de izvor năvălesc pe soare
şi îl răcoresc
iar soarele îşi face vânt
cu un evantai din fire de iarbă

le place să mă joc cu ei-
nori din raze şi din bucurii
mă lasă să îi caut
după ce se ascund
în spatele aripilor de fluture
îmi fac semn că sunt acolo
şi mă cheamă – nori jucăuşi

mă îndeamnă să le strecor umbra
sub soare ca să li se usuce
au luat în joaca lor
roua de pe aripile fluturilor
şi le-a fost rece – acum strănută
umbra lor s-a zvântat deja
o iau, o scutur şi le-o arunc pe umeri
iar ei o iau de la capăt cu joaca.

Ion Banuta – Lista Opere

Autor : Ion Bănuţă

Opera Apartinand Ion Bănuţă | | Nici un Comentariu »

Poveste

Autor : Gheorghe Tomozei

Dacă Pară s-ar da peste cap
de trei ori, dintr-o dată
s-ar preface neapărat
într-o gingaşă fată.

Mărul domnesc de-ar face la fel
o odraslă de crai s-ar ivi,
cu păru-auriu şi tras prin inel,
logodnic al fetei din miazăzi.

Naş le-ar fi Pepene împăratul,
cu-mpărătiţa lui Nuca,
fiica lui cneaz Gutuie Întunecatul
cu barba cât e uluca.

Strugure ar fi vornicel
care nimeni nu e să-i semene,
neştiind să aleagă, de fel,
pe cea mai frumoasă dintre Cireşele gemene.

Floarea-soarelui, ca soră-a miresii
ar îngriji de pocalele goale
şi de podoabele mesii:
frigărui şi sarmale.

S-ar chercheli Dovleac logofăt
rostogolindu-şi chelia, ici-colea
şi n-ar mai şti drumu-ndărăt
pân’la muierea lui, Fasolea…

Vezi câte minuni în poveste încap
şi cum s-ar nunti până-n zori,
dacă poamele s-ar da peste cap
de trei ori?

41

Autor : Ana Blandiana

Număr penele verzi
Din aripa bradului.
Dacă îmi vor ieşi
Mai puţine de 41
El va avea dreptul să zboare.
Îmi ies chiar 41.
Da, e mai complicat,
Dar oricum de mine depinde
Să-i acord dreptul în continuare.
– Zbori, îi spun.
– Eşti o proastă, îmi răspunde bradul.
– Nu, sunt o luptătoare pentru drepturile bradului,
Zbori!
– O, murmură el, se vede
Că n-ai încercat niciodată
Să-ţi încleştezi rădăcinile-n nori.
– Nu. De altfel, am greşit numărătoarea:
Îţi creşte şi următoarea.

Opera Apartinand Ana Blandiana | | Nici un Comentariu »

Din iarnă

Autor : Bogdan Petriceicu Hasdeu

Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.
Totu-i alb şi rece totul: jos—omătul, bruma — sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără faţă,
Fără nori şi fără soare greu atârnă alba ceaţă.

Şerpueşte-n aer fumul şi se întinde alburiu
Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ţi cată negre benghiuri în albeaţă:
Pan’şi umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiaţă.

Însă iată, că şiraguri de calugărei în sbor,
Văd ceva negrind în zare: doar ele pe şes cobor
Şi de spânul chip ai ernei vesel croncănind s’agaţă…
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viaţă,

Şi dacă

Autor : Dimitrie Anghel

Şi dacă norii se adun,
Pe cer albastru şi senin,
E ca durerea să mi-o spun
Şi inima-mi să mai alin.

Şi dacă codrii sunt pustii,
Şi nu răsare luna,
E că de-acum n-o să-mi mai vii,
Pe veci, pe totdeauna.

Şi dacă ramu’le se bat,
Acum, ca şi-înainte
E că de-acuma te-am uitat
Şi nu te mai ţin minte.

Şi dacă mâna-mi o mai lunec,
Pe-a lirei coarde amorţite
E ca o clipă să-mi întunec
Durerile-mi neţărmurite,

Şi dacă sunt aşa pustiu,
Şi nimeni nu mă ştie,
E că aşa am fost să fiu,
Şi că aşa a fost să fie.

(2 martie 1889
Reprodusă din „Limbă şi literatură”, VII, 1963
)

Opera Apartinand Dimitrie Anghel | | Nici un Comentariu »

Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech