Unde te duci, frumoasă fată?

Autor : Alexandru Andrieş

Unde te duci, frumoasă fată?
Roua pe flori umedă-i toată,
Unde te duci, frumoasă fată?

De ce nu vrei să stai cu mine?
Aicea, unde-i cald şi bine…
De ce nu vrei să stai cu mine?

Ah! Du-te… – Micle

Autor : Veronica Micle

Ah. du-te, tu suspinul meu,
Departe să te duci mereu;Şi de-a mea jale nimănui
Pe unde-i trece să nu spui.

Pe lume să nu te opreşti,
În vânt să nu te risipeşti;

Te du-n întinsul nesfârşit
De dorul meu călăuzit

Şi acolo rămâi pierdut
În lume de nimeni ştiut.

Opera Apartinand Veronica Micle | | Nici un Comentariu »

Singuratecii

Autor : Poezii pentru Copii

Pe lacul luciu, din grădina
Cu flori ce nu se mai clintesc,
O lebădă pluteşte
Iarăşi…

Atât de lin, de nelumesc,
Încât te-ntrebi: pe-acest tovarăş
Al veşnicei singurăţi,
Ce-l ţine, viu,
La suprafaţă?

Ce nălucire, pe-un tărâm
Pierdut sub lespedea
de gheaţă?

Pe boltă stelele-au pălit,
Ca scufundate-n neguri dese –
Doar un luceafăr, zămislit,
Din ou-nsingurării
Iese.

Azi, strălucirea şi-o împarte
Grădinii cu petale
Moarte

Şi-acestei păsări ce răzbate
Prin frigul sinelui, când toate,
În el, un astru,
Ard mocnit..

Aşa, mereu, la nesfârşit,
Se întâlnesc
Singurătăţi…

Când unul urcă înspre cer,
Coboară celălalt
Şi lasă,
Pe apa limpede a vieţii,
O urmă tristă,
Dar frumoasă…

La fel cum pasărea, pe locul
În care-a dat boboc o stea,
A înflorit din alba-i pană,
Prinzând puteri
Spre-a se-nălţa.

Grădina asta de-o priveşti,
Cu ochii tăi,
Ai să-i zăreşti:

O lebădă zvâcnind pe cer

Şi-n lac
Luceafărul stingher…

Vecinul care-a murit

Autor : Radu Gyr

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.

Sta zugravit cu vapsele sarace – sfant pe sindrila –
cand lacatu’n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.

Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,
si’ntr-o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.

Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios…

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi…
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.

Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: – Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea.

-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr-o dunga.
M-asteapta afar’ un landou.
Deasupra temnitei m-am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.

Nu, nu m-au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea’n celula mi l-am lucrat.

Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunind, in convoi.

Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta’n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.

Opera Apartinand Radu Gyr | | Nici un Comentariu »

Leul şi iepurele

Autor : Alecu Donici

Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut.
Eu văd că vă miraţi
Şi nici e de crezut;
Dar când îţi sta să căutaţi
La adunările lumeşti,
Apoi mai grele lucruri îţi crede nefireşti.
Aşa, odată au pornit
Ei împreună la plimbare,
Şi iepurele au stârnit
Această întrebare:
— Prietene iubit!
Mă mir eu şi te rog să-mi spui
Pricina, pentru ce cucoşul nimicit,
Pe care poţi pe loc c-o sfârlă mort să-l pui,
Te sparie aşa cumplit,
Încât tu fugi de glasul lui?
— Aceasta nu-i de vro mirare,
Lui leul au răspuns.
Şi noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuţi.
Precum un elefant, cât este el de mare,
De şoareci iar se teme tare.
Apoi pentru aceasta dar,
Nu în zadar,
Răspunse iepurul. Şi eu ca voi cei mari,
Mă tem de câini copoi şi varvarii ogari.
Şi noi adeseori pe patimi ne silim
Cu ale celor mari să le sămăluim.

Opera Apartinand Alecu Donici | | Nici un Comentariu »

Lupta şi toate sunetele ei

Autor : Alexandru Macedonski

Ţip — trâmbiţe. Ţepeni pe cai, cavalerii
Răriră-ale rânduri. Redeşteptat-a
Titanica frunte a munţilor antici
Sunetul repede. — Tobe bat; — tabăra
Arboră flamure splendide! — Soarele
Póleie armele-armatelor. — Zgomotul
Urcă, semnalul de luptă, lovitura
Tunului dându-l. — Pe loc fac foc flintele;
Trapăt scadroanele şi se amestecă. –
Gloanţele ciuruie-n piepturi şi sabia
Şuieră. — Piepturi de piepturi se sfărâmă,
Coifuri de coifuri se ţandără. — Inima
Bate pe inimă, şi-mbrăţişările
Nu se dezlănţuie până ce sufletul
Zboară printr-însele. — Stânga vrăjmaşilor
Fuge-n dezordine. — Steagul pe Griviţa
Fâlfâie. — Tunetul tunului duduie…
Bun drum, obuzelor!… Drum bun victoriei!
Tunetu-obuzelor este: Renaşterea!

(Armonie imitativă)

Năluca unei nopţi

Autor : Alexandru Macedonski

Nori deşi şi zi apusă…

Alai
De cai
Tăcuţi,
Dar iuţi,
Cazaci
Dibaci,
Pe căi,
În văi
Adânci
Dispar,
Şi iar
Apar
Pe stânci.

Cetatea doarme dusă…

Şireţi
Băieţi
La porţi
Ca morţi
Sosesc…
S-opresc,
Cuprind,
Dormind,
Pe turci,
Supun,
Foc pun
Răpun
Prin furci.

Tot cerul vâlvorează.

Crini blânzi,
Plăpânzi,
Şi prăzi
De lăzi;
Apoi
Convoi
De feţi
Isteţi
Dau zor…
În zări,
Strigări,
Oftări,
Scad, — mor, —

Iar noaptea-naintează.

Coagula tristeţea deodată…

Autor : Nichita Stănescu

Coagula tristeţea deodată,
ca-n valuri, trupul de mărgean,
şi trupuri de-necaţi zvârlea din matcă
privirea când mi-o prelungeam.
S-a dus şi ora de azi.
La radio s-a dat ora exactă:
“Cling, clang” sau “Ping, pong”
Toţi îşi privesc ceasurile
numai murdarul de mine
ca şi cum nimica nu ar fi,
mă gandeam, sau poate chiar strigam:
“Hai să ne strângem în braţe,
hai, hai să ne strângem în braţe!”

Zeu străin – Latcu

Autor : Zorica Latcu

Vazut-am azi la templu pe Zeul cel strain.
Din ce strafund crescut-a faptura lui de crin?
Din ce inaltimi pogoara privirea lui de vis?
Ce besne-adanci la pasu-i luminii s-au deschis?
Ce haos plin de valuri, ce mari s-au despicat,
Cand glasu-i bland in ruga spre cer s-a ridicat?
Ce tainica putere i-a fost sortita lui,
Sa rataceasca-n lume ca fiu al nimanui,
Ci invaluit in taina seninei lui blandeti,
Sa fie-n umilinta stapan peste vieti?
De ce, lasandu-si lumea de dincolo de zari,
S-a pogorat la oameni, sa sufere ocari,
Si pentru cine, spuneti, picioru-i preacurat
In pulberea din cale, tacut, a sangerat?
Si pentru ce, asemeni miresmelor de pret,
Ramane-nchis cu duhul in asprele peceti?
Cand oare, lepadandu-si vesmantul lui de lut,
Se va-nalta in slava, senin ca la-nceput?
Vazut-am azi la templu pe Zeul cel strain,
El stralucea ca neaua, in haina lui de in.
Mi s-a parut o clipa ca-n rostul lui usor
Ma cheama, ca ma striga cu mila si cu dor,
Ca pentru mine, numai, luat-a chip de lut,
Ca pentru mine, numai, in suflet l-a durut;
Faptura lui curata, ca jertfa la altar;
Ca-l port de-acum in minte, ca este-al meu de-acum,
Si m-am trezit, cu fata in pulberea din drum.

Opera Apartinand Zorica Latcu | | Nici un Comentariu »

Nu e steluţă

Autor : Mihai Eminescu

Nu e steluţă tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă steauă strălucitoare,
La alt amor.

Numai o viaţă pe gând de moarte,
Numai o frunte ce-a-ngălbenit,
Numai un atom fără de soarte
Nu e iubit.

Galbena steauă fără lumină
­ Altar să n-aibă un dumnezeu ­
Este-al meu suflet care declină,
Sufletul meu!

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech