Fata de la Cozia

Autor : Dimitrie Bolintineanu

Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde.
– “Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!”

Domnul îl sărută şi cu bucurie:
– “Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie?
Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!”

– “Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte;
Plângerile ţării braţul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soţioară,
Află că eu însumi sunt o fetişoară!”

La aceste vorbe junele frumos
Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiţă dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândreţea ei.
– “Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?”

– ” Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie
Unui din ostaşii care-mi place mie?
Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.”

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Şi cu o vorbire dulce rugătoare:
– “Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!”

La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la faţă ca o rozişoară:
– “Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti,
Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!”

Adio

Autor : Mihai Eminescu

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi –
Adio!

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

În sunetul muzicei

Autor : Alexandru Macedonski

Să facem încă o ţigare
Şi înc-o poezie,
Ca să-mi fumez orice durere
Şi orice bucurie !

Şi-n sunetul ce din orchestră
Se sparge-n armonie,
Să zicem la speranţe-adio,
Adio la junie !

Ţigarea, însă, se sfârşeşte,
Orchestra-n fine tace,
Tăcerea naşte împrejuru-mi,
Dar nu şi dulcea pace !

(Literatorul, III, 8, august 1882, p. 484.)

Noaptea

Autor : Poezii pentru Copii

Soarele-a apus!
Oare cine l-a răpus?
Roua picură pe flori
Inundând petale moi
O cometă călătoare
Urcă bolta,visătoare.

Numai luna, între stele,
Ţese pânze de argint
Iscodind cu raza-i dulce
Umbrele de pe pământ.

Ţara mea

Autor : Otilia Cazimir

Frumoasă mi-e ţara străveche,
Întinsă pe munţi şi pe văi,
Cu fete cu flori la ureche,
Cu mândri şi ageri flăcăi!

Frumoasă mi-e ţara cea nouă,
Când râde cu râs tineresc,
Cum râde grădina când plouă
Şi florile când înfloresc.

Opera Apartinand Otilia Cazimir | | Nici un Comentariu »

Of love

Autor : Nichita Stanescu - Eng

She remains bored and very beautiful
her black hair is angry,
her bright hand
for ages now has forgotten me,-
for ages too has forgotten itself,
hanging as it has from the neck of a chair.
In the lights I drown myself,
set my jaws against the coursing of the year.
I reveal my teeth to her
but she understands this is no smile-
sweet, illuminated creature
she reveals myself to me while
she remains bored and very beautiful
and for her alone I live
in the appalling world
of this inferior heaven.

Frunze

Autor : Eusebiu Camilar

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivã toate sub talpa mea fosnesc…

În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.

Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odatã la picioare speram sã ti le-astern…

Deopotrivã, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea cãzute sau dintr-un pom ceresc.

(“Poezii”, 1964)

Opera Apartinand Eusebiu Camilar | | Nici un Comentariu »

Către Bullatius

Autor : Mihai Eminescu

(Epistole, I, 11)

Cum ţi se pare, Bullaţiu, Chio, falnicul Lesbos,
Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus?
Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima?
Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart şi cu Tibrul?
Au preferi vrun oraş din cele-nchinate prin Attal?
Ori de urâtul mării şi-a drumului Lebedu-l lauzi?

,,Lebedul? Ştii tu ce e”, -mi răspunzi? Mai pustiu decât Gabii,
Mai strimt decât Fidenii; şi totuşi, aicea viaţa-mi
Voi s-o petrec, uitat de ai mei, uitându-i pre dânşii,
Dintr-un mal depărtat privind la Neptun turburatul.

Oare acel ce la Roma din Capua pleacă pe ploaie,
Plin de noroi, pentru-asta viaţa-i în han va petrece-o?
Oare cel degerat lăuda-va cuptorul şi baia
Ca pe lucruri ce singure dau fericire vieţii?

Pentru că austrul puternic te bântuie, vinde-vei oare
Vasul în care-ai plecat, dincolo de valul Egeic?
Pentr-un om aşezat Rhodos, Mitilene frumoasa
Par ca pănura grea în arşiţă, par ca şi haina
Cea de la câmp în timp vicolos, ori ca baia în Tibru
Iarna, ori ca un foc pe vatră-n luna lui august.
Deci din Roma se cade, soarta fiind cu priinţă,
Să fericeşti depărtatele Samos, Chio şi Rhodos.
Ia dar mulţumitor în mâni fericitele ore
Cari un zeu ţi le dă: n-amâna cele bune pe alt an
Şi te vei şti trăind fericit oriunde în lume.
Grijile noastre fug de cuvinte şi-nţelepciune,
Nu de un loc ce răsare domnind peste apele mării.
Cerul deasupra schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.
Oţiul fără de-astâmpăr ne zbuciumă. Duşi de corăbii
Şi de trăsuri, căutăm bun trai. Ce cauţi aici e;
E-n Ulubrae chiar, de păstrezi în inimă cumpăt.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Să vorbim româneşte

Autor : Bogdan Petriceicu Hasdeu

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!

Focul – Latcu

Autor : Zorica Latcu

Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda si odai si coperis.
Voiam sa ies din casa pe furis
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut.
Vecinii toti dormeau, si de-nzadar
Plangeam inchisa-n grinzile de jar.
Si ca sa pot scapa din casa mea.
Am lepadat si haina caci ardea,
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc.
Cuprinsa de uimirea mortii stam,
In oarba nemiscare asteptam
Sa arda-n mine tot sa fiu un scrum,
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri…
Se ridicara palele de fum
Si-n goliciunea mea porni la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci,
S-au fost deschis’ zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
cu trupul plin de rani dar greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti
Spre miezul Dragostei Dumnezeiesti
Stiam de-acum ca focul fu apus
In casa mea, de Mana lui Iisus.

Opera Apartinand Zorica Latcu | | Nici un Comentariu »

Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech