Tu care-ai fost odata, tu, care esti, tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecand in taina ochii,
Duioasa-ntravezi-vei, cazuta la picioare,
Umbra-mi licaritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tacere-n preajma – si dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o padure
Dusa de vant – si-al serii hotar ce-l atingem
De-atatea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Inchipuiri, in albul pierit si intinat …
Asemeni unui flutur cate-un sarut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitarii. Si-n oglinda netulburata, rece,
Vor tresari petale dintr-un salbatec crin
Ce si-a lasat amprenta pe sanii tai odata –
Iti vei desface parul si vei privi cum vin,
Din negrul lui, rasfrangeri de noapte-ndepartata.
Si cum se-ntorc din ceata cararile-napoi,
Infasurand mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe strada, prin arbori-nalti si goi,
Desteapta sensul unor imagini, unor vise …
Si-mi vei ierta pacatul de-a-mi fi uitat un gest
In gandul tau – sau poate in suflet, o durere
Trecuta-n timp. Din toate va ramane acest
Destin al unor vesnic pierdute giuvaiere,
De nu-ti aduci aminte nici tu cand le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe incet sub pleoapa-i neagra –
De-abia te vezi tu insati, pe-un orizont uitat,
Plecand diminuata in timp ca o tanagra.
Cine-ti atinge pipetul la care-am stat sa-ascult
Vantul si luna? Cine din nou isi poarta sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat demult …
Saruta-ma-n absenta si-n somn – saruta-mi umbra.

Popularity: 13% [?]

Imi place sa privesc afara.
- Cand au cazut aceste frunze?
Si arborii se scuturara,
Si-n viziuni adanci, ascunse.

Stau vulpi roscate. Stoluri, salbe,
Peste padure nori de ceata,
Ca niste zburatoare albe
Plutind de varfuri se agata.

Negru pamantul se arata ;
Pe campuri vantul iar adoarme.
O ciuta cade fulgerata
De trasnetele unei arme.

Si linistea cu-aripi usoare,
Prin mii de pori respira-n toamna.
Doar plopii mistuiti in zare
Spre departare ma indeamna.

Popularity: 11% [?]

Ma uit la vant si nu-l vad,
Ma uit indelung si nu-l vad,
Vad doar arborii cum se clatina
Si frunzele cum alearga prin iarba.

Ma uit la timp si nu-l vad,
Ma uit indelung si nu-l vad –
Vad doar copiii cum cresc
Si oamenii cum incaruntesc si se-apleaca.

Popularity: 10% [?]

Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare –
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi – frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte –
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui –
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie.

Popularity: 11% [?]

Marea si muntele vietuiesc impreuna
Si iarna fuge de caminul lor.
Fluturii ei albi cand se aseaza pe magnolii,
Pe eucalipti, pe arborii de camfor,
Pe linistitii palmieri – dispar curand
Atinsi de-o moarte nevazuta, stranie,
Si omozile nu se mai nasc.
Oamenii umbla ametiti de lumina
Si se-ntorc intotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vantului.
De la soare invata sa se urce pe munte in zori
Si cand sunt osteniti sa se ascunda in mare.

Popularity: 7% [?]

Tot ceea ce te atinge o clipa
Se topeste in treacat ca neaua,
Ca neaua atinsa
De rasuflarea lui martie.

Privesti vulturii care zboara
In cercuri largi peste munti
Si simti cum toate aluneca
Din inima ta si dispar.

Dar iata vine iarna si din nou
Zapada reapare peste campuri
Si din toate clipele prin care ai trecut
Prind iar fiinta-n jurul tau si murmura.

Si ca fluxul pe plajele galbene
Iti creste-n suflet propriul tau trecut …
Vai, cat de rau e atuncea sa nu ai pe nimeni aproape
Ca sa-ti pleci fruntea pe umarul lui.

Popularity: 8% [?]

Numai tacand si gandidu-te singur la toate,
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite – numai lasand
sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau
e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu-te singur
ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie,
pentru toate
pacatele tale izbavirea e numai in timp, e numai in rosu,
e numai in oameni, in faptele lor. Liniste-n urma!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata. Alearga uitand,
ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma
de cerbi stravezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar inainte, totul sunt anii
care ard si te-ntampina-n cale.

Popularity: 5% [?]

Nici gandurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, ca sunt iesit din minte –
Ci numai mie-mi pare mereu ca sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viata si moartea in cuvinte.

Ard in lumina zilei de parca uit ca n-am
Decat un drum prin iarba, un singur drum si-o poarta
Prin care voi patrunde ca luna-ncet prin geam,
Sau linistea din salcii rotind in Marea Moarta.

Ma bucur cand mai trece un an si-un anotimp,
Cand prin oglinzi straine imi rataceste chipul,
Si iar mi-aduce vremea acelasi dor sa-mi schimb
Inelul meu cu-al marii ce l-a-ngropat nisipul.

Traiesc mai mult cu roua campiilor, mai mult
Ca pasarea padurii si poate ca mi-e bine:
Vad ridicata steaua de-al carei semn ascult,
Vad risipita ora de plumb din care vine.

De-acum e dimineata pe cer ca un suras
Pe fata ravasita. De-acum e aurora …
Stau si-mi gravez in suflet ca-ntr-un margean deschis,
Cu litere tacute, speranta tuturora.

Popularity: 8% [?]

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuti si mereu contopiti in multime,
Mari si mici, veseli si tristi, urati si frumosi,
Cutezatori si vesnic nelinistiti ca plopii,
Cu pieptul larg intampinand furtunile,
Sau melancolici visand la pierdutele umbre,
Dormitand intre vaga parere de rau
Pentru cele ce n-au fost sa fie
Si calmele sperante viitoare.
Lor le-am fost flaut deznadajduit,
Tulnic de seara lina si fluiera nebuna ;
Razand si plangand, asteptand primavara,
Ghicind ziua dupa formele norilor,
Intorcandu-ma in amurg pe stradute obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cantand
Imnuri domoale de slava.

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalta orase si schimba temeliile lumii –
Dupa ei vesnic umbla vantul si ploaia
Sarutandu-le urmele. Cu funtea inclinata,
In fata lor marturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-as vrea sa-i simt trecand
Prin visul meu ca printr-un camp deschis
Cu neinsalatoare orizonturi,
Sa treaca mereu chiar daca nu-si vor da seama
Ca merg printr-un tinut ce le apartine.
Numele meu sa treaca intreg asupra lor,
Sa raman ca fantana pierduta in ses,
Pe care nu stii niciodata cine-a zidit-o,
Singura intre cativa ulmi ori salcami,
La rascrucile vremii.
Temei de plans sa nu-i fiu nimaniu,
Ci pururi sa fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cantaret ratacitor.

Inainte de vreme carunt ca o salcie,
Stau in amiaza zilei uimit de-atata soare,
Si ma intorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fara nume,
Si singur ma confund cu fiecare.

Popularity: 8% [?]