Un om la lemne mergând
Şi carul în drum frângând,
Ca şi alte dăţi l-a dres
Şi la casa sa a mers.
Copilul sau alergând
Şi carul frânt dres văzând,
Îl întreabă: “Taică! dar
Cine-ţi drese carul iar?”
Tatăl său răspuns i-a dat:
“Eu, fătul meu, cine alt?”
“Apoi cine te-a-nvăţat?”
Copilul iar a-ntrebat.
“Nevoia, copilul meu,
Ea ştie ce nu ştiu eu”
“D-apoi unde şade ea?”
Copilul să ştie vrea.
“În pădure”, i-a răspuns.
Şi la treaba lui s-a dus.
Deci copilul mai crescând
Şi la pădure mergând,
Peste loc rău cum a dat,
Frânse carul încărcat
Şi, să-l dreagă neştiind,
Fluiera, la el privind.
Apoi aminte ş-adus
Tatăl sau cum i-a fost spus.
Ş-începu a alerga
În sus, în jos, ş-a striga:
“Nevoie, nevoie, fă!
Vin’, mă-nvaţă, ori îl fă”
După ce a văzut dar
Că strigă într-un zadar,
Să apucă singurel,
Căzneşte destul la el,
Potrivit, nepotrivit,
Bine rău, a isprăvit.
Acasă dacă a mers
Ş-îl văzu tatăl său dres,
Îi zise : “Ei, fătul meu!
Nu e cum îţi ziceam eu?”
“Nu – îi zise supărat –
Nimenea nu m-a-nvăţat.
Iar tatăl său cam râzând
Îi dete răspuns zicând:
“Ba chiar nevoia a fost,
Carea-nvaţă p-orice prost;
Ca ea de n-ar fi venit,
Tu atât n-ai fi căznit.
Ea arată să începi
La orce nu te pricepi,
Apoi bine, rău, munceşti
Şi tu-n lume să trăieşti”

Popularity: 10% [?]

Pe lângă un copaci mare
Un dovleac, din întâmplare
Primăvara răsărise
Şi pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung şi-n lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Şi pretutindeni umpluse
De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
Văzându-se la înălţime,
Începu să se mândrească
Şi zicând să se fălească:
— „Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui şi tot cresc iară,
Şi tu copaci din vechime,
În sumă de ani mulţime,
D-ai fi crescut voiniceşte,
Precum şi vrejul meu creşte,
Mai, mai ajungeai la stele,
După părelele mele.”
Iar copaciul cel cu minte
I-a răspuns aste cuvinte:
— „Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da şi zăpadă,
Atuncea eşti jos grămadă!”

Gândeşte la viitoare
Şi la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălţa cu firea
Pân’ nu cerci nenorocirea.

Popularity: 9% [?]

Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător)
Care a rămas de basmu până astăzi tutulor,
Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,
Nu-l găseşti însă în faptă să fi fost vreun viclean;
El şezând odată-n şcoală, ce îi dete-n simplul gând:
- Ascultaţi, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) -
Să ştiţi d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,
Toţi bătând îndată-n palme să-mi ziceţi hair-ola ^!

Cu-ntâmplare dar odată găleata în puţ căzând

Şi cu ce să scoată apă pentru şcoală neavând,

Hogea porunci îndată ca din toţi ai săi şcolari

Să se lase-n puţ s-o scoată vreunul din cei mai mari;

Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra;

Ş-aşa dezbrăcat de toate, cu capul gol şi desculţ,

Legat cu un ştreang de mijloc, şco

Merg şcolarii toţi în grabă, pe lângă puţ se adun,

Dar privind ş-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.

Deci văzând că coraj n-are nici unul din câţi era,larii-l lăsară-n puţ;

După ce găsi găleata şi după ce o legă,

Către şcolari dete gură şi să-l tragă le strigă;

Ei pornind cu toţi dodată să-l tragă în sus de jos

Şi tocma cam pe la gura puţului când fu el scos,

Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas

Şi începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;

Ei cum aud că strănută aminte-n grab ş-au adus

De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)

Şi cu toţii deodată funia din mâini lăsând,

Începur-a bate-n palme şi “hair-ola !” strigând.

Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit

Până-n fund îşi sparse capul, de pereţi fiind lovit.

După ce ieşi în urmă d-acei nerozi copii tras,

Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini şi nas,

Zise: – Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,

Ş-astfel de cinste neroadă ca să-mi daţi v-am învăţat,

Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei

Cu picioare, mâini belite şi cu cap spart m-alesei.

Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător)

Care a rămas de basmu până astăzi tutulor,

Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,

Nu-l găseşti însă în faptă să fi fost vreun viclean;

El şezând odată-n şcoală, ce îi dete-n simplul gând:

- Ascultaţi, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) -

Să ştiţi d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,

Toţi bătând îndată-n palme să-mi ziceţi hair-ola !

Cu-ntâmplare dar odată găleata în puţ căzând

Şi cu ce să scoată apă pentru şcoală neavând,

Hogea porunci îndată ca din toţi ai săi şcolari

Să se lase-n puţ s-o scoată vreunul din cei mai mari;

Merg şcolarii toţi în grabă, pe lângă puţ se adun,

Dar privind ş-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.

Deci văzând că coraj n-are nici unul din câţi era,

Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra;

Ş-aşa dezbrăcat de toate, cu capul gol şi desculţ,

Legat cu un ştreang de mijloc, şcolarii-l lăsară-n puţ;

După ce găsi găleata şi după ce o legă,

Către şcolari dete gură şi să-l tragă le strigă;

Ei pornind cu toţi dodată să-l tragă în sus de jos

Şi tocma cam pe la gura puţului când fu el scos,

Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas

Şi începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;

Ei cum aud că strănută aminte-n grab ş-au adus

De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)

Şi cu toţii deodată funia din mâini lăsând,

Începur-a bate-n palme şi “hair-ola !” strigând.

Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit

Până-n fund îşi sparse capul, de pereţi fiind lovit.

După ce ieşi în urmă d-acei nerozi copii tras,

Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini şi nas,

Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător)

Care a rămas de basmu până astăzi tutulor,

Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,

Nu-l găseşti însă în faptă să fi fost vreun viclean;

El şezând odată-n şcoală, ce îi dete-n simplul gând:

- Ascultaţi, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) -

Să ştiţi d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,

Toţi bătând îndată-n palme să-mi ziceţi hair-ola!

Cu-ntâmplare dar odată găleata în puţ căzând

Şi cu ce să scoată apă pentru şcoală neavând,

Hogea porunci îndată ca din toţi ai săi şcolari

Să se lase-n puţ s-o scoată vreunul din cei mai mari;

Merg şcolarii toţi în grabă, pe lângă puţ se adun,

Dar privind ş-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.

Deci văzând că coraj n-are nici unul din câţi era,

Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra;

Ş-aşa dezbrăcat de toate, cu capul gol şi desculţ,

Legat cu un ştreang de mijloc, şcolarii-l lăsară-n puţ;

După ce găsi găleata şi după ce o legă,

Către şcolari dete gură şi să-l tragă le strigă;

Ei pornind cu toţi dodată să-l tragă în sus de jos

Şi tocma cam pe la gura puţului când fu el scos,

Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas

Şi începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;

Ei cum aud că strănută aminte-n grab ş-au adus

De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)

Şi cu toţii deodată funia din mâini lăsând,

Începur-a bate-n palme şi “hair-ola !” strigând.

Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit

Până-n fund îşi sparse capul, de pereţi fiind lovit.

După ce ieşi în urmă d-acei nerozi copii tras,

Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini şi nas,

Zise: – Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,

Ş-astfel de cinste neroadă ca să-mi daţi v-am învăţat,

Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei

Cu picioare, mâini belite şi cu cap spart m-alesei.

Zise: – Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,

Ş-astfel de cinste neroadă ca să-mi daţi v-am învăţat,

Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei

Cu picioare, mâini belite şi cu cap spart m-alesei.

Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător)

Care a rămas de basmu până astăzi tutulor,

Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,

Nu-l găseşti însă în faptă să fi fost vreun viclean;

El şezând odată-n şcoală, ce îi dete-n simplul gând:

- Ascultaţi, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) -

Să ştiţi d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,

Toţi bătând îndată-n palme să-mi ziceţi hair-ola !

Cu-ntâmplare dar odată găleata în puţ căzând

Şi cu ce să scoată apă pentru şcoală neavând,

Hogea porunci îndată ca din toţi ai săi şcolari

Să se lase-n puţ s-o scoată vreunul din cei mai mari;

Merg şcolarii toţi în grabă, pe lângă puţ se adun,

Dar privind ş-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.

Deci văzând că coraj n-are nici unul din câţi era,

Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra;

Ş-aşa dezbrăcat de toate, cu capul gol şi desculţ,

Legat cu un ştreang de mijloc, şcolarii-l lăsară-n puţ;

După ce găsi găleata şi după ce o legă,

Către şcolari dete gură şi să-l tragă le strigă;

Ei pornind cu toţi dodată să-l tragă în sus de jos

Şi tocma cam pe la gura puţului când fu el scos,

Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas

Şi începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;

Ei cum aud că strănută aminte-n grab ş-au adus

De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)

Şi cu toţii deodată funia din mâini lăsând,

Începur-a bate-n palme şi “hair-ola !” strigând.

Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit

Până-n fund îşi sparse capul, de pereţi fiind lovit.

După ce ieşi în urmă d-acei nerozi copii tras,

Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini şi nas,

Zise: – Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,

Ş-astfel de cinste neroadă ca să-mi daţi v-am învăţat,

Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei

Cu picioare, mâini belite şi cu cap spart m-alesei.

Popularity: 9% [?]

Nastratin Hogea odată pe fiul său l-a-ntrebat

Niscaiva zaharicale vreodată d-a mâncat.

Copilul său îi răspunse că n-a mâncat nicidecum.

Hogea îl întreabă iarăşi: – Dar ce mănânci tu acum ?

- Pâine uscată cu apă. Hogea zise: – Aşadar,

Socoteşti tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar

Ca astă pâine uscată ce o uzi şi o îmbuci,

Cu atâta gust şi foame cât ş-altui poftă aduci ?

Popularity: 9% [?]

Nastratin Hogea-ntr-o seară la fereastră cum şedea

Îşi lungea nasul aiurea, p-alţii fără a-i vedea;

Trecând unul din prieteni: – Ce miroşi ? l-a întrebat.

- Vecinul meu – el răspunse – găteşte scumpe mâncări,

Şi de-al lor miros mă satur, trăgându-l cu gust pe nări.

Popularity: 6% [?]

Unul, întâlnind pe Hogea, s-a oprit a-l întreba

De ş-a plătit datoria. Iar el îi răspunse: Ba!

- Dar ce umbli fără grijă, când te ştii că eşti dator ?

- Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor.

Popularity: 6% [?]

Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut

Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut;

- De n-aş avea, Hoge zise, vreo trebuinţă de ea,

Ţ-aş fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia;

Dar am să întinz pe dânsa, să usuc nişte pospai 

- Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai ?

- Bine vezi tu – Hogea zise – că e vorba cam aci

Şi mai mult nu e de lipsă să stau a ţ-o tălmăci.

Popularity: 6% [?]

Unul a venit odată ş-îndrăznind ca un vecin

A cerut să-i dea măgarul pentru un ceas Nastratin;

Dar nu-l am acasă astăzi: altu-i l-am împrumutat.

Măgarul din grajd dodată a răcnit într-acel ceas.

- Spui că nu-i – zise vecinul – şi na, iaca al său glas !

Iar Nastratin îi răspunse: – Ce, tu nu crezi ce-ţi spun eu ?

Mai mult crezi tu pe măgarul decât chiar cuvântul meu ?

Popularity: 6% [?]

Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea,

Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva:

Şi aşa tăind cu el capul măgarului celui mort,

L-a-nfăşurat pe deasupra binişor cu nişte tort;

Apoi cu acest ghem mare în piaţ’ să-l vânză mergând,

Se duse şi el cu dânsul cu alţi vânzători în rând;

Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător,

Carele de chilipire era-n piaţ’ precupitor;

În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preţ,

Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleţ):

- Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar ?

Nastratin Hogea răspunse: – Iaca un cap de măgar !

Dacă-l mai întrebă încă ş-îi răspunse tot la fel,

Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el.

Şi scoţând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut,

Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut.

Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa,

S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa,

Şi abia găsi pe dânsul numai o oca de tort,

Iar celelalte ocale capul măgarului mort.

“Mai mare daraua

Fu decât ocaua.”

Ce să facă ?! Pleacă iute să-l caute necăjit,

Dar Hogea cum luă banii, la casa sa a fugit;

El însă tot căutându-l prin piaţ’ de a-l mai vedea,

Abia la o săptămână putu cu el ochi ca să dea,

Şi puind mâna pe dânsul, judecăţii-n grab l-a dat,

Arătând cu jeluire cum şi ce fel l-a-nşelat.

Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus,

El totodată de faţă şi dovezile ş-a pus,

Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar,

Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar.

Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar,

Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar.

Popularity: 6% [?]