Dreptatea leului

Autor : Grigore Alexandrescu
   Leul, de multă vreme, rîdicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dînşii o veche prigonire,
Şi gîlcevire mare, pentru un mic folos.
        Vrea, adică, să ştie
        Cui mai mult se cuvine
        Să ţie pentru sine
        Un petec de cîmpie
Şi un colţ de pădure, de tot nensemnător,
Ce despărţea ţinutul şi staturile lor
Acum sînge mult curse, şi multe luni trecură,
        Făr-a se putea şti
        Cine va birui.
        Elefantul năsos,
        Şi bivolul pieptos,
        Cu lupul coadă-lungă
        Multe izbînzi făcură.
Fieşcare tulpină era plină de sînge.
Ici se vedea un taur jumătate mîncat;
Lîngă el un tovarăş ce zbiară şi îl plînge;
Colo, un porc sălbatec fără două picioare;
Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăveşte,
Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
Întîmplările toate, după ce se trecea;
Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare,
Cum poate să ajungă sfîrşitul ce doreşte.
Ea se puse pe gînduri, tuşi, apoi răspunse,
Rozînd cu mulţumire darurile aduse:
„Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,
        Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decît toţi mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare.“
Auzind astea leul strînse a sa oştire:
„Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Aşa va proorocul. Rămîne-acum să ştim
        Cine este mai tare.
Cît pentru mine unul, cum vreţi… dar mi se pare
Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“
Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,
        Înălţimea ta eşti
        Oricît de slab pofteşti.“
        — „Dar şi puterea noastră
        E îndestul de proastă“,
Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvînt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.
„Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul.
Iepurile, sărmanu — crez că-l trăgea păcatul,
        Sau păcate mai multe
        De moşii lui făcute —
Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cît îl zăriră,
        Asupră-i năvăliră.
„Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
        El este cel mai tare!
S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!“
        Cîinii atunci săriră
        Şi-n grab ţi-l jupuiră.
Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntîmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

(Ed. 1842)



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech