Prieteşugul şi amorul

Autor : Grigore Alexandrescu

Zici c-ai vrea prieteneşte
Să iubeşti, să fii iubită;
Zici c-amorul te-ngrozeşte,
Că e patimă cumplită;
Zici că este trecătoare
Flacăra-i cea arzătoare!
Şi ce nu e trecător?
După vara cea bogată
Vine iarna-ntărâtată,
Bate vânt îngrozitor.
Trandafirul din grădină,
Înflorit de dimineaţă,
Zace veşted pe tulpină,
După ziua de viaţă.
Dar căci iarna şi durerea
Sunt condiţia vieţii,
Trebuie să las plăcerea,
Bunurile tinereţii?
Căci zâmbirea-ţi graţioasă
Vremea o să ţi-o răpească,
Trebuie, cât eşti frumoasă,
Nimeni să nu te iubească?
Aşa cum miroşi o floare,
Care trece, care moare,
Care mâine n-o găseşti?
Primăvara,-a ei zâmbire,
De ce-nvie-a ta simţire,
Iarna nu ţi-o-nchipuieşti?
O, ascultă-mă, dorită,
Scumpă, dragă Emilie!
O zi bună, fericită,
E o parte din vecie.
Vezi, plăcerile uşoare,
Împrejurul tău unite,
Dănţuiesc fără-ncetare,
De amor povăţuite:
Te-mpresor cu mulţumire,
Fiecare ţi se-nchină,
Şi amorul cu mâhnire
Te priveşte şi suspină.
Dă-le, dă-le ascultare;
Pentru tine adunate,
Poezii şi proză
Sub colore de mirare,
Vor şti lumea să-ţi arate.
Până n-ajungi timpul rece,
Bucură-te de natură:
Apoi când vremea va trece
Peste-a inimii căldură,
Când din hora încântată,
Ce viaţa ta cuprinde,
Cu o faţă întristată,
Graţiile s-ar desprinde
Când odată şi-or lua zborul
Tinereţe, bucurie,
De-i pofti atunci amorul,
L-om numi o nebunie:
Îţi voi fi prieten, frate,
Îţi voi fi orice îţi place,
Şi de lume şi de toate
Împreună ne-om desface.

(Emiliei)



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech