Un ceas e de când anul trecu

Autor : Grigore Alexandrescu

Un ceas e de când anul trecu… Mi-aduc aminte
Cu ce nădejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput:
Ce vie salutare din inimă fierbinte
L-a priimit! ce seară! De anu-atunci trecut

Ziceam: “S-a dus ş-acesta c-o parte din viaţă,
Dar ziua lui din urmă cu drag o pomenesc;
Frumos apus vesteşte frumoasă dimineaţă,
Şi anul ce începe tot astfel îl doresc.”

Aşa-l doream! în lungă, în oarbă-ncredinţare
Eu nu vedeam că soarta zâmbeşte cu amar,
Că vremii şi durerii găteşte răzbunare,
L-a vechile lor drepturi uitate în zadar.

Schimbat nimic nu pare: alesele fiinţe,
Prieteni de-altădată, strâng astăzi mâna mea:
De voia întâmplării mai multe din dorinţe
Cu grabă împlinite putui a le vedea.

Apoi, unde e răul? de ce şi cum… cuvântul,
Om nu poate să-l ştie afară decât eu;
Ascuns e în adâncuri, tăcut e ca mormântul,
Iar martor suferinţii-mi e numai Dumnezeu.

A! dacă-n astă lume ceva putea fi-n stare
S-aline, să adoarmă un chin sfâşiitor,
O ştiu, ar fi frăţia-ţi acea mângâeitoare
Acel sentiment tânăr ce eu îţi sunt dator.

E scump prieteşugul ce-nsuflă o femeie
Deprinsă a-l cunoaşte, născută a-l simţi;
Şi dulcele ei suflet, electrică scânteie,
Mângâie orice suflet la care s-o ivi.

Ades, când sunt în luptă cu gândurile mele,
Muncit de-al suferinţei demon neîmblânzit,
Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele,
Din sfere luminoase, din aer bălsămit

Apoi, negură deasă lumina-ntunecează;
Fantome de-altă lume şoptesc, mă înconjor;
În fiecare şoaptă o muncă înviază,
În ochii-mi se confundă trecut şi viitor.

Căci ştiu eu viitorul… el nu poate să fie
Decât ca anu-acesta, ca anul cel trecut;
Bogat de chinuire, deşert de bucurie,
Pustiu, fără nădejde, sălbatic şi tăcut.

Stejarul de pe munte ce trăsnetu-l izbeşte,
Stă încă în picioare, semeţ şi neclintit;
Dar inima-i e arsă, şi oricât mai trăieşte
De nici o primăvară nu poate fi-nverzit.



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech