Acul şi barosul

Autor : Poezii pentru Copii

Acul: Moşule! De ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă de-mi ţâuie urechile. Eu lucrez toată ziua şi nime nu-mi aude gura.
– Iaca, mă!… da de unde-ai ieşit, pâcală?
– De unde am ieşit, de unde n-am ieşit, eu îţi spun că nu faci bine ceea ce faci.
– Na!… Vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să ştii că din sfădeala noastră ai ieşit, ş-apoi tu ni cauţi pricină?
– Mă rog, iertaţi-mă! Că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleaftura şi omul care să vă facă şi să vă deie nume, aţi fi rămas mult şi bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi.
– Măsoară-ţi vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acuşorul?!
– Aud, dar n-am gură să-i răspund; şi văd, dar trebuie să răbd.
– Vorba ceea, soro: şede hârbu-n cale şi râde de oale. Măi puşchiule! Ia să vedem ce-ai făcut tu mai mult decât noi?
– Ce am făcut şi ce fac, îndată ţi-oi spune. Ca să nu lungesc vorba, hainele bărbăteşti şi femeieşti, din creştet până în tălpi, şi alte nenumărate lucruri frumoase şi scumpe, fără de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intră în bordei, suie-te în palat, ai să mă găseşti. Fetele mă pun în cutiuţe aurite, mă înfig în perinuţe de mătase şi îngrijesc de mine, ca de un mare lucru!
– Da în stogul de fân, nu vrei să te puie, mititelule?
– Nici în stogul de fân, dar nici trântit într-un ungher al fierăriei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva în mână decât fierarul?
– Ia ascultă, te prea întreci cu şaga, piciule! Dacă şezi la cinste şi toţi îngrijesc de tine, cum zici, de ce le împungi degetele?
– Da, împung pe cască-gură cel somnoros, pentru că voiesc să iasă din mâna lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare şi frumoase. Tu pentru ce baţi fierul cel culcat pe nicovală şi ruginit ca şi tine? Nu ca să faci din el lucruri mai bune şi mai frumoase?
– Măi… da bun eşti de gură!
– Şi de gură, dar şi de lucru.
– Ei bine, tu mi-ai înşirat verzi şi uscate; ia stăi să-ţi spun şi eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, cleştele, vătrarul şi nenumărate unelte şi maşini de fier, unele de o mărime urieşă, iar altele mici şi bicisnice ca tine, pututu-s-au face până n-au trecut pintre nicovală şi baros? Casa, bisericile, corabia, puştile, tunurile şi alte lucruri nenumărate, aşa-i că n-ar fi de nu eram eu? Tu îmi spui de haine frumoase; eu ţi-oi spune de casă, de sapă, de secere, de coasă şi de plug.tu îmi spui mai mult de frumos, eu ţ-oi spune de cele neapărat trebuincioase.
– Mă faci să te-apuc la scărmănat, moşule baros. Haine i-au trebuit omului întâi, căci nu era să umble cu pielea goală şi desculţ, ca gâştele.
– Te-ai încurcat în socoteli, măi băiete. Ba de mâncare şi casă i-a trebuit omului întâi; ş-apoi haine frumoase, cum zici tu. Cu rufe de-ale tale, îţi ghiorăiesc maţele de foame. Ai auzit vorba ceea că: golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul…
– Măi, da ruginit mai eşti!
– Ruginit cum sunt, eu v-am făcut şi trebuie să ascultaţi de sfaturile mele.
– Aşa este, dar te prea lauzi; las mai bine să te laude alţii. Şi tu faci trebi bune, şi eu; numai atâta că tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu şăzi totdeauna cu fierarul cel uns de cărbuni, iar eu şăd cu croitorul şi cu tot felul de persoane.
– Iar ai început, ghibirdic fudul şi guraliu? Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori până când fierarul meu rădică o dată; croitorul tău rupe altă dată pe zi câte zece ace; fierarul însă mă are pe viaţă, ba mă poate lăsa şi de zestre la copii de copiii săi. Ş-apoi încă una: cine dintre aceşti doi meşteri e mai grebănos şi mai gubav? Fierarul meu ori croitorul tău?
– Moşule, eşti bătrân şi multe mai ştii. Fie pe-a dumitale.
– Bine, mititelule! Ia, acum ai mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meşteşugurile, noi le-am adus pe lume; că bogăţiile cele mari, noua se datoresc. Mi-ai zis ruginit, şi ţ-ai zis cioplit. Mie-mi pare bine ca nepoţii mei să fie mai ciopliţi decât mine; cu timpul se cioplesc toate… Numai nu vă fuduliţi şi nu uitaţi obârşia voastră, ca nu cumva să vă ciopliţi prea tare, şi să rămâneţi, care fără urechi, care fără dinţi, care fără gură, care fără zimţi, adecă nişte cioarse de nici o treabă. C-apoi atunci iarăşi mi-ţi ajunge drăguş la căuş, şi soră-mea nicovală vă va ţinea în spate, iar eu vă voi bate pe rudă pe sămânţă, ca să prindeţi la minte.

Opera Apartinand Poezii pentru Copii | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech