Împăratul Ştie-Tot

Autor : Poezii pentru Copii

Introducere:

Într-o-mpărăţie mare
Şi nu spun numai poveşti
Fu un împărat pe care
Nu cred să-l mai întâlneşti
Nicăieri. Dar ce-mpărat!
‘Nalt, subţire, educat,
Frumos şi…aşa citit,
Că-ntr-o zi s-a întâlnit
Chiar cu sine,
Într-o carte
Pusă de-un copil deoparte.

Cică împăratul ăsta,
Avea el un obicei,
Se-apuca să cerceteze
Faptele fără temei
Ale celor ce-i slujeau.

Zi de zi se-nfăţişau
Înaintea lui, spăşiţi,
Oameni care se ştiau
Vinovaţi

Şi ipocriţi
Ce-l priveau mândri în faţă
Socotind că-l păcălesc.

Însă împăratul nostru…
Ştia tot.

Să-ţi povestesc.

1.Grădinarul

Într-o zi, de dimineaţă,
Cum mergea încet spre piaţă
Să îşi vândă castraveţii,
Un sărman de grădinar
Se-ntâlni – lucru mai rar –
Cu Norocul.

– Ziua bună!
Te cătam de-o săptămână
C-un bilet de loterie.
Na’-l acum, pe datorie.

– Păi, cum vine asta, frate?
Sunt eu prost, dar nici aşa
Să mă scap de-o grijă, poate…
Dar nu-mi trebuie belea!

– Ia biletu’ şi-o să vezi,
Imediat ce-o să câştigi
Bani,
De să îi faci grămezi,
Cum pe nume-o să mă strigi!

Omul auzind acestea,
Crede repede povestea,
Ia biletul norocos,
Zvârle castraveţii jos
Şi se duce la ghişeu:

– Bună ziua, sunt chiar Eu!

– Care Eu? Să mă scuzaţi…

– Unul din cei mai bogaţi
Oameni; cică nu mai sunt
La fel, doi pe-acest pământ.

– A, pricep, daţi-mi biletul!

Omul îşi luă bănetul
Şi, pitit sub o tarabă,
Se puse,-ai ghicit, pe treabă.

Numără fără oprire
Zile bune, nopţi la rând,
Până când dădu de ştire
Că a obosit,
Strigând:

– Hei, Norocule, n-am spor!
Dă-mi o mână de-ajutor.
Şi ia-ţi partea; e cinstit,
Cum ziceai,
Să mă achit!

Însă aşteptă o zi,
Două, trei, pân-adormi;
Lucru care l-a costat
Cam tot ce a câştigat.

Astfel se înfăţişă
Omul nostru la-mpărat…

Sperând că doar Ştie-Tot
Nu îl va numi netot
Şi nici slab, la învoială
Cu ispita; socoteală
Care nici de astă dată,
Nu-i ieşi, o făcu lată.

– Cum că din greşeală-nveţi,
Tu ştiai, zise-mpăratul,
Zâmbind.

Şi câţi castraveţi
Aveai!

Să hrăneşti tot satul!

Opera Apartinand Poezii pentru Copii | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech