La hotar de copilărie neîntrebată

Autor : Poezii pentru Copii

Mi-e dor de un prieten, atât,
de un prieten care să îmi ţină cerului
de urât,
atunci când se întâmplă să mai picure
câte-o stea
în găletuşa de la cişmea

De lungi călătorii cu privirea
spre norii de altădată,
mâncându-şi poamele albastre
furate din sân,
la hotar de copilărie neîntrebată,
pe căpiţe de fân

Dor de o bucurie,
mai ceva decât străvezie,
cu vinişoare de lumină încâlcindu-se,
întotdeauna pe faţă,
deseori pe furiş,
în cel mai dulce păienjeniş

De ghicitul în visuri şi de ţinutul
de şase,
când linia inimii e întretăiată
de hotărâri curajoase,
când rămâi cu speranţa înnodată
de infinit,
acolo unde, în fiecare zi,
îşi mai serbează dispariţia
câte un copil
fericit

Opera Apartinand Poezii pentru Copii | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech