Poveste de iarnă – Erbiceanu

Autor : Adrian Erbiceanu

Cine a spus că cerul e posac ?
Un fulg, acolo, ce e, te-nfioară ?
Nu-i spune lui poveşti că eşti sărac,
Că lemne n-ai, doar nu-i întâia oară.
Şi ce-i mai sănătos ca statu-n ger ?
Te naşti din nou, nimic nu te mai doare ;
E zidul spart ? Te poţi uita la cer !
Ferice fii, nu poate fiecare !…

Bătea la uşi Crăciunul timpuriu
(În sănii cu bărboşi purceşi din mituri,)
Dar n-ajungea – în visul lor târziu-
Sărmanelor “fetiţe cu chibrituri”…
În zgomot sec se deschideau obloane;
Ţâşneau în stradă mii de licurici…
-“Ce faci, mon cher ?…Ai să răceşti cucoane !”
-“E-atât de cald că mă sufoc aici…”

În tremur scurt o ultimă suflare
Pierea sub ceru-nzăpezit de nori :
-“A mai murit un…hoţ de buzunare…”
-“Să bem, mon cher, că iată bate-n zori”…
Cine a spus că cerul e posac ?
Păi ce să fac, eu te-am făcut sărac ?…

Se-nvălurea în alb întreaga urbă
Trasând pe zare o tristeţe curbă.

Opera Apartinand Adrian Erbiceanu | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech