Autorul şi hoţul

Autor : Alecu Donici

În întunericul lăcaşului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ţi se umple
Şi unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoţ răutăţit,
În sânge încruntat
Care au şi murit,
Pe viaţă spânzurat,
Şi un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Şi mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire
Şi hotărârile se dau într-un minut.
Fără zăbavă dar,
Pe două straşnice grătare de metal
S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut
Şi bieţii vinovaţi în ele au intrat.
Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singură Alecto** foc au dat,
Stârnind o flacără atâta de grozavă,
Cât bolţile la iad
Mai toate au crăpat;
Iar către autor părea asprime slabă.
Sub el la început
Ardea un focuşor abia-abia văzut,
El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.
Trecură zile, ani şi sub tâlhari de mult
Cenuşă s-au făcut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
Văzând aşa asprime,
Văzând neuşurare,
El strigă cu glas mare
Că nu-i dreptate-n nime!
Că el, trăind în lume,
Şi-au dat un mare nume
Şi, de au scris ceva
Cam slobod, cam ghimpos,
Dar n-au crezut cândva
A fi mai păcătos
Decât un rău, un hoţ!
Atunci, o furioasă zână,
O sor’ din cele trei a iadului surori,
Cu cozi împodobită de şerpi otrăvitori,
Cu bice sângerate-n mână,
Viind drept autor, au zis: “Nenorocite!
Tu cum de îndrăzneşti
Asupra providenţei strigare să porneşti
Şi să înşiri cuvinte
Precum le înşirai
Cât pe pământ erai!
Şi tu te socoteşti
Mai bun decât un hoţ?
El răul au urmat, el au făcut şi morţi
Cât au avut viaţă.
Iar tu… Ea au deschis lui lumea ca să vază:
Priveşte, uită-te la faptele-ţi cumplite,
Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,
Cu multe desfrânări
Vezi fiice depărtate
De-a lor nevinovate
A sexului chemări,
Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,
Adusă prin a tale mintioase încercări.
Tu de însoţiere, de legături, de lege
Ai râs, ai defăimat
Şi, pentru ca sujet de scris să poţi alege,
Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.
De cine patima au fost descrisă bine,
Cu dezveliri că viaţa e vis amăgitor?
De cine-i încântat nemernicul amor?
De tine!
Simţirea tinerimii de tine-i aţâţată
Prin o îmbrobodire de adevăr înalt
Şi răzbunarea urii de tine-nfăşurată
În scutece de sânge de om din om vărsat.
Aceste fapte toate,
Prin scrieri înfocate
Certând ai proslăvit
Şi-n loc de fericire,
Tu omului ai dat povară de gândire.
Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit
Din scrierile tale
Ce sunt cu-mbelşugare:
Deci rabdă, suferind!”
Au zis Mejer scrâşnind
Şi iute au trântit capacul pe căldare.
Dumnezeu să nu se-ndure
De oricare autor,
Ferindu-i pe toţi de furii
Şi de-a iadului cuptor.

Opera Apartinand Alecu Donici | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech