Nu !

Autor : Alexandru Macedonski

Îmi place să te văd zâmbind…
Candoarea ta îmi place…
Privindu-te, eu mă surprind
Şi zilnic n-aflu pace !

Eu aş putea dacă-aş voi
Să fac să nască-n tine
Simţirea ce s-ar învoi
Cu patima din mine !

O simt, o ştiu, eu aş putea,
Cu braţe arzătoare,
Să-ţi fac, de-ai vrea sau de n-ai vrea,
O strânsă cingătoare !

Să tremuri subt fiori ce dorm
Sau sunt în nefiinţă
Şi-ntr-o clipire să transform
Întreaga ta fiinţă !

Dar dacă stau şi mă gândesc,
Stăpân pe ezitare,
În mine însumi hotărăsc
C-ar fi o profanare !

(Literatorul, III, 9, august 1882, p. 533.)

Opera Apartinand Alexandru Macedonski | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech