Nunquam ridenti

Autor : Alexandru Vlahuţă

Ciuli urechile şi, fluturând din cap,
Se depărtă bodogănind:
Că multe lighioane, Doamne, mai încap
Şi-n lumea asta!… Însă eu mă prind
Că nu e alta mai netrebnică sub soare
Ca secătura asta de privighetoare…
Stai, frate, zice calul. Ce ţi s-a-ntâmplat
De eşti aşa de supărat?

Tu n-o auzi?… Eu aş turba să stau mai mult
Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult
Acelaşi şi acelaşi ţârlâit
Cu-aşa de lungi urechi am fost cinstit.
Ş-apoi să-ţi spun pe lângă că nu-mi place,
Dar, înţelegi că… nici nu-i serios
C-o astfel de dihanie s-avem de-a face,
Eu, care lui Isus Hristos
I-am înlesnit intrarea în Ierusalim,
Şi tu căci noi şi la isprăvi ne potrivim
Tu care duci la glorie-mpăraţi,
Noi, în sfârşit, de-atâtea fapte mari legaţi…

Ci lasă-le păcatelor de fapte mari,
Şi vino s-ascultăm. Aşa-s de rari
Şi scumpe clipele aceste,
Când parcă zbori,
Când uiţi că ai să mori,
Când ţi se pare că trăieşti într-o poveste…
O, clipele aceste sunt aşa de rari!

Ş-un cântec e-un izvor de fapte mari.
Tu prea eşti serios de felul tău;
Nu ştii să râzi, şi asta-i foarte rău;
Nu-ţi faci idee cât îţi şade de urât
Când stai aşa posomorât.
Pe mine cântecul mă face visător,
Şi nu că-s cine ştie ce cunoscător,
Dar, uite, dimineaţa mai ales,
Când ronţăi iarba-nrourată-n şes,
Şi când încep privighetorile,
De parcă plâng şi florile
De-atâta viers, de-atâta duioşie,
Îmi uit de toat-a neamului robie:
Cu mii şi mii de ani mă-ntorc în urmă;
Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă,
Neştiutor de frâu,
Pe-ncântătorul ţărm al unui râu
În care, noaptea, dorm minunile cereşti…
O, caii năzdrăvani de prin poveşti,
Ce s-au ales la toate pricepuţi
Şi-n toate luptele biruitori,
De bună seamă că au fost crescuţi
De mici în cântec de privighetori…
Ia!…
Ş-amândoi tăcură.
Dar farmecul acesta, mai presus de fire,
Cu cât umplea un suflet de iubire,
Cu-atât umplea pe celălalt de ură.



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech