Vierme fudul

Autor : Alexandru Vlahuţă

Lut însufleţit de raza vecinicei dumnezeiri,
Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit,
Tainică verigă care leagă cele două firi:
Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit.

Vierme tăvălit în tină, care muşti din cer cu dinţii,
Urieş semeţ, pe care o suflare te doboară,
Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele ştiinţii
Şi a cărui cugetare ia nimicul drept comoară,

În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte
De enigma nepătrunsă: Ce a fost? şi ce va fi?
Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte
Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ţi-e dat a o citi.

Ai în faţă şi la spate două semne de-ntrebare,
Tu-ţi trudeşti, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns;
Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare,
Cerci zădarnică cercare în noianul nepătruns.

Şi când mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare
Abia poate să mai iasă din a vremii adâncime,
Şi când vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care
Să se urce orbul vierme pân la sfânta-i înălţime,

Tu turbezi, nesocotite, şi în oarba ta mânie
Strigi: O, nu! dumnezeirea nu e decât o părere,
O nălucă născocită de-a norodului prostie!…
Creatorul e natura… Ea e singură putere!

Vreme, haos, ceruri, râdeţi! Microscopică furnică,
Spânzurată de-o lunetă, vă pătrunde, vă striveşte!
Ea măsoară infinitul, întunericul despică…
Înaintea Creaturii, Creator, te umileşte!…



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech