Despre pedanţi sau copilăroşi

Autor : Anton Pann
Pomul se cunoaşte din roadă
Şi omul din mintea neroadă.

Că el
Nici în cap ce nu-ţi pocneşte
A vorbi se pomeneşte.

Şi trînteşte vorba,
Hodorog-tronc! ca o roată
De la o moară stricată.

Şi
Tot înşiră la gogoşi,
Spuind despre moşi păroşi.

Şi
Vorbeşte neisprăvite,
La-nşiră-te mărgărite.

Adică:
Să ni se arate va
Că ar fi ştiind ceva.

Dar se cunoaşte
Omul prost din vorbuliţă
Şi nuca din uşurinţă.

Pentru că
Judecata-i e oloagă,
Că-i lipseşte-n cap o doagă.

Om în trup destul de mare
Şi minte de copil are.
Ştie vorbe să îndruge
Parcă tot la ţîţă suge.

Ştie ca calul prost
Să ia hamul de rost.
E bătut la cap
Tocma ca un ţap.

Ştie sfătuiri să dea
Cît ştie şi baba mea.
Ar vrea să facă şi el,
Dar nu ştie în ce fel.

Şi el rosti de să plăti.
Povestea ăluia:
Zile înşirate, fire încurcate,
Pînză rău ţesută şi vreme pierdută

S-o lovi, nu s-o lovi,
Na-ţ-o frîntă că ţ-am dres-o.
Unde chiorăşte şi unde loveşte.

Cel copilăros totdauna.
Gîndeşte-n mintea-i adîncă
Numai el pîine mănîncă,
Şi alţii mănîncă paie
Ca vitele din copaie.

Dar însă
Vorba-n colţuri şi rotundă
Fără cercuri se înfundă.

Povestea vorbii

 

Doi precupeţi tineri se-ntovărăşiră
Şi după negoţu-şi prin ţară ieşiră.
Colindînd prin sate în lunga lor cale,
Odată-nserară la un sat p-o vale,
Şi să mîie noapte au tras impreună
La o casă care le-au părut mai bună,
Unde-n bătătură le ieşi-nainte
Un bătrîn de treabă şi foarte de cinste.
Îi priimi bine, îi băgă în casă,
Şi ei îi cerură întîi şi-ntîi masă.
Zicîndu-i: — Tătuţă! sîntem flămînzi tare,
Fă bine,-ngrijeşte de ceva mîncare.
Bătrînul le zise: — Şedeţi, fiţi în pace,
Că despre mîncare vom face ce-om face.
Pînă cînd dar masa moşul să le puie,
De vro veste nouă întrebă să-i spuie.
Vorbind una-alta cu toţii-mpreună,
Ca şi unii-alţii cîndva cînd s-adună,
Ieşind din ei unul afară la treabă,
Moşul găsind vreme pe cellalt întreabă
Zicîndu-i: — Jupîne! voi fraţi sînteţi poate,
Că vă văz prea bine semănînd la toate?
Tovarăşu-i zise cu scîrbă într-însul:
— Aş! n-aş mai vrea frate să am şi ca dînsul,
Că atît doar are, chip şi trup ca omul,
Dar poţi să-i dai paie ca şi la tot boul.
Vorbind ei, soseşte cel ieşit afară
Şi îndată vorba între ei schimbară.
Puţin daca trece şi acestlalt iese,
Moşul iarăşi, care curios fusese,
Asemeni ş-acestui face întrebare:
— Jupîne! — zicîndu-i — fraţi sînteţi îmi pare?
Că semănaţi, uite, la chip cu-ntregime,
Potriviţi întocma şi la înălţime.
Ş-acest iar răspune: — Ai greşală, tată,
Să-mi fie el frate n-aş vrea niciodată,
Că e măgar mare, care nu mai simte,
Să-i pui să mănînce tărîţe-nainte.
Auzind bătrînul aceste cuvinte,
Către unul-altul nedîndu-şi ei cinste,
Se scoală îndată, caută copaie,
Merge şi o umple pînă sus cu paie,
Mai ia încă ună, se duce cu dînsa,
Apucă şi pune tărîţe într-însa,
Şi cu amîndouă intrînd el în casă
Le puse-nainte pe pat fără masă.
Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată:
— De ce ne pui aste înainte, tată?
— Poftiţi, — el răspunse — că vă dau eu încă,
Boul şi măgarul de aste mănîncă.
Iar ei începură-n ochi să se privească
Şi unul de altul faţa să-şi roşască.
Bătrînul atuncea gura-şi întremează
Şi învăţătura astfel îşi urmează,
Zicînd: — Copii tineri! rău să nu vă pară
De această glumă ce-o fac astă-seară,
Că, cît are omul în lume viaţă,
Tot mereu învaţă şi nu se învaţă;
Şi voi de aceasta aveţi trebuinţă,
Numai d-aţi lua-o cu bunăvoinţă.
Deşi nu-s atîtă înţelept, cuminte,
Dar tot poci a zice două-trei cuvinte.
De sînteţi tovaroşi or fraţi, eu n-am treabă
Cum vreţi puteţi zice la cine vă-ntreabă.
Decît zic, e bine că omul vrodată
P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată,
Şi mai mult p-acela care-l însoţeşte
Sau altfel cu dînsu-mpreună trăieşte.
Că cine-i de treabă cu prost nu s-adună,
Cinstea cu ocara nu pot fi-mpreună.
Cine îşi defaimă contovaroşia
Îşi arată însuşi necuvioşia.
Ca el prin urmare lumea-l preţuieşte.
A umbla pe sine mai bun să se facă,
Defăimînd pe altul nu poate să placă.
Că e o zicală mai de toţi vorbită:
„Omul la om trage şi vita la vită.“
Atunci luînd moşul copăile date,
Le puse-nainte pîine şi bucate
Şi îi cinsti bine după cuviinţă,
Făcîndu-i el astfel greşala să-şi simtă.
Carii cît trăiră tot îl pomeniră
Şi aceasta însuşi ei o povestiră.


Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech