Versurile

Autor : Camil Petrescu

Ţi-am spus că am scris pentru tine
Versuri
Şi curiozitatea ta nu mai are astâmpăr…
M-ai luat lângă tine pe divanul,
– Pe care mai cad draperiile roşii de catifea
Şi mă pui să ţi le traduc în nemţeasca mea,
Care totuşi
Nu te mai face să râzi.

Asculţi cu ochii,
Cu născiorul,
Şi cu urechile micuţe,
(Stă cuminte până şi mătasa rochii).

Eu povestesc ce-mi trece prin cap
Şi seriozitatea ta e fără margini.

Dar iată, când gândesc să scap,
Dintr-o umbră de surâs din ochii mei
Ai prins de veste că-ţi spun dinadins,
Alte prăpăstii
Şi te năpusteşti pe mine
Mânioasă, cu pumni mititei.

Opera Apartinand Camil Petrescu | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech