Soarele si Luna

Autor : Folclor

Umbla soare sa se-nsoare,
Noua ai pe pe noua cai.
Noua pe drumuri a stat,
Noua cai mi-a cumparat,
Alti-n grajd ca i-a spetit,
Potrivnica n-a gasit.
Ca soru-sa Ileana,
Ileana Cosanzeana,
Din otrovarile marii,
La cele noua argele.
Tese-mi, cheldeseste
Si mi se gateste
Cu suveica d-aurel,
Cu sulul de argintel.
Si panza-i de matasa,
Sa faca lui soare camasa.
In gura d-argea
Soare ca sosea
Si el ca-mi zicea:
-Hai, soru-mea, Ileano,
Ileano Simzeano,
Intinde-ti, neica, piciorul
Si-ti ia condurul,
Seaca-mi sufletul,
Ca eu am umblat,
Mult mi-am trepadat,
Noua ai pe noua cai,
Noua pe drumuri mi-au stat,
Noua cai mi-am cumparat,
Alti-n grajd ca i-am spetit,
Potrivnica n-am gasit,
Far’ decat, soro, pe tine,
Arde inimioara-n mine!
Luna raspundea,
Lui soare-i zicea:
-Frate, luminate,
Trup far’ de pacate,
Unde s-a aflat
Si s-a-adevarat
Sa ia sor pe frate?
Asta nu se poate!
Si frate pe sor,
N-are-n lume dor!
D-o fi sa te iau,
Tu mie sa-mi faci
D-o scara de fier
Cu piroane de otel,
Sus la-naltul cer,
Pan-la maica Eva
Si la mos Adam;
Daca ei or vrea
Atunci ne-om lua.
Soare c-auzea,
Puternic ce era,
Din palme batea,
Scara mi-o cladea,
Sus ca sa suia,
Pe scara de fier
Chiar la-naltul cer.
Eva ca-l vedea,
La Adam striga:
-Adame, Adame,
Ia tu cheile,
Deschide portile,
Pe soare sa-l plimbi,
Pe puntea iadului,
Muchia cutitului.
Adam auzea,
La soare se ducea
S-asa cuvanta:
-Soare luminate,
Trup far-de pacate,
Dar tu ce-mi poftesti,
Spune-mi, ce voiesti?
Dar soare striga,
Fiindca nu stia,
Iadul ca-l dorea,
Iadul ca-l poftea.
Adam se scula,
De mana-l lua,
La iad mi-l ducea,
Pe punte il da,
Puntea iadului,
Muchia cutitului!
Adam se scula,
La mijlocul puntii sta.
Puntea se misca
Soare scapata,
In iad ca-mi cadea,
Viermii-l incarca,
Viermi neadormiti,
Cu cap si cu dinti,
Cu capul de os.
Si el ca vedea
Niste butuci parliti,
La pamant trantiti.
Si el se mira,
Si el intreba:
-Adame, Adame,
Ce sunt ai busteni parliti
De zac la pamnat trantiti?
Adam raspundea,
Lui soare zocea:
-Nu-s butuci parliti,
Ci-s oameni negriti,
Negriti, nespovediti,
Care nu si-au dat,
Care nu si-au fapt.
Si sunt negrii si parliti
Si de veci ei oropsiti.
Adam se scula,
Acolo-i lasa
Si el ca-mi pleca.
Soare cand vedea,
Greu se-nspaimanta,
La Adam striga:
-Adame, Adame,
D-ai facut vreodata bine,
Fa s-acuma pentru mine:
Te rog ca pe Dumnezeu,
Vezi de sufletul meu!
Adam l-auzea,
Mila i se facea,
De mana-l lua,
Pe soare-l scotea,
Soare ca uita,
La soru-sa gandea,
Adam ce-mi facea?
De mana-l lua,
La raiu mi-l ducea.
In rai ce-mi vedea?
Tot pomi inverziti,
Tot pomi infloriti,
Altii parguiti,
In ei pasarele
Mici si mititele,
Mandre, frumusele,
Zboara, ciripeste
Si din plisc graieste:
-Ferice de noi
Si de parintii nostri,
De ne-au botezat
Si ne-au comandat,
La dreapta ne-au dat!
Au la ce trai,
Au la ce muri.
Aici d-or veni,
Ferice de ei o fi!
Adam se scula,
Drumul acas-ii da.
Soare acas’venea,
Pe loc ca uita,
La Iana gandea
In ostrovurile marii,
La cele noua argele.
Aici c-ajungea
La gaura d-argea,
Soare ca striga:
-Hai, soru-mea Ileana,
Ileana Cosanzeana,
Tinde-ti piciorul
Si-ti ia condurul,
Seaca-mi sufletul.
Ea ca raspundea,
Lui soare zicea:
-Frate luminate,
Trup far’ de pacat,
D-o fi sa te iau,
Tu mie sa-mi faci
Ia, d-un pod pe mare,
La capul podului
D-alba manastire,
Chip de pomenire
Pentru cununie.
Soare se scula,
Puternic ce era
Din palme batea,
Podul mi-l facea,
La capul podului,
Chip de manastire,
Falnica zidire
Pentru cununie.
La gura de-argea
Soare ca-mi venea,
Din gura-mi zicea:
-Hai soru-mea Ileano,
Ileano Cosanzeano,
Sa ne cununam,
La dreapta sa dam.
Si ei ca pornea,
La pod ajungea
Si pe pod mergea,
Mireasa-nainte,
Mirele pe urma.
La mijloc sosea,
Aici se oprea,
Luna ca zicea:
-Soare luminate,
Trup far’ de pacate,
Und’ s-a vazut,
Und’ s-a pomenit
Mireasa-nainte.
Mirele pe urma?
Inainte mi-l da,
In urma ea ca sta,
Din gura zicea:
-Decat nevasta fratilor
si muma nepotilor,
Mai bine asternut broastelor,
Buna masa crapilor!
Manele sapa facea,
In mare ea se arunca
Si-n apa se scufunda.
Domnul insa, n-o rabda,
Mreana mi-o facea.
De unde se zbatea
Si se zvarcolea,
Un solz ca sarea,
In cer se prindea,
Luna se facea.
Soare se scula,
Din palme batea,
In cer s-anina.
Luna ca-i zicea:
-Soare luminate,
Trup fara de pacate,
De vazut sa ne vedem,
De-ntalnit sa nu ne-ntalnim!
Cand eu oi fi la asfintit,
Tu sa fii la rasarit;
Cand eu oi fi la rasarit,
Tu sa fii la asfintit!
Ca d-atunci s-a facut
Luna luminat’.
Sa traiesti cu drag,
Asa i-a fost dat!

Opera Apartinand Folclor | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech