Pe malul Oltului

Autor : Ion Minulescu

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet… încet…
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală –
Dar naţională!…

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei…
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă…
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva “Malaxa”,
A unui tren de marfă,
Care –
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu –
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul – apă blestemată –
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată…
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre –
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră…
Şi coborând –
Iarnă sau vară –
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!…

La fel şi-n viaţă…
Uneori –
Dacă te urci
Sau te cobori –
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii –
Oameni răi!…
Şi-oricare-ar fi cel care urcă –
Duşmani
Sau prieteni –
Toţi îl spurcă…
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!…



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech