Singuratate

Autor : Iulia Hasdeu

Hai, suflete în zbor departe,
Spre cer, pe-a viselor potece,
Pe unde gînd profan nu trece
Şi n-ai de nici o grijă parte:
Hai, suflete, cît mai departe,
Pămîntu-n noapte să se-nece!

Să ne-avîntăm în infinit…
Sondînd superba înălţime
Să rătăcim în zări sublime,
În cer de-azur, locaş rîvnit;
Dorind al tainei infinit,
Uita-vom sumbra adîncime.

O, suflet, duh ales şi pur,
Săltînd din pămînteasca tină,
Să-ţi rupi cătuşi de vizuină;
Deci, lasă-ţi corpul, beci obscur,
Şi vino în eternul pur,
Să facem baie în lumină.

O, vino să ne bucurăm
De-a fericirii plinătate!
În drum de-o fi vreo greutate,
Găsi-vom, totuşi, ce sperăm;
Căci vom putea ca să gustăm
A liniştei singurătate.

Şi vom dezveli deodată
Eterne taine, mult profunde,
Ce infinitul le ascunde
Acestei lumi, ce-n van le cată;
Şi vom zîmbi, ca de-o erată,
De-a lumii cunoştinţe scunde!

Al nostru ochi descoperi-va
Reala faţă-a tot ce este
Şi printr-o vrajă, ca-n poveste,
Tot universul lămuri-şi-va
Secretul, care-atunci vorbi-va
Din fir a păr – măreaţă veste;

Iar adevăr, frumos şi bine,
Făr-a răni cu-a lor prezenţă,
Ne-or apărea chiar în esenţă,
Cu străluciri de tot senine;
O, suflet, fericiri divine
Ne-or copleşi prin excelenţă!

O, sfînt deliciu, voluptate!
Să contemplăm esenţa pură
Şi-a tale taine, o, Natură,
Şi frumuseţi abia visate!
E o supremă voluptate,
Al cărei dor e o tortură.

Ah, ce tortură negrăită! –
Tu, suflete nemuritor,
Ai vrea să te înalţi în zbor
Spre bolta cea nemărginită;
Dar nu poţi – caznă negrăită!
Să scapi de corpul tîrîtor.

Zadarnic dorul te-nfioară,
Vrînd taine mari să descifrezi;
Să zbori şi dulce să visezi,
Ca un avar l-a sa comoară,
Căci corpul greu te împresoară
Cu lanţul gliei, să cedezi.

Dar să răbdăm. E-o zi anume,
Cînd sufletul se liberează,
Sfărmîndu-şi lanţul, şi pe-o rază,
Senin se-nalţă, ca din spume,
Spre-al său locaş din altă lume
Şi în lumină se-mbăiază.

O, suflete, speranţa-i mare…
Fixat e ceasul cînd ai să treci
Urcînd pe sfintele poteci;
Frumoasa zi – frumos dispare.
O, suflete, spranţa-i mare:
Totul trece… Dumnezeu e-n veci!

(Paris, 16 aprilie 1888)

(poezie scrisă cu cinci luni înaintea morţii autoarei; Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2005)

Opera Apartinand Iulia Hasdeu | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech