Daţi-mi arpă de aramă

Autor : Mihai Eminescu

Daţi-mi arpă de aramă
Dar cu strunele de fier
Căci să cânt acuma cer
Ca un vânt ce se sfaramă
Printre stânci de-ngheţ şi ger.

Daţi-mi arpă de aramă
Pe-a mea frunte crengi de brad
Voi să cânt ca largul vad
Sau c-a lumei sântă dramă
Sau ca răcnetul din iad.

Daţi-mi cupa cea de piatră
Dar umpleţi cu sânge roşi
Din duşmanii fioroşi

……………………………
……………………………

Voi să cânt în poezie
De-acei timpi urâţi păgâni
Când strămoşii cei bătrâni
Se luptau cu bărbăţie
Şi-i dau nume ,,La români!”
La români! Popor de fală
Cap de geniu, piept de foc
Cu judeţiul de proroc
Dar cu inimă regală
Şi cu flamuri de noroc.

Câţi maghiari cu cap de câne,
Câţi tatari cu ochii mici,
Câte limburi de peltici
S-au zdrobit de stânci bătrâne
Ce veghează înc-aici.
Câte ginţi cu limba slavă
Au venit şi-au revenit
Dar cu toţi s-au nimicit,
O câmpie de otavă
Sub al coastei fier negrit.

Daţi-mi arpa în rugină
Să mai cânt zguduitor
De-al românilor popor
Şi-de-al ţărei cei române,

Şi de-al secolilor dor!
Ce să cânt, fii de-armonie,
Ce să cânt ca să vă-ntrec
Şi-n durere să mă-nec
Căci cântarea mi-e stafie
Pieptu-i rece, capul sec!

Să cânt naţiei ce vie
Poartă jugul cel de lemn
Sub al barbarilor semn,
Multe semne de sclavie
Şi de viaţă nici un semn.

Să cânt ţărei…
Legei făr’ de Dumnezeu!
Să cânt frunţii de ateu
Ce reneagă tată, mamă
Şi-i ca duşmanul mai rău?



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech