Mândro, mândro

Autor : Mihai Eminescu

Mândro, mândro, vrei nu vrei
Un inel şi doi cercei,
Dă-mi să-ţi sărut ochii tăi;
De vrei roche de mireasă
Cingătoare de mătase,
Părul să-ţi încurc mă lasă;
De beteală o cunună
Vrei pe fruntea ta cea jună,
Dă-mi o gură, numai una!
Iar de vrei un bărbăţel
Să-l iubeşti, să crezi în el,
Nu-l căta — că iacătă-l!



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech