Sf. Gheorghe cel fals – Doinaş

Autor : Ştefan Augustin Doinaş

Acum vreo cîţiva secoli într-o seară,
trimisul diavolului pe pămînt
intra-ntr-un schit de maici, sub frunza rară,
purtînd la glezna vînătă de ceară
veriga unui cinic legămînt.
Căci se afla acolo-n mănăstire
Cecilia, fecioara fără preţ,
călugăriţa albă şi subţire,
cea pentru Domnul plină de iubire,
iar pentru lume plină de dispreţ.
(-Heruvi cu săbii arse de ulei,
duraţi un zid de pază-n jurul ei !)
Iar diavolul, trecînd prin groase ziduri,
venea-n chilie ca un ins frumos
ţinînd în mîna-ntinsă două bliduri
pline cu vin ca sîngele spumos.
Dar ea, fugind mereu de arătare,
cădea-n genunchi sub candela cu mir
rugîndu-se acelui sfînt călare
ce rupe-ale balaurului gheare,
în platoşă-mbrăcat şi-n mohair.
(-Serafi cu săbii de răşini fierbinţi,
chemaţi în jurul ei sobor de sfinţi!)
Dar diavolul şiret, băgînd de seamă,
intra-n icoana plină de scîntei,
lovea balaurul cu solzi de-aramă
şi cobora cu suliţa din ramă
făcînd un semn cu mir pe fruntea ei.
Atunci, cuprinşi de-un foc fără suflare,
ardeau în flăcări nalte ca de vis,
iar faţa ei de-o limpede paloare
îşi înclina corola ca o floare
la vîntul unui mistic paradis.
(-Arhangheli, stingeţi paloşul de jar!
De-acuma totul este în zadar.)
In zori, păcatul s-aprindea-n chilie;
dar noaptea ca o stea căzută-n văi,
ei luminau cu grea molancolie
un lac cu lintiţă portocalie
bogat, pe ţărmuri reci, în cucuvăi.
Şi sălcii mari, de duhuri cercetate,
şi valuri de argint, şi roşii peşti
plîngeau amar în margini de cetate
surîsul ei muşcat de voluptate
sub zodii fermecate diavoleşti.
Dar diavolul, întors de către undă,
rupea veriga, o zvîrlea-napoi
şi se lega cu altă za rotundă,
robit de sărutarea ei profundă,
jurîndu-se pe ceasul de apoi.
(-O, ţine minte, suflete pustiu,
că niciodată nu e prea tîrziu!)
Spre ziuă, cînd pe mal îl prinse somnul,
heruvi cu săbii arse de ulei
pe fată o luară-n lac, la Domnul,
şi peşti cu ranguri, păstrăvul şi somnul,
aleseră de strajă-n jurul ei.
De-atunci, mereu, în fiecare seară,
trimisul diavolului pe pămînt
se plimbă singur pe sub frunza rară,
purtînd la glezne vînătă de ceară
veriga unui mare legămînt.

(1948)



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech