Te înalţ… – Voiculescu

Autor : Vasile Voiculescu

Te înalţ din carne, frumuseţe pură;
Te desprind din coapse moi, desăvârşire;
Viu soseşti la mine dincolo de fire,
Zâmbet al veciei sprijinit pe-o gură.

De sub proslăvire şi închinăciune,
Gânduri fără pată smirnă la picioare,
Rece şi senină te dezlegi, minune,
Dintre patimi, albă şi nepieritoare.

Au murit în preajmă spaţiul şi leatul,
Ruptă-i rădăcina care-abia te ţine.
Ca să ies din vama trupului la tine,
Până la visare subţiez păcatul.

Pe femeia goală altoiesc zeiţa,
Mângâi lung tiparul formelor eterne…
Dar o tresărire mi-a trezit arşiţa
Şi-ncovoi grumazul visului în perne.



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech