Oda limbii romane – Eftimiu

Autor : Victor Eftimiu

Alcatuire de cuvinte romanesti
Iti vad prin veacuri inedita bogatie…
Intinerind, pe zi ce-mbatranesti,
O, grai din viitor, marire tie !

Din aurora, magic te-aratai…
Ai preschimbat bordeiele-n palate.
Te vad cum gloriosul drum ti-l tai
In falduri de sonoritati catifelate.

Carpatul ti-a fost leagan si amvon.
Recolte minunate, iti destina
Vestigiul dac si farmecul slavon,
Infipte-n armatura ta latina.

Calugarul elin si vajnicul cazac
Stambulul si Parisul te-altoira.
Supreme deveniri in tine zac
Clamori de corn, infiorari de lira…

Marire tie, grai de viitor !
Superbe minti se vor scalda in tine…
Ai fost un lac – esti valul curgator
Esti fluviul impetuoaselor destine.

Alcatuire de cuvinte romanesti,
Atatea navaliri te fecundara !
Intinerind pe zi ce-mbatranesti,
Eu te visez proteica si lapidara !

Opera Apartinand Victor Eftimiu | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech