Nea Mărin şi Anu’ Nou

Autor : Amza Pellea
Mă frate-miu, cum zîcea ăl bătîrn a lu al bătîrn, cînd îl întrebam io de viaţă, zîcea „mă nepoate, fusă, fusă şi se dusă”. Aşa trecu şi 1971.
Fu un an bun, de ce să zîc! Fusăi sănătos… Veta sănătoasă, copiii, nepoţii, sănătoşi, grîu se făcu, porumb se făcu, vin se făcu, ce mai, an cu belşug! An bun, ce mai, că se mai întîmplară şi unele lucruri de-mi mearseră la inimă! P-ăia de la comparativă, de băgaseră mîinile pîn-la umeri în gestiune, îi dovedi şi-i băgă acolo unde le ie locu, că poate le vine mintea la cap, pe nepotul Stănel Brabete, îl decoră… mă fiecăruia dupe muncă şi străduinţă!
Şi cum s-apropria anu de sfîrşit, îi zîc lu Veta:
– Mă Veto, fata tatii, ‘ai să petrecem anu nou cum scrie la carte mă, iote, facem cum vrei tu! Cum vrei tu, aşa facem.
Ee, dacă vrei să facem cum zîc io, zîce ia, ‘ai să mergem la Bucureşti, să petrecem anu nou la naşu Pantelică, că tot a zis iel să venim. Ş-aş merge şi io o data să petrec şi să n-am treabă! Că de cînd mă ştiu, de anu nou muncesc de dau în brinci!
Mă, zîc, are dreptate muierea! Ia s-o mai scoţ, mă, în lume, să fim şi noi o dată musafiri, că gazdă fusăi de cînd mă ştiu, de cînd mă ştiu, fusăi gazdă!
Zis şi făcut, plecarăm, cu toate că nu mă prea bucurai, ca ăl de naşu la Bucureşti nu petrec anu nou, fac un soi de sîrbătoare de-i zîce ca la bulion…
Loai io o damijeană de zaibăr şi un curcan, cozonaci şi o oală cu sarmale, ca să nu mă duc cu mîna goală.
Pînă la Craiova, merseam cum merserăm. Di la Craiova, loai bilete la acelerat cu locuri rezervate.
Rezervate vorba vine, că locurile ierau, da’ fiecare loc mai avea rezervat cîte doi-trei călători. Ierea un scandal în trin între ăi cu locuri rezervate, care şedeau jos, şi ăi cu locuri rezervate, de şedeau în picioare, de mai mare dragu, auz?
Io cu Veta avuserăm noroc că ne-nţepenirăm la capu vagonului, pe-nculoar şi nu mai ajunserăm la locuri, aşa că scaparăm de scandal. Da’pe drum mai încolo, auzii unii care se certau pe locurile noastre, aşa că strigai şi io:
– Taică, fă matale scandal, că sîntem din acelaş sindicat!
Ierea o-nghesuială, de mă gîndii „bine că loai curcanu tăiat” că altfel îl duceam stroşit de tot, da’de tot, auz?
Damijana, rămăsăi cu ia-n braţă. Adică vorba vine în braţă, că nu puteam să ajung cu mîinile la ia. Stă singură înghesuită pe deoparte de mine, pe de altă parte de doi militari şi un popă. Cred că pe burta popii stă mai mult!
La Piatra-Olt se mai dete lume jos, de putui să schimb picioru, că-mi amorţisă ăl stîng de tot, de tot.
Pusă şi Veta oala cu sarmale lîngă fereastră, da’ n-apucarăm să răsuflăm, că se sui puhoi de lume de ziceai că e trinu de cauciuc, c-altfel nu-mi dau sama cum de-ncăpurăm atîţia.
Pă oala de sarmale se sui un copilaş şi se uită pe geam. Sucă al mic, nepotu lu naşu, ajunsasă pe la jumatea vagonului, că uitai să vă spui, că-l loasem şi pe Sucă. Că zisasă naşu să î-l aducem şi ta-su zîce:
– Duce-ţi-l mă, barem de anu nou să stau şi io liniştit!
Îmi spusasă iel:
– Mă Marine, pe Sucă ăsta mic, leagă-l!
Da’io cînd vazui înghesuială, zîc, lasă că n-are un’să duce!
Da’ăl jurat de copil, mai în patru labe, mai muşcă pe unu de picior, mai înţapă o cocoană, ajunsă pi la mijlocu vagonului.
– Sucăaa, zîc, unde ieşti?
– Acilea, nene Mărine!
– Vino-ncoa, mă!
– Vino matale!
– Pă’io nu pot, că ie-nghesuială!
– Pă’dacă nu poci matale, io cum să vin, că sînt mic?!
– Pa’vino cum te dusăşi, auz?
– Nu pot să mai trec pe unde venii, că mă bat ăia de-i muşcai.
Mă, zîc, mare minune cu Sucă ăsta!
– Stai dracu acolo cuminte, să nu te cherd!
Da’cum vorbeam io cu Sucă, unu care se suisa la Piatra-Olt, îmi baga cotu-n damijană. Mă frate-miu, ş-avea un palton frumos, o culoare aşa deschisă… Să prinsă zaibăru de ia, minune mare! Îi făcu mîneca neagră, ce mai!
Începu un scandal…! Ce mă fac io, zîcea ăla cu paltonu al nou… ce vin ie ăsta?…, iasă la curăţat…?
– Zaibăr, zîc io, şi iasă de ieşit, da’numa cu foarfeca!
– Ce vorbă-i asta? zîce iel.
– Romînească, zîc io.
– Pă’atunci, ce fac?
– Îi faci altă mînecă, zîc io.
– O să-mi plăteşti paltonul, zîce iel.
– Pă’di ce, zîc io, ce tu-mi plătişi vinu?
– Pă’ce io sînt de vină?
– Da’ce io, io detei cu damijana-n dumneata, sau dumneata deteşi cu cotu-n damijană?
– Pă’dacă ie-nghesuială! zîce iel.
– Şi ce, înghesuiala o făcui io?
– Pă’di ce nu staţ acasă? zîce omu. Nici în ajunu anului nou nu vă potoliţi!
– Pă’matale di ce nu stai acasă?
– Lasă, nu mi-o mai întoarce, zi mai bine ce fac cu paltonu, că nu mai am stofă să-i schimb mîneca!
Zic:
– Îmi daţi mie adresa şi vă aduc io o damijană cu vin.
– Ce să fac cu iel, zîce omu, că io nu beau vin negru.
– N-are nimic, zîc io, vă aduc io o damijană, o vărsăm într-o căldare şi băgăm paltonu să-l scoatem la o culoare, că alt leac nu ezistă! Zaibăru n-are moarte, auz?
Cum stam eu de vorba cu omu, numai că văd într-o gară că coborisă unu cu Sucă de mînă.
– Mă frate-miu, strigai io pe geam, ce ieşti chior, nu vez că ăla nu-i copilu tău?
– Lasă, zîce iel, vad io, că un copil aşa nărod n-am văzut în viaţa mea.
– Pă’atunci di ce loaşi copilu din trin?
– Că să facem schimb, zîce ăla. Dă-mi-l p-al meu de stă pe oala cu sarmale lîngă dumneata şi ţi-l dau pe geam p-ăsta.
– Auzi mă la iel, zîc. Stii ce ţi-ar trebui? Să te las să faci anu nou cu Sucă, să te-nveţi minte să mai pui mîna pe ce nu-i al tău!
Ăl lui nu vrea să se dea jos din trin, Sucă nu mai vrea să urce. Pîna la urmă reuşirăm de schimbarăm narodu lui pe narodu nostru. Chirăia Sucă şi să zbătea, că nu se lăsă pînă nu mă păgubi de două perechi de palme.
Cum se spărsăsă damijana, ce mai fu-n ia, fr’o cinci kile, le detei de le baură unii. Ăia aşa se-ncinsară, că spărsără un geam şi-acu făcurăm toţ chiciură la mustăţi.
– Mărine, zîce Veta, ia vez d-ăsta, că nu mă lasă-n pace!
– Iu, Doamne ia-mă, care fu?
– Asta din spatele meu.
– Nu, zîce omu, nu vă supăraţi! Ţin şi io mîinile sub broboada la dumneaiei, că-mi îngheţară de tot. Dacă vreţi, vă dau un pol.
– Mă frate-miu, mă, zîc, vez c-o-ncurci, auz? Îţi mai dau io un pol şi ia-ţ mănuşi, ca altfel te-ncălzesc io de-ţ bate coliva-n chiept, auz?
Mă frate-miu, cu chiu cu vai, ajunserăm la Bucureşti.
Se făcusără cam ceasurile şasă seara. Pînă ajunsăi la naşu Pantelică, se făcu de opt.
– Mă Mărine, bine că venişi, du-te după sifoane!
Ee… fusăi dupe sifoane… dupe ţigări… dupe chibrituri… dupe buline de cap… dupe pîine, că uitaseră… dupe vin că să bizuisară pe mine.
Pe la uns’ce sara, ce mai, fîrsii, venii acasă.
Îi găsii pe toţi la masă.
– Hai mă odată, zîce naşu, ca nu puturăm să şedem dupe tine, pe unde umblii, şi mîncarăm.
– Da’Veta unde ie? zîc io.
– Fina? la bucătărie mai munceşte şi ia, zîce naşu, că iete, naşe-ta Reta ie ruptă de oboseală.
Ee, lasa zîc io, că ia vru la Bucureşti, ştii, ia vru!
M-aşezai şi io la masă. Mă frate-miu, adormii de fr’o trei ori în sarmale… şi fuma unu lîngă mine, de mă afumase de tot.
Zic:
– Mai lasă şi matale ţigarea aia!
– Nu pot, zîce iel, că de trei zile nu să găsesc „Amiral” şi astăzi găsii.
– S-acu ce faci, şcoţ pîrleala? zîc io, mai lasă, mai răsuflă o ţîră!
Lasă omu ţigarea şi aprinsă un trabuc.
Naşu zîce:
– Mărine, pune şi mie un şpriţ!
– Da’unde ieşti, zîc io, că nu te văd de fum.
Îi pui io vin şi bag mîna sub masă să iau sifonu.
Mă fraţilor, şi-n loc de sifon apucai mîţa de coadă. A dracu mîţă, să făcu ghem pe mîna mea.
Mă speriai, ce mai! Trăsăi mîna de sub masă şi aruncai mîţa în braţă la naşa Reta, care o aruncă lu coana mare, care i-o aruncă lu ăl de şedea lîngă mine, care i-o aruncă lu nevastă-sa, care i-o dete lu tata socru, care mi-o aruncă mie, de o aruncai sub masă unde chirăi odată Sucă, de leşină coana mare, soacra de!
– Da’ce-are a mîţă, mă naşule, zîc, ie turbată?
– Ie beată, zîce naşu, că-l prinsăi pe Sucă, cînd îi dete ţuică. Da’nu-i nimic, o dată ie anu nou!
Cînd mă uit bine la ăla de lîngă mine, se făcusă verde. Dă-i cu oţet pi la tîmple, dă-i palme, nimic!
Chemarăm salvarea!
Zice naşu:
– Mă fine, du-te tu cu iel la urgenţă, să nu ne stricăm noi petrecerea.
Mă dusăi, ce iera să fac?
Zice doftoru:
– Da’ce are?
– Nu ştiu, zîc, bag samă de fumat.
– Aş, zîce iel, ie sufocat, nu vezi? cîte sarmale a mîncat?
– Pă’ştiu io? zîc, nu ştiu!
Dete doftoru un telefon la naşu, şi îi spusară că nu mîncase decît fr’o patruzăci şi două.
– Ei, zîce doftoru, dacă reuşim dă-i scoatem una, două, îşi revine. Că ie plin, zîce.
Îi făcu iel ce-i făcu şi omu zîce:
– Hai-napoi la baieram, că odată ie anu nou!
– Lasă, zîc io, că mai e şi la anu, ori vrei să nu-l mai apuci? Du-te acasă!
şi se dusă.
Io mă-ntorsăi la naşu pe jos, că salvarea nu mai vru să mă ducă şi taxi nu găsii.
Cînd ajunsăi la naşu, dormeau toţ. Numai naşa Reta zîce:
– Mărine, du-te la o farmacie de servici şi ia nişte bicarbonat. Da’vezi să scrie pe pungă, că altfel naşu Pantelică nu-l ia, ca ie frică să nu păţească ca anu trecut, cînd a luat praf de copt, de ierea să pleznească.
Mă dusăi la farmacie; loai ce loai, cînd venii acasă, auzii zdrăngăneală-n bucătărie. Mă duc io. Veta mea spăla vase de-a-npicioarele, de ierea gata-gata să cadă-n cazanu cu apă schiartă.
– Veto, ce faci tu aci?
– Iote-i dau o mînă de ajutor lu naşa Reta, că ie ruptă săraca!
– Pă’ia unde ie?
– Doarme!
– Auz, Veto, fata tatii, lasă-i să doarmă, şi tu’ai cu mine, ca dacă prindem trinu asta de dimineaţă, ajungem pe sară acasă. Dormim pînă mîine să sărbătorim anu nou mîine sară, numa noi doi. Că n-o fi foc, dacă-l sărbătorim pe două, pe două dacă-l sărbătorim, n-o fi foc! Il sărbătorim noi doi, ca doi porunghei!

Opera Apartinand Amza Pellea | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech