Nea Mărin şi ‘tomobilu

Autor : Amza Pellea
Mă nepoate, mă, îţi spusăi io ce mi sa-ntîmplă? Mă spusăi sau nu spusăi? Nu spusăi, că de cînd nu te văzui, cînd dracu iera să-ţi spui? Las’, că şi dacă te vedeam, ce, parcă-ţ spuneam? Nu-ţ spuneam, că nu puteam! Că fusăi la spital! Ce te miri aşa? Nu te uita că mă vez zdravăn şi sănătos, că dacă mă vedeai cu fr’o două săptămîni deşurupat, nu dai pe mine nici-un praz degerat, auz? Pă’stai să spui!
N-am de lucru într-o vineri, şi-i zîc lu Veta:
– Mă Veto, fata tatii, ştii ce mă gîndii io?
– Ce te gîndişi? ‘ce ia.
– Să mă duc pi la Bucureşti, zîc io.
– Pă’ di ce? ‘ce ia.
– Iote aşa, zîc io.
– Pă’ di ce „iote-aşa”, zîce ia.
– De-aia, zîc io.
– E, dacă e de-aia, du-te, zîce ia, du-te, dacă ie de-aia. Că tot trebuie să treci pi la naşu Pantelică, să-i duci hîrdăiaşu cu murături, de am zis noi că i-l dăm, că poate şi-aduce şi iel aminte şi ne dă maşina de cusut, pe care a zis că ne-o dă.
Zis şi făcut. Plecai, ajunsăi. Da’ cînd ajunsăi aci la Bucureşti, la naşu Pantelică, îi gasii pe toţ grămada-n curte. Stau şi să uitau la un tomobil.
– Bună ziua, zîc io, bine v-am găsit.
Iei nimic. Se uitau la tomobil, vorbeau tot odată, rîdeau, săreau în sus de bucurie…
– Mă drăcie, ce să fie?
Cam beuţ, mi se părură, mai ales naşu, trăznea a sîmbure de prună.
O vad io pe naşa Reta mai într-o parte, mă duc la ia şi zîc:
– Săru-mîna naşe, bine v-am găsit.
– Aa, bine venişi! Iote Pantelică, finu Mărin di la Băileşti. Da’ ce-ai în hîrdăiaşu ăla?
– Pă’ murături! Nu ne fu vorba aşa? Io să vă aduc murături şi voi să-mi daţ maşina de cusut.
– Pă’ ce maşină, că nu mai ie.
– Iu, Doamne ia-mă, pă’ di ce?
– Iote, n-avu de lucru Pantelică, o vîndu, şi cu banii de-i loa, jucă la loz în plic şi cîştigă maşina asta „FIAT 850”, că chiar acuşica ne pregătim să plecăm pi la Sinaia.
– Pă’ ce treabă aveţ voi la Sinaia, ce cătaţ voi la Sinaia?
– Pă n-avem nici-o treabă, da’ dacă avem maşină?
Asta aşa ie! cînd are omu maşină, nu mai ie nevoie să aibă fr’o treabă, se mai duce şi-aşa să aibă de un-sa-ntoarce.
Ei, să suiră iei în maşină, naşu Pantelică cu naşa Reta în faţă, ăl bătîrn cu a bătîrna, părinţi lu naşa, socrii lu naşu Pantelică, de, în spate…
Zice naşu:
– Loaţ şi copiii acolo-n spate.
– Mă Pantelică, pă’ nu e voie decît patru persoane, zîce al bătîrn.
– Ia uită mă la iel!? Pă’ ce copii ie persoane? Înghesuiţi-i mă dracu acolo… Iote la iel!
– Da’ cu ciuciu Mărin ce facem? ‘ce naşa Reta.
Ciuciu sînt io, ştii?!
– Pă’ să stea şi iel tot în spate, ‘ce naşu.
– Pă’ cum să stea şi ciuciu Mărin în spate?
– Iote pe ciuci, zise naşu Pantelică.
– Aa, că bine zîci, ‘ce naşa.
– Auzi, ciuciu Mărin? Matale stai pe ciuci, da’ cînd ţ-oi zîce io şasă, te culci pe burtă, auz?
– Pă’ di ce?
– D-aia, că-nseamnă că ie frun miliţian şi să nu te vadă că nu ie voie.
– Pă’ dacă nu ie voie, nu mă sui, zîc io.
– Hai mă, zîce naşu, ce iesti copil? Sui dracu odată acolo că ne grăbim… Iot la iel!
Mă suii. Da’ ca să n-am bătaie de cap, mă pusăi di la-nceput pe burtă. De văzut, nu vedeam nimic, da’ o auzam pe naşa Reta că-i mergea gura ca meliţa.
Aşa Pantelică, bag-o-ntr-a patra, calc-o pe coadă, depăşeşe-l p-ăla, vez d-ăla cu camionu, că vrea să se suie pe noi. Iote la aia, se caută-n poşeta-n mijlocul bulevardului, şi pe ia poate-o cată moartea pe-acas’, şi ia cherde vremea p-aci.
– Iote la ăla cu duba, depăşeşte şi nu semnalizează, zîce naşu. Ce bă, ieşti chior, de nu clipeşti?
– Lasă-l Pantelică, zîce naşa, tu vez de volan, că de drăcuit îl drăcuiesc io! Mă vacă neagră, trage pe dreapta!
Mă fraţilor, dupe frun ceas juma, înţepenisem de tot.
– Mă, zîc, mai e mult, mă?
– Ce să fie? zîce naşa.
– Pă’ Bucureşti, zîc io.
– Ha, ha, ha, iote mă, uitarăm de ciuciu Mărin, zîce naşu, scoal mă dracu de-acolo, că se fîrşi Bucureştiu de mult! Tu nu vezi că sîntem la kilometru şasă?
Cînd zisă şasă, sării pe burtă, ce ierea să fac?
Iei leşinară de rîs. Ăl bătîrn zîce:
– Mă fine, nărod ieşti, nu sării mă pe burtă, decît cînd ie şasă de miliţie, nu de kilometri.
– Mă, ce maşină ie fiatu ăsta, iote avem peste suta la ora şi nici nu simţăşti.
– Iote la ăla cu basculanta, zîce naşa, merge parcă ie cu ochii mortului. Ce Pantelică, o să-i înghiţim noi motorina ăstuia, ia depăşeşte-l!
– Ţineţi-vă bine, zîce naşu, c-o calc pe coadă.
Mă frate-miu, şi cînd o zbici odată, mă pomenii în brată la coana mare.
– Ce te cocoţaşi pe mine, mă? Vezi că nu-ţi cunoşti lungul nasului? Stai dracu acolo jos, că acu apare miliţia!
– Pă’ de unde să apară, zîc io, din porumb?
– Şasă, zîce ia!
– Ce? zîc io.
– Şasă, şi nu de kilometri.
Mă, dacă văzui c-o tine p-a iei, sării pe burtă, ce dracu ierea să fac.
– Mă Pantelică, zîce al bătîrn, de unde-l găsişi mă pe finu-tău ăsta, că numa pe bătăturile mele stă, auz, mi le nenoroci, ce mai!
– Lasă mă tată, zîce naşu, mai rabdă şi tu că acu ajungem. Că iete avem peste 150 la ora, da’ ţineţi-va bine, că intrăm în curbe.
Mă fraţilor şi cînd o începu s-o cearnă, la început mai rar, da’ p-ormă din ce în ce mai des, ierea cînd naşu-n naşa, cînd naşa-n naşu, cînd al bătîrn în a bătîrnă… cînd a bătîrnă-n al bătîrn… Iei se veseleau tare… Aşa Pantelică, calc-o pe coadă… sperie-l p-ăla cu trabantu…
Io nu vedeam nimic, că mă călca pe cap cînd a bătîrnă, cînd al bătîrn, cînd copiii, cînd toţ deodată.
Mă fraţilor, şi cînd ierea veselia mai în toi, ne bufnirăm o data de ceva tare, de mă pomenii io deasupra, peste iei.
– Pantelicăaa!… ia-o la stînga, zîce naşa.
– Taci fă, nu fii năroadă, cum s-o mai iau la stînga, tu nu vezi că sîntem în aier şi cu roatele-n sus?
Da’ n-apucă să fîrşească vorba, că ne mai bufnirăm odată.
Mă nepoate, şi d-aci-n colo nu mai ştiu nimica, mă!
Să făcu o beznă… şi mi-era bine… şi mi-era bine că cînd eram copilaş mic…
Mă trezii io, mă mînghîia ceva pe oichi. Deschid io oichi, o crenguţă de brad, cum o bătea vîntu, aşa mă mîngîia. Cînd mă uit mai bine, eram p-o creacă, ca rufele la uscat. La fr’o trei-patru metri supt mine, iarbe verde, floricele… frumos! Mă, zîc, ce-o fi cu mine, n-oi fi-n rai!… Da’-ncet, încet, mi-ad’săi aminte de naşu… de naşa… Mă, zîc, ce-o fi cu-ăia, mă, unde-o fi ăia, mă?…
Cum mă gîndeam io aşa, aud p-unu, zîce:
– Iote, dom’le, mai ie unu-n pom!
– Ce caţ acolo, bade, ce cat acolo?
– Ce să cat, zîc io, dude cat! aia cat…
– Hopa, zîce, dude? Pă’ ce mă, bradu are dude, are dude bradu?
– Are, zîc io, cum să n-aibă? Dacă are naşu Pantelică carnet de conducere, di ce n-ar avea bradu dude!… iote la iel!
– Oţule… oţule… ia dă-te jos d-acolo!
– Pă’ di ce? zîc io.
– Iote-aşa, ne suim frumusel în maşinută, şi mergem o ţîrişică pîn’ la Sinaia.
– Io-n maşină, nici mort!
– Pă’ cît o să stai acolo?
– Iote, pîn’ la iarnă, pîn-o da zăpada şi vin io uşurel la vale cu sania, că de zdruncinătură sînt sătul.
– Tovaraşu maior, zîce, iote ăsta, nu vrea să se dea jos!
– Cînd mă uit, un miliţiian! Sasă, zîc, şi sării pe burtă, ce ierea să fac?
Ee, cu chiu cu vai, ne-adună. Da’ să vezi, minunea minunilor, copiii, nicăieri! Îi căutarăm, ne sucirăm, nu-i găseam de fel, de fel. Cum intrasăm noi în a pădure cu peste 130 de kilometri, copilaşii, mai uşori, îi aruncă peste un dîmb, într-o plastă de fin. N-avură nimic copiii, da’acoloşa ierea o tabără de pioneri care se pregătea să plece la Braşov şi ăia, la-nghesuială, îi luară şi pe-ai noştri!
Pe noi ne dusă la spital. Io scăpai usor, că n-avusăi decît o mînă sucită. O mînă sucită, un picior rupt şi capu spart în opt locuri. Da’ se chinuiră mult pînă-mi scoasără de supt chiele acele ălea de brad. Că ieream verde… verde de tot şi nu puteam să mă duc aşa la Veta, că cine ştie ce-şi închipuia aia!
Cu naşu se chinuiră rău…!
Auziti mă fraţilor, la iel dinţi de oltean…! Muşcasă ăsta din volan ca din covrig, auz? Nu, că la dinţi n-avu nimic, la dinţi, da’ nu vrea să dea drumu la bucata aia de volan, de fel, de fel. Pînă nu-l adormiră, nu putură să i-o scoată, ce mai! Coaste, n-avu rupte decît fr’o două, că fr’o două la-nceput nu i le găsea de fel. Că-i auzii io pe doftori p-acolo, cînd zîceau că naşa Reta ar avea una-n plus.
Ăl bătîrn scăpă ăl mai uşor. Da’ se chinuiră şi cu iel. Să chinuira pînă-i scoaseră bujia, ştii…? Pînă-i scoaseră bujia d-acolo… d-acolo, de unde intrasă, ce mai! Că nu putea să i-o scoata, că se gîdila, rîdea şi să zbătea.
A bătîrnă avu noroc! Ia avu ăl mai mare noroc!
Auz mă nepoate, asta a bătîrnă, soacra lui naşu de, asta toată viata iei a fost o fandosită! Asta toata viata iei a vrut dinţ de aur, auz, ce-i lipsea iei, dinţ de aur? Si-auz noroc pe ia, c-auzii io o soră acolo la spital, cînd îi zîcea la alta:
– Auz, tu, ce-i găsiră la aia bătîrnă-n gură?
– Ce tu?
– Platina di la motor, tu!
Acu sîntem toţ sănătoşi! Numa naşu Pantelică mai ie-n ghips, da’ şi iel tot acasă.
Că dupe accident, vorbi naşu cu-n mecanic particular, băiat priceput, ştii? Zice naşu:
– Mă nea Filimoane, vezi ce dracu mai pot să faci din a maşină!
Si a făcut omu ce-a putut! A loat bucăţica de radiator care mai rămăsasă-ntreagă, a loat ventilatoru, l-a ascuţit bine, bine, motor cum nu mai avea, i-a pus o manivelă şi a făcut o maşină de tocat carnea de toată frumuseţea. Da’ nu-i gata, că trebuie s-o vopsească, că mi-a zis iel să-l întreb pe naşu, dacă să-i dea tot coloarea dinainte.
Cînd auzi naşu, ‘ce:
– Mă fine Mărine, nu mai mă face să mă rîd, că-mi cade ghipsu-n gură.
Că uitai să vă spui că naşu ie-n ghips pînă-n dreptu gurii şi, cînd rîde, i se freacă dinţi-n ghips, ştii?
– Că-i zisai io:
– Vez mă naşule ce-nseamnă ecesu de viteză? Vez ce păţirăm?
– Taci mă, nu fii prost, că cu viteza avusărăm năroc! Ca dacă n-aveam viteză şi nu săream în pădure la curba aia, intram în ailaltă, ş-acolo dăm dirăct în paretele de stîncă, de ne-amestecam de tot, de şi pe cruce trebuia să ne scrie la un loc.
Io numa cînd mă gîndii, să fi rămas pe lumea ailaltă cu a bătîrnă, cu soacra lu naşu, de, îmi venii să iau cîmpii!
Acu, la iei acasă ie veselie mare! Cum s-aşează toţ la masă, naşu Pantelică din pat, din odaia ailaltă, face ca maşina, ştii?
– Uu… uuu…
Şi sar toţ pe burtă sub masă. Rîde naşu, mă, rîde, d-a-nceput să i se toace ghipsu-n dreptu gurii.
Acu, mă duc şi io acas’, da sînt mulţumit! Că mă duc acasă, da’ nu mă duc cu mîna goală, că dacă nu mai avură maşina aia de cusut, mi-o deteră mie p-asta de tocat carne. Mă, să vez ce se umflă Veta-n pene, să vez ce se umflă, ştii? Pă’ cine mai ie ca ia, s-aibă maşină de tocat carne „FIAT 850”.

Opera Apartinand Amza Pellea | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech