O afacere oltenească

Autor : Amza Pellea
Mă frate-miu, cînd faci cîte o afacere, cum te taie pe tine capu, şi iasă prost, îţi ie năcaz, nu zîc nu. Îţi ie năcaz, ce mai! Da’ cînd te iei dupe capu altuia şi iasă prost, atunci să vez, că-ţ vine să-ţ bagi ghearele-n oichi, nu alta!
Bag samă, c-aşa ie făcut omu, să fie cu iel mai iertător decît cu ăilalţ!
Pă’ mie, acu, di ce mi-e năcaz? Di ce mi-e mie năcaz acu? Că mă luoai dupe capu şi vorba lu Fănică a lu Catîru!
Vine la mine-ntr-o dimineaţă şi zîce:
– Mă nea Mărine, mă, mă uit la tine şi mă minunez! Om bătîrn şi nu te taie capu!
– Pă’ di ce, mă?
– D-aia, că stiu c-ai nevoie de bani, munceşti de te speteşti şi n-ai spor!
– Cum n-am, mă, spor, ce vorbă-i aia?
– Iote că te uzmeşti cu căratu la chitară pentru şuseaua a nouă. Mai bine faci un drum pînă la Severin şi vii de-acolo pricopsit.
– Pă’ ce mă, la Severin umblă cîinii cu covrigi în coadă sau plouă cu crăiţari?
– Cam aşa ceva, zîce iel! Că-mi spusă mie Florica a lu Conovat, de-o ţine pe Tanţa lu Făsui, că la Severin de cînd cu şanteru ăl nou, să făcu ou trei frangi, bucata.
– Cît, bă?
– Trei frangi!
– Să-i saie oichii?
– Să-i!
– Pă’ ce mă, ăia p-acolo n-au găini, nu să ouă, ori dete fr’o boleşniţă-n iele?
– Ba, au iei, da’ nu prididesc. Că de cînd se făcu şanteru ăl mare, la porţile de schier, veniră muncitori puzderie. Munca grea, oamenii, dacă muncesc, trebuie să mănînce, şi ouăle-s bune, că-ţi dau znagă.
– Pă’ tu de ce nu te duci să vinzi, mă Fănica?
– Mă nea Mărine, ţ-o spui p-a dreaptă! N-am nici ouă, n-am nici bani să le cumpar d-aci, să le vînd acolo! Da’, spui matale că m-eşti preten şi n-aşi vrea să pricopsăsc frun duşman.
Mă, fraţilor, să vă spui drept, de cînd imi băgă Fănica a lu Catîru şarpele ăsta-n gînd, nu mai avusăi linişte!
Făceam io ce făceam, da’ tot acolo mă gîndeam. Mă, zîc, trei frangi ou, nu ie rău!
M-apucai să strîng toate ouăle, du pin casă, du pin cuibare… Ba făcui una şi mai boacănă… Cum pusăsă Veta fr’o patru cloţa cu o zi mai-nainte, mă dusăi şi luoai ouăle, uşurel, de supt iele, şi pusei nişte chietre di la gîrlă, ca să nu prindă de veste cloţale şi să părăsească sirviciu. Lu Veta nu-i spusăi nimic, că cine ştie ce mai îmi zîce, sau scapă fr’o vorbă, cum fac muierile, aude frunu şi-mi suflă afacerea.
– Mă frate-miu, strînsăi io fr’o două sute de ouă… Mă, zîc, doi ori trei, şasă. Parcă n-ar merita să bat io drumu pîn la Severin, pentru şase sute de frangi! Dacă aşi avea o mie, altă treabă!
Mă gîndii… mă sucii… mă, zîc, mi-ar trebui un om de nădejde.
Îl chemai pe nepotu-miu Sucă, şi-i zîc:
– Mă Sucă, vrei să facem o afacere-npreună?
– Nea Mărine, cu matale vînd şi pe dracu drept înger.
– Mă, zîc, io te iau cu mine la Severin, îţi plătesc trinu, şi-ţ dau ş-o sută de frangi! Fă-mi rost de opt sute de ouă!
– Mă nea Mărine, pe’ c-o sută de frangi nu facem treabă, sau vrei să le fur?
– Mă fi-ţ-ar starea a dracu, să nu te prind că furi un ou, că te omor!
– P-atunci cum?
– Mă, zîc. Fi atent la mine-aci! Suta de frangi i-a ta pentru osteneală. Pentru ouă îţ dau io alţi bani, cu care cumperi. Da’ nu d-aci di la noi din sat, te duci pi la Catane, pi la Covei, pi la Ghidici-n colo. Nu sufli o vorbă şi ai grijă să nu fie ouăle clocite, şi să vii iute! Mă, venişi?
– Nea Mărine, zbor!
Făcu Sucă al meu, treabă bună. A treia zi, avuserăm o mie de ouă. Le chitiram noi în patru paporniţă, în mălai, şi-i zisăi lu Sucă:
– Mă, pîn plecăm, le pituli la voi în paie, da’ vez să nu le simţă căţaua lu Marin Galiceanu, că dacă mănîncă frun ou, te mănînc cu coajă cu tot.
– N-ai grijă, nea Mărine, mă culc pă iele!
– Cum pă iele, mă, ce ieşti nărod?
– Hai mă, nea Mărine, ce nu ştii de glumă, vorba vine?! Auz, nea Mărine, da’ ce faci cu-atîtea ouă?
– Cozonaci, zi io.
– Pă’ ce faci cu iei?
– Iote, umplu gura la ăi de-ntreabă!
– Vasăzică, tot hoţie!
– Taci mă, zîc, ai răbdare s-o vezi ce-i aia o afacere!
Mă dusăi la colectivă, să mă-nvoiesc la brigadier, la nea Tănăsucă a lu Colan a lu Mirea.
– Mă, nea Tănăsucă, învoieşte-mă fr’o două zile!
– Pă’ di ce?
– Iote d-aia, că nu mă simt prea bine, nus-ce am, şi vreau să mă duc la doftor, la Craiova!
– Pă’ ce mă, aci n-avem doftor?
– N-avem, zîc io, că ie doftoriţă şi io mai bine mor, decît să mă dezbrac în faţa unei muieri.
– Taci mă, că te scoate Veta mincinos!
– Ia te uită la talică, pă’ ce Veta i-e doftoriţă?
– Mă, nărod ieşti, zîce nea Tănăsucă! Pă’ ce boala are ruşine?
– N-are, zîc io cu gîndu la ouă, da’ io am!
– Bine mă, du-te! Da’ să ştii că cherzi zile-muncă!
– Pă’ ce să fac? Boala ie boală, nu te-ntreabă!
Zis şi făcut, plecarăm! Da’ plecarăm cu-n trin de noapte, să nu vadă careva ce fel de boală am io!
Mă fraţilor, vă spui drept, că n-ghierea şi ruşine; om bătîrn, să pleci noaptea, pe furiş.
Da’ acu dacă mă prinsasăm în ‘oră, trebuia să joc că băgasem banii-n ouă!
Da-n trin, ne trecură toate naduşelile, ca ierea o-nghesuială, de fu musai să ţinem paporniţale-n braţă. Că ne şi zisă unu:
– Mă fraţilor, lăsaţi-le colea jos, că vă speţiţi!
– Nu se poate! zîc io.
– Pă’ d-or n-oţ avea oauă-n iele!
– Facem prinsoare? zîce Sucă.
Îi detei una cu cotu, de-şi cherdu răsuflarea.
– Ce dai mă nea Mărine?
– Pă’ dacă am în plus, zîc io.
Mă frate-miu, di la Craiova-n colo, avusărăm năroc, ca ierea lumea mai răsfirată, puteai să-ţ tragi sufletu!
Zîce Sucă,
– Mă nea Mărine, la Severin, mă duci şi pă mine la porţiile de schier, să văd dacă nu m-a minţit Gogu lu Pecingine.
– Pă’ ce ţi-a zis, mă?
– Pă’ i-auz, că i-a spus lu ta-su, că ştie de la al bătîrn, care a fost la Severin prin opt sute şapte-şapte, că cică la porţile de schier ie lacătu cît ploasca. Si, mie parcă nu-mi vine să cred să iziste un lacăt aşa mare!
– Bine mă nărodule, după ce fîrşim treaba, te duc!
E, din vorbă-n vorbă, ajunserăm la Severin! cînd ne deterăm jos din trin, căscatu de Sucă, cu oichii dupe una, de-i intrasă rochiţa la apă, cît p-aci să dea cu paporniţale într-un cărucior d-ăla de cară marfă.
– Mă, zîc, calcă usor, umblă cu băgare de samă, şi dacă faci fruna şi mă bagi în belea, te bat ca pe oauă cînd le faci jumări!
Mă frate-miu, cu chiu cu vai, ajunserăm la piaţă.
Să cad jos din picioare, nu alta! Cît ierea piaţa de mare, ierea albă… albă… de oauă, de zîceai c-a nins in toiul verii! Cînd mă uit la preţ, mi se făcu rău de tot! Optzeci de bani bucata şi ieu le luoasem c-un frang!
Mă frate-miu, văzui negru-naintea oichilor. Auzi, numa oauă negre vedeam!
Ma-ntorc la Sucă, rîdea cu gura pînă la urechi.
– Mă nea Mărine, dacă află Grecu ala… Onasus ăla… te-angajează conselor, auz?
Începu Sucă să urle, ş-o rupsă la fugă. Luoai paporniţele şi mă luoai dupe iel. Cînd văzu c-acu-acu l-ajung, începu să strige:
– ‘oţiii… ‘oţiii!
Mă, se făcu o hărmălaie… cirăiau muierile… urla lumea… „puneţ mîna pe iei”… fluiera miliţiia…
– Mă, zîc, dacă-l prind, îl omor!
S-avusăi noroc, că-l prinsăi… Că se-nchiedecă d-un maldăr de praz, şi veni în cap ca uliu, cu paporniţă cu tot, peste o tarabă cu oauă!
Mă, cum îmi luoasă Dumnezău minţile, îi mai detei şi io c-o paporniţă de-a mea în cap!
Veni miliţiia şi ierea să iasă dandanaie mare, că, pe Sucă pînă nu-l spălară de gălbenuşuri, nu samăna cu buletinu!
Făcuram socotelile, al dracu ăla cu taraba parcă le numărasă p-ale noastre, ale zdravane!
Că zicea că iel avu trei sute cinzaci de oauă, şi cînd le numărarem p-ale noastre, mai iereau trei sute cinzaci şi trei!
Cu ăla ne lămurirăm, da’ nu scăpam de miliţiie! Că ce avusăi cu Sucă, de fugii dupe iel? Da’ tot cu nărodu avusăi noroc, că-i făcu cu oichii miliţiianului, îl luoa la o parte, şi-i zisă:
Nu te uita la iel, că-i om bătîrn cu păru alb, îi place să joace tiligosu, leapşa, de! Că-n colo ie cuminte, nu face rău!
Miliţiianu să uită lung la mine, nu-ş ce mutră oi fi avut, ca oftă şi plecă!
Îi zîce Sucă lui ăla cu oauăle:
– Auzi, bă nene? Noi scăparăm da’ matale pîn’le vinzi, fac pui!
– Văd şi io, zîce omu, că nu merg afacerile! O să mă duc să le vînd spre Calafat, încolo!
– Auz mă nene, ţ-aş spune io un merchez, da’ mi-e frică că mă bate omu ăsta, zîce iel, ş-arată spre mine!
– Spune-i mă, zîc, că nu-ţi fac nimic!
– Auz, nene, dacă te duci spre Calafat, treci şi pe la Băileşti, că cunosc io unu, Mărin a lu Juvete, care-ţ cumpără oauăle c-un frang bucata!
Auz vorbă la iel!
Mă fraţilor, ne umflă rîsu pe amîndoi mă, ne rîdeam şi ne pupam!
Ala cu oauăle, se uită la noi cu gura căscată, începu să-şi facă cruci şi să adune oauăle.
Plecarăm noi dincolo şi ne duserăm spre porţile de schier. Mă fraţilor, minunea minunilor!
Cînd să deschisă odată vederea largă, pînă-n malu ălălalt, ni să tăie răsuflarea. Puzderie de maşini şi de oameni dintr-o parte şi din alta mişunau ca furnigile, să puie Dunărea la ham de chiatră şi schier.
Mare minune tecnică şi mare ie puterea omului!
– Mă Sucă, zîc, nu văzuşi tu lacătu cît plosca, da’ văzuşi altele mai dihai.
Stă Sucă-al meu şi se uită cu oichii duşi la furnigaru de oameni şi maşini…
Zice:
– Mă nea Mărine, nu te supăra, asta ie treabă, nu glumă!
Bravo lor! Asta afacere!!!… Aia a nostră cu oauăle, ie găinărie dă-o dracu, bine că se sparsără!

Opera Apartinand Amza Pellea | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech