O SCRISOARE PIERDUTĂ – ACTUL III

Autor : I. L. Caragiale

ACTUL III
(Teatrul înfăţişează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund; cea din mijloc dă în coridorul de intrare; pe cea din dreapta se citeşte: “Ofiţer ţivil”; pe cea din stânga: “Arfiva”. În stânga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia “Cabinetul Primarelui”. În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia: “Reghistratura”. – Partea din stânga până la uşa “Arfivei” este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică verde. Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hârtie, călimări şi un clopoţel. Pe tribună o sticlă şi un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese şi scaune; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci şi scaune, afară de o cărare lăsată liber de la uşa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine şi se duce lumea. Pe pereţi câteva lămpi atârnate în cuie. Lumină cam săracă. La ridicarea perdelii, Trahanache este la masa prezidenţială în jeţul său, la spatele tribunei. Împrejurul mesii, Brânzovenescu şi alţi cetăţeni. -Înaintea tribunii, cu spatele spre dânsa, alegători, cetăţeni, public, unii şezând jos, alţii în picioare. Pe bănci, pe scaune şi împrejur asemenea. În capul băncilor din faţă, e Caţavencu împreună cu Ionescu, Popescu şi alţi dascăli şi partizani. – Farfuridi e la tribună. -Perdeaua se ridică asupra unei întreruperi. În toată sala e rumoare. Prezidentul agită clopoţelul.)

SCENA I
Trahanache, Caţavencu, Brânzovenescu, Farfuridi, Ionescu, Popescu, Cetăţeni, Alegători, Public – rumoare
Farfuridi: (de la tribună) Daţi-mi voie (gustă din paharul cu apă.) Daţi-mi voie! (Rumoare.)

Trahanache: (trăgându-şi clopoţelul) Stimabili! Onorabili! (afabil) faceţi tăcere! Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei… Aveţi puţintică răbdare… (cătră Farfuridi.) Dă-i înainte, stimabile, aveţi cuvântul!

Farfuridi: (cătră adunare) După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric, din punctul de vedere de drept, voi încheia cât se poate mai scurt…

Popescu: Parol?… Numai dacă t-ei ţinea de vorbă. (râsete în partea unde sunt dascălii.)

Farfuridi: Rog, nu mă-ntrerupeţi, daţi-mi voie…

Trahanache: (cătră partea unde e Popescu) Stimabile, nu-ntrerupeţi…

Farfuridi: După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric şi din punctul de vedere de drept, voi încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt. (bea o sorbitură, apoi, reluându-şi răsuflarea, rar ca şi cum ar începe o poveste.) La anul una-mie-opt-sute-două-zeci-şi-unu… fix… (Rumoare şi protestări în grupul lui Caţavencu: A! A! A!)

Popescu: Dacă ne-ntoarcem iar la 1821 fix, ne-am procopsit. (rumoare şi protestări.)

Farfuridi: Daţi-mi voie… La una-mie-opt-sute…

Toţi: (în cor, cu tonul lui) Douăzeci-şi-unu fix… (rumoare şi protestări.)

Farfuridi: Daţi-mi voie.

Trahanache: (clopoţel) Stimabile, onorabile! Nu întrerupeţi… Aveţi puţintică…

Caţavencu: Ce răbdare, venerabile domnule prezident! Ceasurile sunt înaintate. Sunt şi alţi oratori înscrişi să vorbească…

Toţi din grup: Da! Da!

Caţavencu: Onorabilul orator a promis să încheie cât se poate mai scurt: apoi ce fel de scurt este asta, s-o luăm a doua oară de la 1821? A! A! A!

Toţi din grup: A! A! A! (rumoare.)

Farfuridi: Daţi-mi voie…

Trahanache: (cătră Farfuridi cu dulceaţă, ridicându-se peste masă cătră tribună) Stimabile… eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48…

Caţavencu: (strigând) Mai bine la 64…

Popescu, Ionescu şi toţi din grup: Da! Da! La 64…

Trahanache: (ridicându-se ca şi când ar consulta adunarea) Adică… la plebicist?

Toţi: Da, la plebicist! (zgomot.)

Farfuridi: (întorcându-se cu spatele spre adunare şi cu faţa la prezident) Daţi-mi voie, domnule prezident; mi-aţi acordat cuvântul: îmi pare că un prezident o dată ce acordă cuvântul…

Trahanache: (sculându-se şi punând, peste masă, mâinile pe umerii lui Farfuridi, mângâietor) Dacă mă iubeşti, stimabile, fă-mi hatârul… să trecem la plebicist… dorinţa adunării!…

Farfuridi: Dar, domnule prezident…

Trahanache: (şi mai rugător) Să trecem la plebicist! (îl întoarce binişor de umeri cu faţa spre adunare.)

Toţi: (cu putere) Da! La plebicist! La plebicist!

Farfuridi: (soarbe o dată şi cu aerul resignat) Ce ziceam dar? La 1864, vine, mă-nţelegi, ocaziunea să se pronunţe poporul printr-un plebicist… Să vedem însă mai-nainte… să ne dăm seama bine de ce va să zică… de ce este un plebicist…

Ionescu: Ştim ce este plebicistul! Mersi de explicaţie!

Toţi: Nu trebuie explicaţie… (rumoare.)

Farfuridi: (cătră întrerupători) Daţi-mi voie! (cătră Trahanache.) Domnule prezident!…

Trahanache: (clopoţel) Stimabilii, onorabilii, rog nu întrerupeţi pe orator, (foarte afabil) faceţi tăcere; sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilii; aveţi puţintică răbdare. (cătră Farfuridi.) Aveţi cuvântul, stimabile, daţi-i înainte!

Farfuridi: (luând vânt) Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64… Ştim, oricine dintre noi ştie ce este 64, să vedem ce este plebicistul… (cu tărie începând fraza.) Plebicistul!…

Caţavencu: Aci nu e vorba de plebicist…

Farfuridi: Daţi-mi voie; (discutând cu Caţavencu) mi se pare că atunci când zicem 64… (cu energică convingere) şi să nu căutaţi a încerca măcar să mă combateţi; vă voi dovedi cu date istorice că toate popoarele îşi au un 64 al lor…

Caţavencu: Daţi-mi voie; nu e vorba de 64. (rumoare aprobativă pentru Caţavencu.)

Farfuridi: Daţi-mi voie… (Toate colochiile şi întreruperile se fac avocăţeşte, cu multă vioiciune şi cu tonul înţepat şi volubil.) Domnule prezident!…

Trahanache: (clopoţel) Stimabile, onorabile, faceţi tăcere… avem cestiuni arzătoare…

Caţavencu: (ridicându-se în capul băncii) Cum, domnule prezident? De unde până unde 64 chestie arzătoare la ordinea zilei? Dacă nu mă-nşel, îmi pare că suntem în anul de graţie 1883… Ce are a face? Chemaţi pe onorabilul orator la cestiune…

Trahanache: (ridicându-se iar peste masă şi atingându-l pe umere pe Farfuridi) Stimabile… (afabil şi rugător) să lăsăm plebicistul, dacă mă iubeşti; să trecem la cestiune.

Farfuridi: (obosit de întreruperi, întorcându-se cu faţa spre Trahanache şi cu spatele la adunare) Domnule prezident, aţi binevoit a-mi acorda cuvântul… Eu cred c-ar trebui…

Caţavencu: (strigând) Nu trebuie, onorabile!

Toţi din grup: Nu, nu trebuie!

Trahanache: (punând mânile, peste masă, pe umerii lui Farfuridi, şi foarte dulce) Mă rog, dacă mă iubeşti, fă-mi hatârul… dorinţa adunării, stimabile… (îl întoarce de umeri binişor cu faţa spre adunare.)

Toţi: Da! La chestiune! La chestiune!

Farfuridi: (foarte obosit, soarbe şi se resignează) Ajungem dar la chestiunea reviziunii Constituţiunii şi Legii Electorale…

Toţi: (cu satisfacţie) A! Aşa da!

Trahanache: (asemenea) A! (clopoţel.) Ei! Acu aveţi puţintică răbdare… (cătră Farfuridi.) Scurt, stimabile, scurt, dacă mă iubeşti: dorinţa adunării.

Farfuridi: (asudă, bea şi se şterge mereu cu basmaua) Mă rog, daţi-mi voie! Ştiţi care este opinia mea în privinţa revizuirii?

Toată sala: Nu!… Să vedem!… Spune!

Caţavencu: (batjocoritor) Să vedem opinia lui d. Farfuridi. (Trahanache clopoţeşte.)

Farfuridi: (asudă mereu şi se emoţionează pe văzute) Opinia mea este aceasta: e vorba de revizuire, da?

Toţi: (puternic) Da! Da!

Farfuridi: (emoţionat şi asudând) Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine (începe să se înece) trebuie să [sic] zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă mereu), adică vreau să zic, da, ca să fie moderaţi… adică nu exageraţiuni!… Într-o chestiune politică… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… (se încurcă, asudă şi înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?… Dacă Europa… să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… şi… idei subversive… (asudă şi se rătăceşte din ce în ce) şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România… (cu tărie) ţara în sfârşit… cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă… (se încurcă şi asudă mai tare) precum, – daţi-mi voie – (se şterge) precum la 21, daţi-mi voie (se şterge) la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea şi la 84 şi 94, şi eţetera, întru cât ne priveşte… pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! (foarte asudat, se şterge, bea, iar se şterge şi suflă foarte greu. Trahanache a urmărit cu mâna tactul sacadelor oratorice ale lui Farfuridi. Bravo şi aplauze în fund, conduse de Brânzovenescu; râsete şi sâsâituri în grupului lui Caţavencu. Clopoţelul lui Trahanache de abia se mai aude. – După ce s-a mai oprit zgomotul, cu multă aprindere.) Daţi-mi voie! Termin îndată! Mai am două vorbe de zis. (zgomotul tace.) Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!

(Aplauze în fund, sâsâituri în faţă. Farfuridi coboară zdrobit, ştergându-se de sudoare, şi merge n fund. Brânzovenescu şi alţi alegători îl întâmpină şi-i strâng mâna. – Rumoare. Mai mulţi din auditoriu se scoală şi strică rândurile. Caţavencu suie de la dreapta în mijloc, unde vorbeşte încet cu grupul său gesticulând viu. Cu un alt grup mai în fund Farfuridi şi Brânzovenescu asemenea. – Pristanda iese misterios din cabinetul primarului, trece prin uşcioara grilajului, care este la spatele tribunii, şi trage de pulpană pe Trahanache, care sună clopoţelul.)

SCENA II
Aceiaşi – Pristanda
Trahanache: (lăsând clopoţelul şi întorcându-se la spatele mesii) ‘Ai? Ce e?

Pristanda: (misterios şi repede) Coane Zahario! Conul Fănică, coana Joiţica!…

Trahanache: Ei? Ce?

Pristanda: Sunt dincoace în cabinet… au venit pe din dos, vă aşteaptă. Numaidecât să poftiţi acolo.

Trahanache: (asemenea misterios) Nu pot să las prezidenţia… să aibă puţintică răbdare.

Pristanda: Trebuie… numaidecât!… Suspandaţi!

Trahanache: (trage clopoţelul şi se ridică) Stimabilă, onorabilă adunare. După discursul important, pe care l-a ţinut respectabilul nostru concetăţean şi advocat d. Farfuridi, eu cred că ar fi bine să suspandăm şedinţa pentru cinci minute.

Voci: Da! Da! Pentru cinci minute!…

(Caţavencu cu grupul său, Farfuridi şi Brânzovenescu cu al lor se amestecă în mulţime. Trahanache, care s-a dat jos de pe tribună, a deschis portiţia grilajului şi a trecut cu Ghiţă în partea stângă despărţită, bate în uşa “Cabinetului Primarului”. Zoe şi Tipătescu îi deschis; Trahanache şi Ghiţă dispar înăuntru; uşa se închide la loc.)

SCENA III
Aceiaşi – fără Trahanache şi Pristanda
Caţavencu: (cătră grupul lui) Ei, cum să-l trimeţi în Cameră, nene, pe stimabilul? Nu zic, are ideile, opiniile lui – şi eu respect ideile, numai să fie sincere, şi el e sincer, n-ai ce zice, – respect la orice opiniune!… Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive… asta nu mai merge… Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui…

Popescu: Nu, uite ce susţine Farfuridi, n-ai înţeles; susţine că adică după istorie – d-aia se teme el de zguduiri – nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de ginte latină. N-ai auzit, chiar a zis-o el: surorile noastre de ginte latină…

Ionescu: Da! A zis-o…

Caţavencu: (cu aer de protecţie) Voi dascălii sunteţi băieţi buni, dar aveţi un cusur mare: cum vă vorbeşte cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvaţă istoria mai întâi şi-ntâi?

Popescu: Că România de la Traian…

Caţavencu: Nu-i aşa…

Ionescu: Că adică străbunul nostru…

Caţavencu: Ce străbun! Ce nostru! Vezi că nu ştiţi! (cu tonul retoric.) Or, mai întâi şi-ntâi istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, (publicul începe să-i ia aminte că perorează şi se grupează încet-încet împrejurul lui ca să asculte) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (Grupul lui Caţavencu aprobă şi admiră, grupul lui Farfuridi şi Brânzovenescu, care s-au apropiat şi ascultă mai dintr-o parte, dă din umeri.)

Ionescu: Asta e aşa.

Popescu: Nici nu mai încape vorbă.

Farfuridi: (înţepat) Da! Progres! Progres fără conservaţiune, când vedem bine că Europa…

Caţavencu: (întrerupându-l lătrător) Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România… Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică…

Farfuridi: (şi mai înţepat) Dă-mi voie… Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică…

Caţavencu: Nu voi să ştiu de ce zici d-ta.

Brânzovenescu: Fireşte că nu vrei să ştii… nu-ţi vine la socoteală…

Caţavencu: (şi mai lătrător) Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… D-ta eşti advocat, eşti confrate cu mine…

Farfuridi: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta…

Caţavencu: (urmându-şi jocul) Ştii ca şi mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale… oneste bibere…

Farfuridi: Da’ de onest n-ai încotro!… (grupurile Caţavencu şi Farfuridi încep a se despărţi, fiecare de o parte.)

Caţavencu: (cu totul înţepător) Stimabile, nu ştiu pentru ce d-ta mă prigoneşti de la o vreme… Ce ai cu mine? Suntem în faţa alegătorilor, stimabile: or, nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ţi pui candidatura, o ştim; eu ţi-o declar că mi-o pui pe a mea… luptă electorală! Şi ştim că lupta electorală este viaţa popoarelor… De ce te revolţi contra adevărului? În contra dreptului?… Oneste bibere, onorabile!… (aprobări din partea grupului.)

Farfuridi: (izbucnind) Ia scuteşte-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte “Răcnetul Carpaţilor”, pe de altă parte chiverniseala confraţilor; pe de o parte opoziţie la toartă, pe de altă parte teşcherea la buzunar!… Urlă târgul, domnule…

Brânzovenescu: (trăgându-l de mânecă) Tache! Tache!

Farfuridi: (smucindu-se) Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul… Ce adică, noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? D-ta eşti candidatul prefectului…

Caţavencu: (râzând) Eu sunt candidatul grupului tânăr, inteligent şi independent… Onorabilul, venerabilul nostru prezident – (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident? Nu-l văz… -va proclama, pe cât ştim, astă-seară pe candidatul comitetului dv. – comitetul dv. – …Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze şi comitetul dv. … căci e al dv. …

Farfuridi: (fierbând mereu) Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale…

Brânzovenescu: Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smuceşte.)

Caţavencu: (cu ton batjocoritor) Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai eşti al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părţi şi se privesc cu încordare.)

Farfuridi: Da, eu nu mai sunt, eu care am susţinut totdeauna partidul… şi d-ta, care l-ai înjurat totdeauna… eşti!

Caţavencu: Dă-mi voie!…

Farfuridi: (furios) Ce voie! Ce voie!… Vii cu moftologii, cu iconomii, cu soţietăţi, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară… cu dăscălimea d-tale, (mişcare în grupul Caţavencu) cu moftangiii d-tale…

Popescu: (violent) Domnule, retrage-ţi cuvântul!

Farfuridi: (continuând) Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,… independent,… impertinent! (porneşte spre fund cu Brânzovenescu şi cu grupul lor.)

Toţi: (din grupul lui Caţavencu) A! A! (se reped spre ei, zgomot, învălmăşală şi ghiontuieli.)

Farfuridi: (ieşind prin fund) Vă-nvăţăm noi, papugiilor!

Grupul Caţavencu: Afară! Afară! (urmăreşte în fund pe cei din grupul Farfuridi.)

(Toată lumea s-a înghesuit în fund şi a ieşit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin uşe, se văd mai mulţi alegători primblându-se în sus şi-n jos, vorbind încet şi fumând.)

SCENA IV
Trahanache ieşind repede din fund, din cabinetul primarului în partea despărţită cu grilaj, după el Fănică şi Zoe urmărindu-l. Scena aceasta se face misterior şi răpede.
Trahanache: Nu! Nu se poate…

Zoe: (urmărindu-l) Nene…

Tipătescu: (asemenea) Neică Zahario.

Zoe: Dacă ai ţinut vreodată la mine…

Tipătescu: Dacă mi-eşti prietin…

Trahanache: Ei, aveţi puţintică răbdare! (serios.) Cum putem noi să punem candidatura unui plastograf?

Tipătescu: Bine, frate, plastograf, aşa e; dar până să bage lumea de seamă… să-l tragem în judecată…

Zoe: Să ne facem de râs prin tribunale… nene, gândeşte-te…

Trahanache: (după un moment de ezitare) Ei nu! Dacă ar fi numai una… aia cu scrisoarea ta cătră Joiţica, înţeleg; să zic: pentru politică – unde e în joc enteresul ţării, ca oricare român, a încercat omul, ca să te forţeze adică, pentru că te ştie că ţii la onoarea Joiţichii, ca prietin ce-mi eşti, – a făcut plastografie…

Tipătescu: Se-nţelege!

Zoe: Fireşte; în politică…

Trahanache: Ei, aveţi puţintică răbdare… De astălaltă? (se loveşte cu mâna pe buzunarul hainii.) Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri – (schimbând tonul.) Martoră mi-e Maica Precista! Să n-am parte de Joiţica – că e de faţă – să spuie…

Zoe: (cu sentiment) Nene!

Trahanache: N-am umblat în viaţa mea cu diplomăţie; dar dacă e vorba să facem pe iezuitul a la Matternich, apoi să-i dau eu, neică…

Tipătescu: (impacientat) Nu pricep, neică Zahario!

Zoe: (asemenea) Nici eu.

Trahanache: Ei, aveţi puţintică răbdare! (scoate o hârtie din buzunar şi o desface – o poliţă.) Asta tot pentru politică e? Girurile astea două cu care onorabilul d. Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate, sunt tot pentru enteresul ţării?

Tipătescu: (luând degrabă poliţa şi examinând-o când pe-o partea când pe alta) Suntem scăpaţi!

Zoe: Scăpaţi?

Trahanache: Ei apoi? Când îţi spuneam eu să ai puţintică răbdare, că l-am prins cu alta mai boacănă…

Tipătescu: (abia stăpânindu-şi bucuria) Nene Zahario, candidatul nostru este d. Agamiţă Dandanache.

Trahanache: Aşa da!

Zoe: Mi-e frică!…

Tipătescu: Nu mai avem nici o grijă.

Trahanache: … Dă-mi înscris pe Gagamiţă ăla, să nu-i uit numele… (vorbeşte încet cu Zoe.)

Tipătescu: (scoate portofelul, rupe o filă şi scrie pe ea, apoi o dă lui Zaharia) Iată…

Trahanache: Mă duc să deschid şedinţa.

Tipătescu: Anunţă îndată candidatura, ridică şedinţa şi vino să mergem la preferanţă, te aşteptăm…

Trahanache: (vrând să treacă prin portiţa grilajului în partea tribunii) A! Ţi-am dat poliţa lui Caţavencu… Să nu o pierzi. (trece.)

Tipătescu: N-ai grijă, neică Zahario, eu nu pierz hârtiile de preţ… (sărută repede pe Zoe.)

Zoe: Fănică!

Tipătescu: A! Acuma, să-l lucrez eu pe nenea Caţavencu. (ies amândoi iute pe uşa din stânga.)

SCENA V
Trahanache, care s-a urcat la tribună, apoi Caţavencu, Popescu, Ionescu, Alegători, Publicul venind din fund şi ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoţelul prezidentului.
Trahanache: (în picioare) Orele sunt înaintate! Poftiţi, poftiţi, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii… (şade.)

(Toată lumea s-a aşezat la locul său.)

Caţavencu: (cu modestie) D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul…

Trahanache: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!…

(Mişcare în grupul lui Caţavencu.)

Caţavencu: (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii şi gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. – Tăcere completă. Cu glasul tremurat.) Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare.)

Ionescu, Popescu, Toţi: (foarte mişcaţi) Bravo!

Caţavencu: (ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi şi lătrător) Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!… O primesc! Mă onorez a zice că o merit!… (foarte volubil.) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat.) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)

Caţavencu: Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică… (îngraşă vorbele.)

Popescu: Bravo!

Caţavencu: Socială…

Ionescu: Bravo!

Caţavencu: Economică…

Popescu: Bravo!

Caţavencu: Administrativă…

Ionescu: Bravo!

Caţavencu: Şi… şi…

Ionescu, Popescu, Grupul: Bravo! Bravo!

Trahanache: (clopoţind) Rog, nu întrerupeţi pe orator, stimabile…

Caţavencu: (cu tărie) Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule preşedinte… (cătră adunare şi mai ales cătră grup, cu tonul sigur.) Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele… (reintrând în tonul discursului şi îngrăşând mereu vorbele) şi… şi… finanţiară. (Aplauze prelungite.)… Da, suntem ultra-progresişti, da, suntem liber-schimbişti… Or… conduşi de aceste idei, am fundat aci înoraşul nostru “Aurora Economică Română”, soţietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din Bucureşti… pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face şi noi ce fac dânşii în al lor…

Grupul: (aplauze) Bravo!

Caţavencu: Soţietatea noastră are de scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău…

Grupul: (aplauze) Bravo!

Caţavencu: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastrăă dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc în ţara noastră!

Grupul: Bravo! (aplauze entuziaste.)

Trahanache: (clopoţind) Stimabile… nu…

Caţavencu: Lăsaţi, d-le preşedinte, să întrerupă… nu mă tem de întreruperi!… În Iaşi, de exemplu, – permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! – în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!…

Grupul: (mişcat) A!

Caţavencu: Şi cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!

Grupul: Bravo! (aplauze.)

Caţavencu: Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!…

(aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar şi aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulţi inşi se mişcă în fund, pe unde apare Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă în ţivil.)

SCENA VI
Aceiaşi – Ghiţă Pristanda şi Cetăţeanul forate şovăind. Zgomot la intrarea acestora.
Trahanache: (clopoţind) Faceţi puţintică tăcere…

Caţavencu: (care, în timpul scurt al rumorii provocate de intrarea lui Pristanda şi a Cetăţeanului turmentat, şi-a consultat hârtiuţele, cu ton predomnitor) Fraţilor, iată ce spun statutele soţietăţii noastre la art. I-iu: “Se formează în urbea noastră o soţietate enciclopedică-cooperativă cu numele de “Aurora Economică Română”. Scopul societăţii este ca România să fie bine şi tot românul să prospere!”

Cetăţeanul: (care, de la intrare, a venit şovăind până la mijloc şi s-a turnat pe un scaun în faţa tribunii, se scoală şi ridică mâna) Şi eu! (sughite) şi eu sunt! (şovăie şi iar se toarnă pe scaun. – Râsete în fund, rumoare în faţă.)

Caţavencu: (cătră Trahanache, întorcându-se spre masa prezidenţială) Domnule preşedinte, rog să nu fiu întrerupt…

Trahanache: Parcă ziceai, stimabile, că întreruperile…

Caţavencu: Da (cu dignitate) dar…

Trahanache: În sfârşit… (clopoţind.) Nu întrerupeţi, mă rog…

Caţavencu: (căutând şirul) Ziceam dar: “… ca România să fie bine şi tot românul să prospere”…

Cetăţeanul: (se scoală şovăind şi ridică mâna) Şi eu sunt! (sughite rău; râsete, rumoare.)

Trahanache: A! (sculându-se peste masă.) Ce? Ce eşti d-ta, stimabile?…

Cetăţeanul: (sughiţând) Mă cunoaşte d. Nae… (arată spre Caţavencu.) Cioclopedică… (râsete, rumoare.)

Caţavencu: (nervos) Ce?

Cetăţeanul: Română!… (râsete; sughite.) Aurora!… (sughite; râsete, rumoare din ce în ce mai mare.)

Trahanache: (nervos şi el, cătră adunare, clopoţind) Faceţi tăcere, stimabile!… (cătră Cetăţeanul turmentat.) Cum?

Cetăţeanul: (şovăind) Cioclopedică! (sughite.) Comportativă! (sughite.) Iconomie! (sughite.) Soţietate care va să zică… (râsete şi rumoare mare.)

Ionescu: E turmentat!…

Popescu: E tun! (grupul se mişcă; unii se scoală.)

Cetăţeanul: (sughiţând şi strigând) Sunt nembru!

Trahanache: (agitând clopoţelul cu putere, cătră Ionescu şi Popescu) Stimabile! Stimabile, (cu afabilitate) rog, daţi afară pe onorabilul!

Ionescu, Popescu şi Grupul: Afară! E turmentat! Afară! (Ionescu şi Popescu îl îmbrâncesc spre uşă. Caţavencu s-a dat jos de la tribună şi vorbeşte cu câţiva din grup.)

Cetăţeanul: (îmbrâncit de dascăli şi opunându-se) Nu mă-mbrânciţi… că ameţesc!

Ionescu, Popescu şi Grupul: Afară!

Cetăţeanul: Nembru!

(Toată scena aceasta a fost însoţită de râsete şi rumoare. Dascălii au dat afară pe Cetăţeanul turmentat. În adunare, mişcare. Pristanda se apropie la tribună, în vreme ce dascălii şi grupul lor, în mijloc cu Caţavencu, se agită şi-şi reiau locurile.)

Pristanda: (misterios lui Trahanache) Coane Zahario, dă-i zor! Trebuie să-l lucrăm pe onorabilul, pe d. Nae Caţavencu; ordinul lui conul Fănică… Sunt la uşă, când oi tuşi de trei ori, d-ta proclamă catindatul şi ieşi pe portiţă… şi pe urmă-i treaba mea…

Trahanache: (încet) Bine.

Pristanda: (încet) Când oi tuşi de trei ori: nu mi-a sosit încă oamenii!… (trece lângă uşa din fund, pe unde intră cu zgomot Farfuridi, Brânzovenescu şi alţi câţiva. Pristanda vorbeşte încet cu dânşii. Toţi se aranjează în fund, astupând uşa de ieşire.)

SCENA VII
Aceiaşi – Farfuridi, Brânzovenescu şi alţi alegători şi Cetăţeanul turmentat, apoi Zoe şi Tipătescu ascunşi după grilaj şi ascultând ce se petrece în adunare.
Trahanache: (clopoţind, cătră Caţavencu, care vorbeşte încet cu grupul lui) Poftiţi la tribună, stimabile!… (Caţavencu porneşte spre tribună.)

Zoe: Nu mai auz nimic…

Tipătescu: Pesemne n-a sosit încă Ghiţă.

Caţavencu: (de la tribună) Fraţilor!

Farfuridi: (aducând din fund pe Cetăţeanul turmentat) Te-a dat afară? Cum se poate, fraţilor, să lăsăm să gonească din adunare pe un cetăţean onorabil, pe un alegător?

Brânzovenescu: Pentru că d. Caţavencu…

Caţavencu: (răcnind) Stimabile! (lui Trahanache.) Domnule prezident! (Rumoare surdă în fund.)

Trahanache: Stimabile (clopoţind) aveţi puţintică răbdare. (Ghiţă tuşeşte cu putere de trei ori.) Fiindcă orele sunt înaintate…

Caţavencu: Daţi-mi voie…

Trahanache: (ridicându-se) Fiindcă unii dintre domnii alegători au început să plece, ar fi bine, cred, mâine fiind alegerea, ca chiar acuma să rugăm pe onorabilul orator să-şi întrerupă discursul un moment, să aibă puţintică răbdare, pentru ca să proclamăm numele candidatului propus de comitetul nostru.

Caţavencu: (cu aer foarte degajat) Primesc cu mulţumire, d-lre preşedinte. (coboară de la tribună, cătră grupul său.). Numele candidatului.

Toţi: (din grup şi din sală) Da! Numele candidatului!

Zoe: (tremurând, încet) Fănică!

Tipătescu: (încet) Taci! N-ai grijă!

Trahanache: (citind foaia între lumânări) Stimabil! Candidatul pe care-l susţine comitetul nostru, este domnul…

Ionescu: Nae Caţ…

Trahanache: (întrerupându-l) Ai puţintică răbdare… (citind) domnul…

Caţavencu: Domnul… (Toată lumea ascultă cu mare nerăbdare şi în deplină tăcere; Zoe se strânge după grilaj lângă Tipătescu.)

Trahanache: Domnul… Agamiţă Dandanache! (Mişcare de satisfacţie în fund. În grupul din faţă turburare. Zoe şi Tipătescu ascultă mişcaţi.)

Caţavencu: (sărind în loc şi răcnind) Trădare! (gesticulează viu în mijlocul grupului său. În fund aplauze.)

Trahanache: (în picioare) Daţi-mi voie! (clopoţind; după un moment de tăcere.) Cine a pronunţat cuvântul trădare? (Toată lumea e în picioare şi în fierbere.)

Caţavencu (din mijlocul grupului, cu putere), Ghiţă, Brânzovenescu şi Cetăţeanul turmentat şi Cei din fund: Afară! Afară moftologul!

Trahanache: (trăgând clopoţelul foarte violent, cătră grupul din fund) Aveţi puţintică răbdare! (cătră Caţavencu.) Şi cine este trădător, stimabile?

Caţavencu: (foarte aprins) Acela care falsifică numele candidatului odată hotărât, acela care uită, care trădează interesele şi onoarea familiei sale… (cu un gest colosal.) D-ta!

Trahanache: (trântind clopoţelul pe masă în culmea indignării) Apoi, ai puţintică răbdare, stimabile! Mă scoţi din ţâţâni… Eu falsificator?… Pe mine, cetăţean onorabil, pe mine, om venerabil, să vie într-o adunare publică, să mă facă falsificator… cine? (rumoare mare. Tipătescu şi Zoe ascultă palpitând) Cine? (cu energie.) Un plastograf patentat!

Caţavencu: (sărind din loc) Plastograf!

Toţi din fund: (strigând ameninţător) Afară plastograful!

Toţi din faţă: (asemenea) Afară falsificatorul! Trădătorul! (fierbere mare.)

Caţavencu: (spumând, se repede din mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleştaţi şi zbierând febril. Un moment tăcere) Fraţilor! Domnilor! Un moment, onorabili concetăţeni! Am voit să acoper o ruşine care se petrece de atâta vreme în sânul oraşului nostru… (Zoe şi Tipătescu mişcare) am voit să cruţ opinia publică de o lovitură scandaloasă;… astăzi însă am fost lovit aşa de crud în dignitatea mea, încât nu mai pot tăcea. (Zoe şi Tipătescu mişcare.) Acest onorabil cetăţean, (arată pe Trahanache) acest om venerabil, d. Zaharia Trahanache…

Trahanache: (cu pofidă) Ei? Eu…

Caţavencu: Este atât de naiv, încât crede că e plastografie un document olograf…

(Zoe şi Tipătescu mişcare de groază.)

Zoe: Fănică!… (şovăie.)

Tipătescu: (susţinând-o şi răcnind cu o supremă putere) Ghiţă! (se repede la portiţa grilajului… Zoe se agaţă de el şi-l opreşte. Rumoare mare.)

Pristanda: (punând mâinile amândouă lângă gură ca o port-voce şi strigând asemenea spre partea de unde i-a venit chemarea) Prezent! (cătră cei din fund.) Pe el, copii! (Grupul din fund cu Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu, Cetăţeanul turmentat se reped la tribună şi pun mâna pe Caţavencu.)

Caţavencu: (continuând a zbiera în mijlocul zgomotului) O scrisorică a prefectului cără…

Grupul lui Caţavencu: Pe ei, fraţilor. (Grupul din faţă dă năvală spre fund.)

Toată lumea: Afară! Ho! Huideo!

(Zgomot la culme, strigăte, huiduieli, fluierături. Zaharia Trahanache a ieşit repede pe portiţa grilajului, a dat dincolo de Zoe şi de Tipătescu, şi toţi trei ascultă ce se petrece în adunare. Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu au apucat de gât pe Caţavencu şi-l târăsc afară. Grupul Ionescu şi Popescu sunt grămadă peste cei din fund. Toate cuvintele şi mişcările acestea din urmă se fac deodată şi într-o clipă. – Cortina se lasă asupra primei mişcări a scandalului.)

(Cortina)

Opera Apartinand I. L. Caragiale | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech