O SCRISOARE PIERDUTĂ – ACTUL IV

Autor : I. L. Caragiale

ACTUL IV
(Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc; se vede în fund perspectiva orăşelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întâi şi al doilea, intrarea, cu trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache. La stânga boschete. Mobile de grădină.)

SCENA I
Zoe şi Tipătescu
Zoe: Unde e? Unde poate să fie Caţavencu?

Tipătescu: Nu ştiu: a fugit, a murit, a intrat în pământ… (după o pauză, apropiindu-se de Zoe.) Ei? Şi pentru ce voieşti să ştii? Pentru că să te-ngrijeşti mai mult acuma? Din contra. Eu parcă nu mai am grije… Zoe, gândeşte-te: de două zile, oamenii noştri aleg pe Dandanache, pe care-l aşteptăm din minut în minut, – am ordine să-i fac o primire strălucită…

Zoe: Ei şi?

Tipătescu: Ei!… De două zile va să zică, strivesc pe Caţavencu, şi el nu e nicăiri. Unde e? Pentru ce nu s-arată?… Are scrisoarea, pentru ce nu o publică? Pentru ce a dispărut, nu ştiu, – din ce motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă, – destul că nu o publică… Şi-l crezi tu pe mişelul capabil să nu o publice pentru altceva, decât pentru că nu poate?

Zoe: Ce inimă! Ce judecată ai, Fănică? (cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am trăit eu?… Ce strângere continuă de inimă! Ce frică! Ce tortură!… Fiecare persoană care-mi iese înainte, fiecare figură pe care o văz, fiecare mişcare ce se face în jurul meu, îmi zdrobeşte toată puterea… Fănică, ai milă de mine, o zi încă de astfel de chinuri şi nu mai pot trăi… înnebunesc… (îşi ia capul în mâini şi plânge.)

Tipătescu: Nu fi copilă, Zoe… Zoe…

Zoe: (plânsă) Tu nu înţelegi, tu nu simţi! Peste câteva minute se sfârşeşte alegerea şi se proclamă deputat al vostru Dandanache; sunt sigură… sigură… că în acelaşi moment, mişelul, care s-a ascuns şi ne pândeşte din întuneric, o să-şi împrăştie publicaţia lui infamă… ca să-şi răzbune! Ei… atunci eu?…

Tipătescu: (scoate poliţa din buzunar şi i-o arată) Nu poate… dacă face asta, e pierdut…

Zoe: Ce-mi pasă! După ce m-o pierde pe mine!… Fănică! N-aş voi să mă răzbuni, aş voi să mă scapi… Prevedeam asta… Presimţeam c-o să ajungem aici, când am văzut scandalul de alaltăieri seara la întrunire… Iată culmea nenorocirii: el nu ştie că ai plastografia lui;… el nu ştie că dacă ar veni aici să primească schimbul acestor două hârtii, ar scăpa şi el şi m-ar scăpa şi pe mine… Te-ai bizuit să joci cu Caţavencu şi te-ai amăgit, şi mi-ai jucat onoarea mea, ruşinea mea, viaţa mea, şi ai pierdut, pentru că sau el joacă mai bine ca tine, sau noi avem mai puţin noroc decât el… (se îneacă de plâns.) Ce să fac? Ce să fac?

Tipătescu: Taci! Vine cineva… şterge-te la ochi!

SCENA II
Aceiaşi – Trahanache şi Agamiţă Dandanache, venind din fund
Trahanache: (foarte politicos) Poftim, poftim, stimabile!

Tipătescu: Cine să fie?

Zoe: Un străin?…

Trahanache: (coborând) Dă-mi voie, Joiţico, să-ţi recomand pe d. Agamiţă Dandanache!

Zoe şi Tipătescu: Dandanche! (complimente.)

Trahanache: Candidatul nostru!… adică ce mai candidat! Alesul nostru.

Dandanache: (vorbeşte peltic şi sâsâit) Sărut mâna… Şi domnul? Bărbatul dumneei?

Trahanache: Nu, eu sunt bărbatul dumneei, dumneei este nevasta mea, cum am avut onoarea să vă recomand…

Dandanache: Şi d-voastră?

Trahanache: Şi eu?… Bărbatul dumneei… Eu (serios) Zaharia Trahanache, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral şi… ai puţintică răbdare… (se caută în buzunar şi scoate o cartă de vizită, pe care i-o dă lui Dandanache), sunt aicea toate comitetele…

Dandanache: Mersi!… Şi domnul?…

Trahanache: Domnul Fănică Tipătescu, prefectul nostru, amicul meu şi al familiei mele.

Dandanache: (lui Fănică) Îmi pare bine, d-le prezident! (îi dă mâna. Trahanache trece lângă Zoe.)

Tipătescu: Şi mie, onorabile, nu mai puţin… Sunt încântat… Dar cu ce ocazie pe la noi?

Dandanache: Cu ocazia aledzerii, neicusorule, cu ocazia aledzerii; stii, m-a combătut opoziţia si colo, si dincolo, si dincolo… si rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră.,.. rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi… si asa am venit pentru aledzere.

Zoe: (cu răutate) Nu trebuia să vă mai deranjaţi…

Dandanache: Ba încă ţe deranz, coniţa mea! Da’ stii, nu făţea să nu faţem măcar act de prezenţă…

Trahanache: Se-nţelege! Foarte bine, foarte bine! Trebuie, trebuie.

Dandanache: Da’ de deranz… destul! Închipuieste-ţi să vii pe drum cu birza ţinţi postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca… Stii, m-a zdrunţinat!… Si clopoţeii… (gest) îmi ţiuie urechile… stii asa sunt de ameţit si de obosit… nu-ţi faţi o idee, coniţa mea, (cătră Trahanache) nu-ţi faţi o idee, d-le prefect, neicusorule, (cătră Tipătescu) nu-ţi faţi o idee, d-le prezident puicusorule…

Tipătescu: Fireşte…

Zoe: Mai e vorbă…

Dandanache: Adineaori am sosit, era să trag la otel… dar birzarul… el stia de ţe viu, mi-a arătat pe d. prefect. (arată pe Trahanache.)

Zoe: (încet cătră Tipătescu, care râde) Şi încă mai râzi, Fănică.

Trahanache: Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem… Nu-i vorba de mers, mergem strună… dar ştii, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo…

Dandanache: (strângându-i mâna) Bine că te-am găsit, neicusorule, mersi. (vorbesc amândoi deoparte.)

Zoe: (cătră Fănică încet) Iată, Fănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniştea… Şi spune drept dacă nu era mai bun Caţavencu!

Tipătescu: (scurt) E simplu, dar îl prefer, cel puţin e onest, nu e un mişel!

Trahanache: (lui Dandanache) Stimabile, eu te las aci cu amicul Fănică şi cu Joiţica… Eu trebuie să mă duc la alegere: peste o jumătate de ceas se deschide urna; trebuie să fiu acolo… D-ta n-ai nici o grijă, mergem la sigur, la noi opoziţie nu încape… suntem tari, stimabile… tari… Nu o să ai majoritate, stimabile…

Dandanache: Cum se poate? Să nu te pomeneşti cu vrun balotaz? ‘Ai?… a mai păţit-o si alţii…

Trahanache: Adică, ai puţintică răbdare, balotaj la noi?… zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.

Dandanache: A, asa? (cu siguranţă.) Se-nţeledze… Niţi nu se putea altfel…

Trahanache: Salutare, stimabile, salutare… La revedere Fănică… La revedere, Joiţico. (iese.)

SCENA III
Zoe, Tipătescu, Dandanache

Dandanache: Cum îţi spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!… Şi cât p-aţi, neicusorule, să nu m-aleg…

Zoe: Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale! Era peste putinţă…

Tipătescu: Peste putinţă…

Dandanache: Ei, uite asa, cu meritele mele, coniţă, vezi! Era cât p-aţi, dar stii, cât p-aţi… Întreabă-mă, neicusorule, să-ţi spui: nu vrea comitetul ţentral si paţe; ziţea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant… Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeţi. Într-o seară… ţinevas – nu spui ţine… persoană însemnată… da’ becher – vine si zoacă la mine cărţi… si când pleacă îsi uită pardesiul la mine… A doua zi, voi să-l îmbrac… gândeam că-i al meu… văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare si dau… peste ţe te gândesti?

Tipătescu: Peste?

Dandanache: (râzând) Peste o scrisorică.

Amândoi: O scrisorică.

Dandanache: De amor…

Amândoi: (mişcaţi) O scrisorică de amor?

Dandanache: O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, – nu spui ţine… persoană însemnată.

Zoe: Ei şi?

Tipătescu: Ei?

Dandanache: Ei, ţe să-ţi mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă… Mă sui în birze si mă duc la persoana, la becherul, – nu spui ţine – e persoană însemnată -: Găseste-mi, mă-nţeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la „Răsboiul”… De colea până colea… gâri-mâr… a trebuit, coniţa mea, să ţedeze, si tranc! Depesa aiţi, neicusorule…

Zoe: (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache) A! Domnule Dandanache, ai făcut rău… fapta d-tale este… să-mi dai voie să-ţi spui…

Tipătescu: (încet) Zoe! (ea urcă.)

Dandanache: Asa ei, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud? Ţe era de făcut? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam… si nu merdzea de loc, neicusorule; fă-ţi idee! Familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial… si să remâi fără coledzi!

Tipătescu: Vezi bine! (muşcându-şi buzele.) Dar nu ne-ai spus sfârşitul istoriei… scrisoarea.

Zoe: Da, scrisoarea…

Dandanache: Care scrisoare?

Tipătescu: Scrisoarea becherului…

Dandanache: Care becher?

Zoe: (nervoasă) Persoana însemnată… scrisoarea… de amor… arma d-tale politică, cu care te-ai ales…

Tipătescu: Scrisoarea pe care voiai s-o publici în „Răsboiul”, dacă nu…

Dandanache: (aducându-şi în sfârşit aminte) A da! Scrisoarea… da… am priţeput…

Zoe: Ei! Scrisoarea?

Tipătescu: Ce s-a făcut?

Dandanache: O am pusă acasă la păstrare… dar stii, la loc sigur…

Zoe: Nu i-ai înapoiat-o persoanei?

Dandanache: (cu mirare) Cum s-o înapoiez?

Tipătescu: Iată te-alegi, el şi-a ţinut cuvântul…

Zoe: Trebuie să i-o dai înapoi…

Dandanache: Cum se poate, coniţa mea, s-o dau înapoi? S-ar putea să fac asa prostie? Mai trebuie s-aldată… La un caz iar… pac! La „Răsboiul”. (coboară.)

Zoe: (cu dezgust) A! (trecând pe lângă Fănică, încet şi cu tonul lui de mai sus.) E simplu, dar e un om onest! (tare, cătră Dandanache.) D-le Dandanache, am să vă fac o rugăciune: o să rămâneţi la masă la noi… mă rog să nu povestiţi istoria cu scrisoarea becherului d-voastră…

Tipătescu: Ştiţi asupra alegătorilor, ar face poate rău efect…

Dandanache: Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita – aminteri, am memorie bună… dar stii, cum sunt ameţit de drum, poate să uit si să-nţep – să-mi faţeţi semn. Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale…

Tipătescu: Care consoarta mea?

Dandanache: Doamna.

Zoe: (aparte) A! Idiot!

Tipătescu: (impacientat) Pardon, d-le Dandanache, doamna e soţia d-lui prezident al Comitetului, domnul care v-a adus aici, (subliniază silabic) domnul Zaharia Trahanache, doamna Zoe Zaharia Trahanache… Eu sunt Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului… cu doamna sunt numai prieten…

Dandanache: (care a ascultat cu multă atenţie) Asa e, bini ziţi puicusorule… bată-vă sănătatea să vă bată… pardon… stii eu… de pe drum (serios) fă-ţi idee d-ta: ţinţi postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoţeii… îmi ţiuie grozav…

Zoe: (aparte) Trebuie să-l duc de aici să se liniştească puţin… e ameţit rău de tot.

Tipătescu: D-le Dandanache, nu voiţi să vă odihniţi, să vă liniştiţi puţin…

Dandanache: Ba da, neicusorule… dar unde?

Zoe: Poftiţi cu mine, d-le Dandanache.

Dandanache: (dându-i braţul şi ieşin cu ea la dreapta pe scară) Stii, coniţa mea, sunt asa de ameţit… stii, trăsura… si clopoţeii… stii, îmi ţiuie grozav… grozav îmi ţiuie… (ies.)

SCENA IV

Tipătescu: (singur) Şi-l aleg pe d. Agamiţă Dandanache! Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniştea mea şi a femei pe care o iubesc… Unde eşti, Caţavencule, să te vezi răzbunat! Unde eşti, să-ţi cer iertare că ţi-am preferit pe onestul d. Agamiţă, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorull, pe puicusorul Dandanache… Ce lume! Ce lume! Ce lume!…

SCENA V
Tipătescu, Zoe, apoi Pristanda
Zoe: (coborând precipitat treptele) Ai auzit, Fănică? Ai auzit? Onestul tău d. Agamiţă, care reuşeşte, care triumfează, păstrează scrisoarea… Ce trebuie să facă onestul Caţavencu, care n-a reuşit, care-şi muşcă acuma mâinile, îşi mestecă turbarea şi mă ocheşte din cine ştie ce ascunzătoare? (agitată.) A! Mi-e groază să mă gândesc. Ce face Caţavencu? Unde e ascuns şarpele? De unde o să-şi arunce veninul asupra mea?

Tipătescu: Zoe! Zoe! Fii bărbată…

Zoe: (înecată) Nu mai pot, nu mai pot. Vorbele lui Dandanache mi-au luat toată puterea, mi-au frânt inima… A! Înnebunesc de frică. (îşi ascunde obrazul.)

Pristanda: (venind repede din stânga) Coană Joiţico! Coană Joiţico!…

Tipătescu: Ghiţă!

Zoe: (tresărind) Ghiţă… Ce e? Spune!

Pristanda: (oprindu-se) Coană Joiţico, voiam să…

Zoe: (fierbând) Spune, nu mă chinui! Ce e? A publicat-o? Dă-mi-o s-o văz! (foarte agitată) Dă-mi-o, s-o văz!

Tipătescu: Zoe! Eşti nebună!

Pristanda: (aparte) Curat nebună!

Zoe: Da, sunt nebună! Şi ţie trebuie să-ţi mulţumesc de asta.

Pristanda: (căutând s-o calmeze) Nu, coană Joiţico, nu e nimica, nu e nimica publicat… „Răcnetul” nici n-a apărut astăzi… După ce a fugit Caţavencu, dăscălimea s-a apucat la ceartă, s-au bătut, l-au bătut pe popa Pripici, şi nici vorbă să mai scoaţă gazeta… S-a spart partidul independent… s-a spart! (încet Zoii, trecând spre Tipătescu.) Am să vă spun ceva secret, acu numaidecât!

Tipătescu: Nu spuneam eu! Dar Caţavencu?

Pristanda: Nu l-am găsit, coane Fănică, parcă a intrat în pământ. (bătându-se repede pe frunte ca şi cum şi-ar aduce aminte de ceva.) A! Ce-am uitat! Să mă iertaţi, sărut mâna, coane Fănică… Ministrul… nu, miniştrii, toţi şapte, vă cheamă la telegraf numaidecât… de-aia vă căutam aşa de zor…

Tipătescu: La telegraf? Ce mai vor de la mine?

Pristanda: Nu ştiu, dar bate telegraful de un ceas, coane Fănică, trebuie să mergeţi.

Tipătescu: A, blestemată politică… Zoe! Zoe, curaj, mă duc…

Zoe: Du-te.

Tipătescu: Mi-ntorc îndată. (îi sărută mâna.) Zoe, fii cuminte! Nu suntem pierduţi; n-ai grijă; la revedere! (pleacă prin fund.)

Zoe: La revedere!… A!… cum pot să iubesc pe omul ăsta! (cade pe gânduri. Pristanda urmăreşte pe Tipătescu până la ieşire şi se uită după el până se depărtează.)

SCENA VI
Zoe, Pristanda

Pristanda: (după ce s-a asigurat că Tipătescu s-a depărtat, coboară degrab’) Coană Joiţico!

Zoe: (tresărind) Ai! Ghiţă! Iar m-ai speriat… Ce e? Ce vrei? Du-te! Lasă-mă-n pace!

Pristanda: Sărut mâna, coană Joiţico, nu vă supăraţi. (foarte cu binişorul.) Este cineva,… cineva, pe care-l ştiţi d-voastră bine,… aşteaptă aici… ar voi să vă vorbească… dar numai d-voastră… De-aia eu l-am trimis pe conul Fănică la telegraf, pentru ca să rămâneţi d-voastră singură… Am minţit… nu-i adevărat că-l cheamă miniştrii. Ştiu că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe păreţi, dar lasă să mă ocărască… să mă bată… Nu e mai-marele meu? Nu e stăpânul meu, de la care mănânc pâne eu şi unsprece suflete? L-am minţit, dar pentru bine d-voastră, coană Joiţico… Îl primiţi?… Da?

Zoe: (care a stat pe gânduri şi n-a ascultat tirada lui Pristanda) Pe cine să primesc?

Pristanda: Pe cine – pe cine?… Pe d. Nae Caţavencu…

Zoe: (sărind din loc) Pe Caţavencu? E aici? Unde e, Ghiţă? Să vie acu, numaidecât: mergi, adu-l iute. (e în culmea nerăbdării.)

Pristanda: Ascult! (merge în fund la stânga şi aduce pe Caţavencu.) Poftim stimabile, poftim. (îl introduce şi iese repede.)

SCENA VII
Zoe, Caţavencu
Zoe: (repezindu-se la el) D-le Caţavencu, ai voit să mă pierzi pe mine şi te-ai pierdut şi pe d-ta. La ce-ai fugit, pentru Dumnezeu! La ce-ai dispărut? Fănică are în mână o poliţă, ale cărei giruri le-ai plastografiat, ca să ridici cinci mii de lei de la societate… Ştii?

Caţavencu: Ştiu, madam, că o are, (dezolat) ştiu, dar ce e de făcut?

Zoe: Om nebun! Ţi-ai pierdut minţile? Mai întrebi ce e de făcut! Nu ştii? Să-ţi dau poliţa: scapă-mă, să te scap! Să schimbăm: dă-mi scrisoarea…

Caţavencu: (dezolat) Madam! Madam! Peste putinţă…

Zoe: Ce?

Caţavencu: Scrisoarea d-voastră…

Zoe: Ei?

Caţavencu: N-o mai am!…

Zoe: Nu se poate!…

Caţavencu: N-o mai am!…

Zoe: Minţi!

Caţavencu: Nu minţ; n-o mai am!…

Zoe: Nenorocitule! Ce ai făcut-o?

Caţavencu: Am pierdut-o!

Zoe: (dând un ţipăt şi uitându-se pierdută în toate părţile) A! De ce nu pot să te omor!

Caţavencu: Omoară-mă, madam, omoară-mă, dar nu e vina mea!

Zoe: Cum ai pierdut-o? Când ai pierdut-o? Unde ai pierdut-o?

Caţavencu: În scandalul, în bătaia de alaltăieri seara, de la întrunire, cine nu ştiu… mi-a smuls pălăria din cap… scrisoarea o aveam în căptuşeala pălăriei…

Zoe: Care va să zică, adevărat ai pierdut-o?

Caţavencu: Da!

Zoe: Mi-ai pierdut scrisoarea… şi nu ştii, nu bănuieşti pe unde poate rătăci scrisoarea mea?

Caţavencu: Nu.

Zoe: Nu?

Caţavencu: Nu…

Zoe: (desperată) A! Eşti un om pierdut!… Pierdut!… Eu poate să mai scap… căci poate să mai scap! Dar d-ta… (cu putere) d-ta eşti pierdut!… Când te-a arestat Fănică, te-am scăpat eu… acuma te arestez eu şi n-ai să scapi decât atunci când mi-oi găsi scrisoarea… pentru că poate să mai ai noroc s-o găsesc… Roagă-te la Dumnezeu s-o găsesc… A! S-a întorsc jocul, d-le Caţavencu… începe să te părăsească norocul şi să mai treacă şi-n partea noastră… A! Eşti pierdut!, Da, pierdut!… (strigând în fund.) Ghiţă! Ghiţă!

Caţavencu: Doamnă, pentru Dumnezeu! (se uită-n toate părţile.)

Zoe: Ghiţă! (cătră Caţavencu.) Nu te uita pe unde să scapi… Nu mai e scăpare: plastografii dovediţi nu mai au scăpare… s-a mântuit… Ghiţă! Ghiţă! (merge strigând în fund şi se-ntâlneşte piept în piept cu Cetăţeanul turmentat.)

SCENA VIII
Aceiaşi – Cetăţeanul turmentat cu pălăria albă a lui Caţavencu
Cetăţeanul: (intrând şi coborând foarte bine dispus) Nu e Ghiţă, eu sunt…

Zoe: Ce cauţi?

Caţavencu: (aparte) Pălăria mea!

Cetăţeanul: Pe d-voastră, coană Joiţico!

Zoe: Ce vrei cu mine?

Cetăţeanul: Ei! Uite şi d. Nae. Salutare onorabile!

Zoe: (nervoasă) Ce vrei? Spune ce vrei?

Cetăţeanul: Ce vreu eu, bine vreu. Eu am o vorbă: o mie de ani pace! (gest de impacienţă din partea femeii.) Eu, coană Joiţico, am găsit o scrisoare.

Zoe: Pe care ai lăsat-o să ţi-o fure onorabilul d. Caţavencu…

Caţavencu: (zdrobit) Doamnă!

Cetăţeanul: Las-o aiai;… am mai găsit una!…

Zoe: Ei, ce-mi pasă!

Cetăţeanul: Nu vă supăraţi, coană Joiţico, să vedeţi… nu v-am spus tot. Eu până să nu intru în politică, cum am zice, care va să zică până să nu deviu negustor şi apropritar, am fost împărţitor… la poştie… mă cunoaşte conul Zaharia!

Zoe: Ei! Ieşi odată şi lasă-mă… Ghiţă!

Cetăţeanul: Şi d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: „adrisantul necunoscut”, ori „nu se află”, ori „mort”, care va să zică fiecare după cum devine… (Zoe se plimbă impacientată în fund) dar dacă găsesc andrisantul, i-o dau andrisantului… Bunioară acuma… Eu am găsit alaltăieri, în învălmăşeala de la primărie, o pălărie…

Zoe: (coborând) O pălărie?

Caţavencu: (aparte) Mizerabilul…

Cetăţeanul: O pălărie, da, asta… şi astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc – că mi-era strâmtă – am vrut să-i scot căptuşeala s-o mai lărgesc… când colo în căptuşeală peste ce dau?

Zoe: O scrisoare!

Caţavencu: O scrisoare

Cetăţeanul: O scrisoare, da, domnule Nae… Nu mai mergem pe la o ţuică?…

Zoe: (foarte emoţionată) S-o vedem!

Cetăţeanul: E de la conul Fănică: andrisantul sunteţi d-voastră.

Zoe: Dă-mi-o, dă-mi-o degrabă!

Caţavencu: Sunt în adevăr pierdut!

Zoe: Degrabă, dacă o ai.

Cetăţeanul: O am, n-am pierdut-o… nu m-am mai întâlnit (sughite şi arată pe Caţavencu) cu onorabilul! (scoate scrisoarea din căptuşeala pălăriei şi i-o dă Zoii.)

Caţavencu: (aparte) A! Mizerabilul!

Zoe: (care a smucit scrisoarea) A!

Caţavencu: (încet către Cetăţeanul turmentat, care a trecut lângă el) Nenorocitule! Ţi-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om!

Cetăţeanul: Nu puteam… andrisantul cu domiciliul cunoscut. (arată pe Zoe.)

Zoe: (care s-a remis de prima emoţie) Domnule, domnule, eşti un om onest, eşti un om admirabil, fără pereche. Cum te cheamă, mă rog? Spune-mi… recunoştinţa mea…

Cetăţeanul: Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetăţean şi eu…

Zoe: Cum să-ţi mulţumesc! Ce ceri de la mine?

Cetăţeanul: Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas şi se închide alegerea… Eu… pentru cine votez?…

Caţavencu: (cu amărăciune) Pentru d. Agamiţă Dandanache..

Zoe: (întorcându-se spre el cu o privire de dispreţ şi ameninţare) Domnule Caţavencu! Tot mai poţi vorbi? Şi încă ironic. A! Eşti tare, drept să-ţi spui…

Cetăţeanul: Coană Joiţico, adevărat?

Zoe: Da, adevărat, pentru d. Agamiţă Dandanache: da, adevărat; poate că e singurul adevăr pe care d. Caţavencu l-a spus în viaţa d-sale…

Cetăţeanul: Atunci mă duc să votez… (vrea să plece) dar cum îi zice?

Zoe: D-le Caţavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetăţean. (Caţavencu stă pe loc.) Te rog… (îi arată scrisoarea. Caţavencu trece la masă, scrie un buletin şi i-l dă Cetăţeanului turmentat.) Îmi dai voie? (ia buletinul.) „Agamiţă Dandanache”… Bravo, d-le Caţavencu, eşti un om de bună-credinţă…

Cetăţeanul: (luând buletinul) Mă duc, nu mai e vreme.

Zoe: (conducându-l) Te rog, să crezi, domnule, că oricând recunoştinţa mea…

Cetăţeanul: (foarte grăbit) Nu mai e vreme… se-nchide alegerea. (iese ducând sus biletul.)

(Zoe l-a condus cu multă amabilitate până la ieşire; se-ntoarce, se opreşte în fund, îşi deschide corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc şi coboară încet şi ţintă spre Caţavencu. La fiece pas al Zoii, Caţavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se opreşte ţapăn înaintea lui; el cade în genunchi.)

SCENA IX
Zoe, Caţavencu
Caţavencu: Iartă-mă, iartă-mă…

Zoe: (râzând) Scoală-te, eşti bărbat, nu ţi-e ruşine! (cu ton aspru.) Scoală-te!

Caţavencu: (sculându-se ruşinat) Iartă-mă…

Zoe: (cu dignitate) Eşti un om rău… mi-ai dovedit-o… Eu sunt o femei bună… am să ţi-o dovedesc. Acuma sunt fericită… Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai putut. Nu ţi-a ajutat Dumnezeu, pentru că eşti rău; şi pentru eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca şi până acuma.

Caţavencu: (umilit) Madam!

Zoe: Nu tremura! Pe parola mea de onoare, eşti scăpat…

Caţavencu: Sărut mâinile… devotamentul meu…

Zoe: Cu o condiţie: după alegere, o să fie manifestaţie publică,… d-ta ai s-o conduci.

Caţavencu: (repede şi supus) O conduc…

Zoe: D-ta o să prezidezi banchetul popular din grădina Primăriei…

Caţavencu: (asemenea) Prezidez…

Zoe: O să chefuieşti cu poporul…

Caţavencu: (acelaşi joc) Chefuiesc…

Zoe: Şi o să vii aici cu toţii, să saluţi, în numele alegătorilor, pe deputatul ales şi pe prefect…

Caţavencu: Da.

Zoe: Ne-am înţeles?

Caţavencu: Da.

Zoe: Du-te şi ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!

Caţavencu: Madam, madam Trahanache, eşti un înger…

Zoe: Mulţumesc, eşti prea galant, dar du-te degrabă…

Caţavencu: Mă duc, mă duc, şi să vedeţi dacă nu v-o plăcea… Sărut mânile… sărut mânile!… (iese repede zăpăcit prin fund.)

SCENA X

Zoe: (singură) E adevărat, ori visez? (şade pe un scaun, scoate scrisoarea, o citeşte, o sărută.) Fănică! (se scoală râzând, o mai citeşte, o mai sărută de mai multe ori şi iar şade.) Fănică! (plâns nervos… după o pauză, se scoală zâmbind, se şterge la ochi şi răsuflă tare.) A!… mi-a trecut… Fănică! (suie repede scările la dreapta şi dispare.)

SCENA XI

Tipătescu: (singur) (intră repede din fund) A înnebunit Ghiţă? Mă trimite la telegraf pentru nimica… Îmi face farse? Ce însemnează… Şi Zoe… unde e Zoe? (se uită-n toate părţile şi iese repede în dreapta.)

SCENA XII
Trahanache şi Dandanache vin din dreapta din grădină, planul al treilea
Trahanache: A! Aici la noi, stimabile, a fost luptă crâncenă, orice s-ar zice… s-au petrecut comedii mari.

Dandanache: Taţi, frate.

Trahanache: Infamii! Închipuieşte-ţi d-ta, un caraghios, un mişel, ca să enfluanseze pe Tipătescu… pe Fănică de!… pe prefect. (Dandanache dă multă atenţie, dar pare că nu pricepe.)

Dandanache: A, da! Asa! Că nu eşti d-ta prefectul.
(Se aude din depărtare entrata unui marş.)

Trahanache: Or să-l învrăjbească cu mine şi cu familia mea… s-apucă şi face o scrisorică de amor ca din partea lui Fănică, prefectul… cătră Zoiţica, nevastă-mea, şi-i imitează slova băiatului,… ştii, să juri, nu altceva… Închipuieşte-ţi plastografie!

Dandanache: Nu mă nebuni, neicusorule! La mine a fost cazul adevărat!…

(Marşul se apropie, se aud şi urale.)

Trahanache: Cum, cazul adevărat?

Dandanache: Scrisoarea era a persoanei… da… becher.

Trahanache: Cum becher?

Dandanache: Adică necăsătorit…

Trahanache: Cine?

Dandanache: Nu spui ţine, – persoană însemnată… Când i-am pus piţorul în prag, – ori coledzi, ori „Războiul” mă-nţeledzi, – tranc! Depesa aiţi…

Trahanache: Nu-nţeleg. (aparte.) E ameţit de drum… căruţa… şi clopoţeii.

Dandanache: (aparte) E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie si tot nu priţepe…

(În toată scena aceasta şi în cea următoare, până la intrarea mulţimii, se aude marşul şi uralele treptat, din ce în ce mai aproape şi mai distinct.)

SCENA XIII
Aceiaşi – Zoe, Tipătescu
Zoe: (coborând întâi treptele, urmată de Tipătescu, veseli şi fără să vază pe cei din scenă) Şi astfel, cum ai văzut (văzând pe Trahanache şi Dandanache, schimbă tonul), d-le prefect, furtuna rea trece curând… (coborând.) D-le Dandanache, într-un moment, masa e gata…

Dandanache: Tocmai îi spuneam d-lui prefect, si dumnealui îmi spunea…

Tipătescu: D-lui prefect?

Dandanache: Da, d-lui prefect! (arată pe Trahanache, care vorbeşte lao parte cu Zoe.)

Zoe: (încet) Îţi place, nene, alesul d-voastră?

Trahanache: (încet) Deştept… dar mi se pare că e cam şiret.

Dandanache: (lui Tipătescu) Îmi spunea istoriile de aiţi de la aledzeri, cu scrisoarea, cu plastografia (mişcarea Zoii) si eu îi spuneam de cazul meu,… că la mine a fost chiar adevărat… cu becherul…

Zoe: (repezindu-se lângă el, încet) D-le Dandanache, mi-ai promis să nu mai pomeneşti de istoria asta…

Dandanache: Eu am promis? (repede) Când am promis? Cui am promis? Ţe am promis? (aducându-şi deodată aminte.) A! Da! Nu mai… nu mai…

(Uralele s-au apropiat cu desăvârşire. Lumea toată intră cu muzica.)

SCENA XIV
Aceiaşi – Farfuridi, Brânzovenescu, Caţavencu, Cetăţeanul turmentat, Ghiţă Pristanda, Ionescu, Popescu, Alegători, Cetăţeni, Public
(Brânzovenescu şi Farfuridi cu alţi alegători mai spălaţi, în costume de pretenţie privincială, intră, venind din casă, coborând pe treptele din dreapta; salutări de toată părţile. Prin fund, Caţavencu, Ghiţă poliţaiul, îmbrăcat ţivil, Cetăţeanul turmentat, Ionescu şi Popescu intră, conducând manifestaţia publică. Cei ce vin prin fund sunt toţi ameţiţi, şi mai ales Caţavencu şi Cetăţeanul turmentat, care înghite şi sughite mereu. După ei vin o mulţime de cetăţeni cu ramuri verzi şi steaguri, asemenea foarte chefuiţi. Toată lumea cu borcane de băutură în mâini. – Din casă, în urma lui Farfuridi, Brânzovenescu şi a celorlalţi alegători vin feciorii cu sticle de şampanie. – Ghiţă Pristanda, îndată ce soseşte în scenă, face semn muzicei să tacă. Muzica tace. Se împart pahare de şampanie fruntaşilor. -Tipătescu, Zoe, Trahanache, Dandanache sunt în stânga.)

Farfuridi: (luând un pahar de şampanie) În sănătatea domnului Agamiţă Dandanache, alesul nostru! Să trăiască! (Urale şi muzică. Pristanda ţine cu mâna tactul uralelor. Toţi ciocnesc şi beau.)

Dandanache: (îndemnat de Zoe şi Tipătescu, trece în mijloc cu paharul în mână) În sănătatea alegătorilor… cari au probat patriotism si mi-au acordat… (nu nemereşte) asta… cum să zic de!… Zi-i pe nume de!… A! Sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, si eu ca rumânul imparţial, care va să zică… cum am ziţe… în sfârşit să trăiască! (Urale şi ciocniri.)

Trahanache: (cătră Caţavencu, care a coborât spre el şi Tipătescu) Şi aşa zi, ai? D-ai noştri, stimabile? Bravos! Mă bucur.

Caţavencu: Venerabile neică Zahario! În Împrejurări ca acestea (mişcat) micile pasiuni trebuie să dispară.

Trahanache: Ei, aici mi-ai plăcut! Bravos! Să trăieşti!

Caţavencu: În sănătatea venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Trahanache! (Urale şi ciocniri.)

(Zoe vede pe Cetăţeanul turmentat în grămadă, ia un pahar şi merge de i-l oferă.)

Cetăţeanul: În sănătatea coanii Joiţichii! Că e (sughite) damă bună! (ciocneşte cu ea: ea-i strânge mâna din toată inima. Urale, ciocniri.)

Caţavencu: (lui Tipătescu încet) Să mă ierţi şi să mă iubeşti! (expansiv) Pentru că toţi ne iubim ţara, toţi suntem români!… Mai mult, sau mai puţin oneşti! (Tipătescu râde.) În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru! (Urale, ciocniri.)

Trahanache: (luând un pahar şi trecând în mijloc foarte vesel) Ei, aveţi puţintică răbdare!… Nu cunosc prefect eu! Eu n-am prefect! Eu am prietin! În sănătatea lui Fănică! Să trăiască pentru fericirea prietinilor lui! (sărută pe Fănică, apoi pe Zoe. Fănică sărută mâna Zoii.)

(Urale, Dandanache între alegători, cu Farfuridi şi Brânzovenescu, le povesteşte încet, făcând gestul cu clopoţeii; la dreapta, în fund, Pristanda, Cetăţeanul turmentat, muzica şi lume. În stânga Zoe, Tipătescu, Trahanache cu alţi alegători. În mijloc Caţavencu.)

Caţavencu: (foarte ameţit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrăşându-şi silabele) Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

Pristanda: Curat constituţional! Muzica! Muzica!

(Muzica atacă marşul cu mult brio. Urale tunătoare. Grupurile se mişcă. Toată lumea se sărută, gravitând în jurul lui Caţavencu şi lui Dandanache, care se strâng în braţe, în mijloc. Dandanache face gestul cu clopoţeii. Zoe şi Tipătescu contemplă de la o parte mişcarea. Cortina cade repede asupra tabloului.)

(Cortina cade repede asupra tabloului)

Opera Apartinand I. L. Caragiale | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech