Un alpinist convins

Autor : Toma Caragiu
Minunat, e chiar minunat să faci alpinism. Ce linişte, aer, verdeaţă, parcă nici nu-i haleza aia, parcă tragi în piept carbaxim, algocalmin… relaxare totală. Toate nimicurile, toate frământările, le uiţi. Flori, iarbă, copaci… E, tare-i bine să fi pom, da! Stai undeva pe margine, nu-ţi pasă de nimic, iese frunza, iese poama, iese… Deşi ai riscuri şi ca pom, ai, ai! Mai vine unu’, mai te sapă. Mă rog, te sapă şi dacă nu eşti pom. Dar ce-mi veni mie cu pomii ăştia?
 
Am o duminică întreagă în faţa mea, de-abia mâine e luni, iară-l văd pe Gîrneaţă, iar şedinţă! Iar ia cuvântul Gîrneaţă să ne explice el cum trebuie economisit fiecare minut. Şi la la la, şi li li li! Şi pe urmă zice Gîrneaţă. Acum când ne-am făcut că muncim hai să mergem să luom şi chenzina, vine şeful, vede Gîrneaţă, să trăiţi tovaraşul şef… Ce-mi veni mie cu Gîrneaţă? Păi cum să nu-mi vie, cum să nu-mi vie?! Luni şedinţă, marţi şedinţă, iar Gîrneaţă, iar şedinţă!
 
Când faci alpinism, urci, urci şi laşi la poale toate necazurile, toate nemulţumirile. Ce, parcă nu ştiu eu cine-l ţine pe Gîrneaţă? Ştiu! Dar nu spun! Nu spun! Păi ce, parcă nu m-a chemat odată tovarăşul şef la un schimb liber de păreri despre Gîrneaţă? M-a chemat. După ce-am schimbat o părere două era să mă schimbe cu post cu tot. Că sângele apă nu se face… Dar ce m-amestec eu?
 
Aici e linişte, aer, apă, verdeaţă, izvoare, apă… apă, şi gâl-gâl-gâl cu Ionescu, şi gâl-gâl-gâl cu Popescu, şi gâl-gâl-gâl avansare, gâl-gâl-gâl Forduleţ, gâl-gâl-gâl, gâl-gâl-gâl! Păi de unde atâta gâl-gâl-gâl?!
 
Şi la schimburile de experienţă cu experţii străini. Odată am rămas eu, şi a plecat el. Pe urmă a plecat el, şi am rămas eu. Pe urmă a plecat el, şi a rămas el. Dar ce mă interesează pe mine?
 
Aici e linişte, aer, apă, păsărelele ciripesc… e minunat. Sunt la peste 1800 de metrii peste nivelul mării. Şi mă rog ce mare nivel are Gîrneaţă ăsta? N-are! N-are şi uita că urcă! Urcă!! A ştiut pe ce potecă s-apuce. A ştiut pe ce potecă s-apuce ca s-ajungă într-o poieniţă cu salarizare maximă. Şi dacă vede c-o încurcă işi face autocritica, îşi ia angajamentul şi se descurcă… se descurcă! Treaba lor, ce mă bag eu? Ce tot…
 
Eu am venit aici să mă odihnesc, să admir natura, crestele înzăpezite ale munţilor. Dar şi când o da o avalanşă de seizări îl dă deadura până la poalele schemi, pân’ la poalele schemi! Ce mă bag eu? Ce tot… Nu ştiu, să-mi fac nervi?
 
Aici e linişte, aer, verdeaţă, absolut totul te înbie la muzică. Îţi vine să fluieri… o melodie. Una din cele care a luat menţiune la Mamaia şi pe care aş fluiera-o din toată inima. Alpinismul este un sport făcut pentru tăcere, eu singur şi muntele. Ce sport o mai fi şi ăsta? N-ai cu cine schimba o vorbă, urci… urci… urci, singur, în neştire, când ajungi sus trebuie să te dai jos, că se-ntunecă, te mănâncă lupul…
 
Ei! Uite lupul! Opa! Şi dacă mă mănâncă? E, lasă, decât Gîrneaţă. Hai, ia-mă lupuşor, ia-mă! Las’ că ştie el domnul lup pe cine trebuie să mănânce. Aiurea, s-a dus! Ce, de mine îi arde lui acuma? Stai lupuşor, stai! Stai să-ţi spun ceva. Dacă ai mânca tu pe cine ştiu eu…

CU: Toma Caragiu
TEXT: Dan Mihăescu, Grigore Pop

Opera Apartinand Toma Caragiu | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech