Răspuns la câţiva critici

Autor : Fără categorie

Nu pot să zbor cu voi pe-o rază…
Mi-e frică luna să nu cază,
Să ne turtească împreună,
Că-n Iadul cel de grozăvie
Am merge în tovărăşie,
Ş-atuncea: Noapte bună!

Dar dintr-a mea junie dusă
În întristarea mea nespusă
Mai am pe neaşteptate
Ca să-mpletesc încă ghirlante
Pe fruntea sfintelor amante
Un şir de foi uscate!

Voi preferaţi în lăcrămioare
Ca într-o baie răcoritoare
Să v-afundaţi până la gât,
Ş-astfel din apa lor căldicică
Să daţi afară o cărticică
Bună de leacuri şi de urât.

Ei! Zău!… Voi poate c-aveţi dreptate
Şi puteţi plânge, în libertate,
Dureri pe care nu le-aţi simţit!
Le puteţi pune şi pe hârtie…
Lumii ce-i pasă?… Ce-mi pasă mie?…
Nu vă voi spune ce-am suferit!
Marturi zadarnici nu vă voi face
A suferinţii care-n piept zace,
Adevărata durere tace!
Şi-ascunde faţa şi plânge-n umbră,
O ştie numai noaptea cea sumbră,
Care-o-nveleşte ca-ntr-o manta!
Încât de visuri, vă cer iertare,
Nu pot să umblu pe nori călare
Când pot la dânşii a mă uita!
Ca să bat câmpii, cum fac nebunii,
Nu se mai poate ca să mă-nvăţ…
Alţii să umble călări pe băţ…
Genul meu este al Raţiunii!

Rima din urmă mi-aduce-aminte
C-am pus pe iune de trei silabe;
De la păşune venind pe labe
Un critic, însă, mă cam dezminte;
Urmeze-şi treaba, că-i fac hatârul…
De-o vrea păşunea să-şi prelungească,
Nimenea n-are ca să-l oprească,
Şi cal de astăzi va fi catârul!
Aici desigur că este vreme
A-mi lua seama şi a mă teme
C-am început-o cu foi uscate
Şi le pui toate amestecate;
N-am spus nimica despre delire,
Şi n-am în versuri nici o simţire,
Ba chiar şi şchioape, când isprăvesc,
Cu foarte multe mă pomenesc.

Nu e-ndoială, până la ceruri
Nici de-astă dată nu m-am urcat
N-am pus enigme de dezlegat!
În poezie nu am misteruri…
Tot ce-am scris este raţionat!
Proză rimată, curată proză,
Că-n cer aş face stranie poză!
Calea de mijloc iar n-am ţinut
Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut,
Ş-ar fi fost bine, barem pe-o stea
Ca să-mi iau zborul până la ea.
Ş-ajuns acolo, să bat în cer
Un cui de aur sau chiar de fier,
Ca să-mi leg sacul şi să mă leagăn;
Închis într-însul ca într-un leagăn,
Să văd pământul stând la picioare
Şi dând târcoale pe lângă soare,
Iar între soare şi-ntre pământ
Să stau să cânt!

Vânturi turbate găseam destule,
Câte şi-n lume fiinţe nule!
Raze de stele lesne găseam
Puteam prea bine să iau un dram!
Praful de aur, oricum, nu strică,
În cantitate mare sau mică!
Destul s-ajungă să poleiască,
Că treci chiar marfă dobitocească;
Găseam, în fine, un dram sau două
Din aurora cu buzi de rouă,
Şi chiar acele comete antici
Care se plimbă cu cozi gigantici
Puteau prea bine ca să-mi dea mie
Dintr-a lor coadă portocalie
Măcar un petic, să-mi înfăşor
Gândul meu vecinic rătăcitor!

. . . . . . . . . . . . . . . .

(Fragment)

Opera Apartinand Fără categorie | |

Recomandari

Cele mai vizualizate Poezii

Nici un Comentariu »



Lasati o Parere


Hosting oferit de CifTech